Relația cu munca: 10 întrebări esențiale pentru echilibru și claritate

Freepik

Pentru mulți dintre noi, relația cu munca începe ca o pasiune sau o vocație. Cu timpul, însă, poate deveni un refugiu, o sursă de validare sau chiar un mecanism de evitare a emoțiilor dificile.

Cu cât ești mai ocupat, cu atât te simți mai important. Îți sună cunoscut? Dacă da, poate că este momentul să-ți analizezi mai atent relația cu munca.

10 întrebări care îți arată cum este relația ta cu munca

Deşi mi-a plăcut enorm să lucrez în domeniul sănătății mintale şi această carieră a întrunit pentru mine multe din trăsăturile unei vocaţii, îmi dau totodată seama că în acei ani de început fugeam de anumite lucruri. Cu cât eram mai ocupat, cu atât mă simţeam mai important. Îţi sună cunoscut?

Ce-ar fi să-ţi pui următoarele zece întrebări referitoare la relaţia ta cu munca:

Îţi neglijezi adesea familia, prietenii, sănătatea şi alte elemente importante din viaţă fiindcă eşti mult prea adâncit în munca ta? Îţi este imposibil să laşi din mână iPhone-ul sau BlackBerry-ul?
Dacă ai crea o diagramă radială care să reprezinte stima ta de sine şi încrederea pe care-o ai în tine, ce procent din acea diagramă ar fi rezultatul muncii tale?
Când te întâlneşti cu oameni din alte sfere decât cea profesională, cât de mult vorbeşti despre munca ta?
Eşti puţin perfecţionist şi preferi să faci toată munca singur decât să delegi sarcinile, deoarece ceilalţi nu pot face lucrurile la fel de bine ca tine?
Te pricepi să găseşti scuze pentru faptul că trebuie să munceşti atât de mult?
Crezi că banii, faima sau respectul profesional vor rezolva toate celelalte probleme din viaţa ta?
În ce măsură părerile altora îţi influenţează stima de sine?
Ai probleme cu somnul pentru că mintea îţi fuge la diverse sarcini sau ai impresia că ai putea rezolva o mulţime de treburi dacă n-ar trebui să dormi? Eşti dependent de adrenalină (mulţi dependenţi de muncă sunt) sau de exaltarea pe care o simţi în momentul în care finalizezi o sarcină sau întorci lucrurile în favoarea ta?
Îţi e mai uşor să înţelegi emoţiile raţional decât să le simţi? Cuvântul „intimitate” îţi dă fiori reci pe şira spinării?
Ştii cum e să stai nemişcat timp de zece minute, fără să faci nimic?

Relația cu munca și stima de sine

Ultimele două întrebări m-au zdruncinat serios. Când eram copil credeam că merit să fiu iubit pentru ce făceam. Îmi era mult mai uşor să mă concentrez asupra unor sarcini decât să mă confrunt cu un sentiment dureros. Dacă aveam o zi proastă la şcoală, prima mea reacţie când ajungeam acasă era să-mi scot caietele de teme, ca să-mi distrag atenţia. Mintea mea îmi spunea: Dacă simţi că nu eşti bun de nimic, poţi să devii simpatic luând note bune la şcoală. Să te foloseşti de munca ta ca să nu te mai simţi inferior faţă de alţii pare un comportament perfect responsabil. Şi astfel ajungi să fii lăudat pentru că „muncești pe brânci”.

Dependența de muncă: un mecanism invizibil

Tendinţa aceasta de a te cufunda în muncă pentru a evita să te confrunţi cu propriile sentimente afectează mai mult bărbaţii decât femeile, deoarece femeile se pricep mai bine să-şi exprime emoţiile şi să discute conflictele apărute în cadrul unei relaţii. Bărbaţii dependenţi de muncă se folosesc adesea de munca lor ca de un scut în faţa problemelor din familie, gândindu-se că succesul lor profesional le poate rezolva problemele maritale când, de fapt, dependenţa lor de muncă nu face decât să adâncească resentimentele partenerului de viaţă şi ale copiilor. Desigur, acest ciclu sfârşeşte prin a propulsa şi mai mult dependentul de muncă în activitatea lui, întrucât pe aceasta o poate cel puţin controla.

Impactul relației cu munca asupra vieții personale

Întrebările 9 şi 10 menţionate mai sus sunt cu atât mai importante pentru mine cu cât mi-am petrecut mare parte din viaţa adultă căutând să fiu mereu ocupat şi să nu recunosc faţă de mine cât de mult sufeream. Motto-ul bărbatului american este: „Fă mai mult ca să simţi mai puţin”. În deceniul al treilea şi în mare parte din deceniul al patrulea al vieţii mele am fost convins că stresul care mă însoţea acasă în fiecare zi a săptămânii şi care îmi tensiona umerii şi spatele şi îmi amorţea gâtul însemna că nu eram capabil să fac mai mult. Apoi am început să-mi dau seama că viaţa mea extrem de ocupată şi programul de lucru nebunesc nu permiteau luminii soarelui să găsească spărturile în care sălăşluiau creativitatea şi inspiraţia. Umerii mei tensionaţi nu aveau legătură cu a face mai mult, ci cu a simţi mai puţin. Îmi construisem o viaţă menită să mă ferească de soare – lumina sentimentelor şi emoţiilor mele.

Se spune că intimitatea înseamnă „să priveşti înăuntru” ( cu alte cuvinte, să le dai voie celorlalţi să te vadă aşa cum eşti). Acesta era ultimul lucru pe care mi-l doream. „Nu te uita la omul din spatele cortinei!” exclamă Vrăjitorul din Oz în încercarea de-a o împiedica pe Dorothy să afle adevărul despre puterea din spatele tronului. Presupun că eu însumi încercam să-mi camuflez drumul prin viaţă. La urma urmei, dacă lumea e ocupată să-ţi admire realizările, poate că n-o să se uite la fel de atent la omuleţul fragil din spatele cortinei.