Dincolo de practică: Ho’oponopono, un fel de a curge cu viața
În urmă cu 16 ani, am ajuns la Ho’oponopono într-un moment în care viața mea se făcuse țăndări. Atunci au început să apară întrebările și, odată cu ele, căutarea unor răspunsuri. Când am auzit prima dată despre un seminar, mintea mea a opus rezistență, iar eu am ales să nu particip. După un timp, ceva din mine a simțit să revină asupra acelei decizii. Am mers, apoi am simțit să revin iar și iar. Schimbările pe care le observam și felul diferit în care începusem să mă simt m-au făcut să pătrund tot mai profund în ceea ce poate aduce Ho’oponopono în viața noastră.
În prezent, accesul la informație este mai generos ca oricând. Avem la îndemână tehnici, practici, cursuri și răspunsuri pentru aproape orice. Putem acumula multe cunoștințe și putem vorbi despre ele cu ușurință. Însă una este să știm și alta să alegem să aplicăm, mai ales când viața se întâmplă și ne trezim chiar în mijlocul evenimentelor.
În situațiile extreme, când mintea și-a epuizat toate soluțiile, capitularea vine aproape firesc. Controlul slăbește și se deschide un spațiu pentru altceva. Profunzimea unei practici se descoperă însă și în zilele obișnuite, înainte de a ajunge la capătul puterilor.
Ho’oponopono mă însoțește în familie, în societate, la job, în terapiile pe care le ofer, la cumpărături, la sală sau în trafic. Este fundalul a tot ceea ce trăiesc, fac și ofer. Când mă surprind prinsă în proiecții și îngrijorări, când o conversație mă tulbură sau când lucrurile iau o altă direcție decât cea imaginată, pot alege curățarea. Momentul acela face parte din viață la fel de mult ca orice seminar sau timp dedicat practicii.
În toți acești ani, una dintre cele mai profunde lecții a fost aceea de a curăța fără așteptări. De cele mai multe ori, ne apropiem de o tehnică având deja în minte rezultatul dorit: vrem să se rezolve o problemă, să se schimbe o situație, să se vindece o relație sau să primim un anumit răspuns. Spunem că lăsăm lucrurile să curgă, dar undeva, în interior, am scris deja finalul.
Așteptarea poate transforma practica într-un schimb: eu fac acest lucru, iar viața ar trebui să-mi ofere rezultatul dorit. Ho’oponopono m-a condus spre o altă înțelegere: partea mea este să curăț ceea ce se activează în mine și să las Divinității ceea ce urmează.
A practica fără așteptări înseamnă să fac ceea ce ține de mine și să rămân deschisă unui răspuns aflat dincolo de ceea ce mintea poate anticipa. Uneori, acel răspuns seamănă cu ceea ce îmi doream. Alteori, viața deschide o direcție la care nici măcar nu mă gândisem.
A curge cu viața înseamnă să particip la ea, să aleg, să acționez și, în același timp, să slăbesc nevoia de a controla fiecare pas și fiecare rezultat. Practica își găsește astfel locul în gesturile simple, în reacțiile de fiecare zi și în felul în care întâmpin ceea ce apare.
Ho’oponopono a mers, în timp, mult dincolo de frazele prin care este cunoscut. Mi-a deschis orizontul spre cine suntem și spre felul în care putem trăi în relație cu viața, fără să încercăm permanent să o aducem în forma imaginată de mintea noastră.
După 16 ani, continui să descopăr profunzimea acestui proces. Iar ceea ce mă însoțește astăzi este mai mult decât o practică la care apelez în anumite momente. Este un fel de a trăi: curățând, având încredere și lăsând viața să-mi arate următorul pas.
