Now Reading
Irezistibil – Fragment

Irezistibil – Fragment

Revista Psychologies

Irezistibil, Dan Coman, Editura Cartea Romaneasca

Zinke avea desuuri albastre si, cand am prins-o cu putere de umeri vrand s-o scutur si sa-i strig sa ma lase in pace, m-a impins cu un gest scurt si violent in fotoliu. Incepuse sa danseze lasciv, unduindu-se in tacere prin studioul meu, intorcandu-se ba cu fata, ba cu spatele, atingandu-si sanii si coapsele si umerii. Am inchis ochii, nu-mi venea sa cred, numai de asta aveam nevoie ca sa mi se faca greata de-a binelea.

Inceteaza, am urlat, saltandu-ma putin in fotoliu, inceteaza odata ! Mi-a raspuns abia respirand, habar n-aveam ce, dar vocea ei intrerupta de efortul din timpul dansului m-a facut sa rad. Un ras scurt, mai mult o grimasa, un ranjet. Imediat s-a intins in celalalt fotoliu, si-a tras chilotul intr-o parte si, in vreme ce cu o mana a inceput sa se atinga, cu cealalta a scos din poseta un vibrator roz, striat si lung cat toate zilele pe care si l-a indesat in gura. Acum chiar ca o sa vomit, imi spuneam si, cu mintea neagra de furie, m-am ridicat cu gandul sa sar pe ea, s-o bat de sa-i rup oasele, sa arunc biroul peste corpul ala al ei de scandura nemteasca, orice, numai s-o opresc. Curva nenorocita, am strigat ridicandu-ma, scroafa ordinara ! Vorbele mele nem¬testi au facut-o sa-si inteteasca miscarile iar eu, reactionand mai degraba la vorbele acelea decat la furia si greata din cap, m-am trezit dezbracandu-ma, asezandu-ma iar in fotoliu si incepand sa ma ating. Cu ochii in ochii ei, cu miscarile acelea rusinoase, de care nu m-as fi crezut capabil in fata unei femei si cu o durere ascutita in piept am facut asta extrem de rapid. Terminasem deja, ciuda se amesteca din plin cu tristetea, dar mana ei continua sa i se miste iute intre picioare.

In noaptea aceea n-am dormit nici unul. O vreme am fumat intinsi in pat, apoi Zinke a inceput sa-mi povesteasca ceva folosind iar tonalitatile acelea joase ale limbii germane, banuiam ca e ceva trist, o auzeam oftand in intuneric. Apoi am deschis geamul si, aplecati peste pervaz, am privit in tacere luna. Am facut dragoste acolo, in fereastra, am facut dragoste pe birou si la dus si intre miscarile astea vorbeam, vorbeam si radeam amandoi ca apucatii sau, cand imi puneam capul in poala ei si-i spuneam plangand ca nu mai vreau, ca o implor sa plece, ca vreau acasa la mine, plangea si ea si-i simteam corpul tremurand de plans in intuneric si apoi ii spuneam iar sa plece, sa ma lase in pace si ea radea stergandu-si lacrimile, radea si ma saruta pe unde apuca.

Se facuse deja dimineata cand, urcata cu fundul pe masuta joasa de cafea, Zinke se aplecase si ma saruta iar in vreme ce eu, in picioare, cu fata intoarsa spre lumina zilei, fumam ultima tigara din ultimul cartus de LM adus din Romania.

Sa o sun pe sotia mea, dar ce sa-i spun ? Si cum sa vorbesc cu ea dupa cate s-au intamplat in ultimele zile ? Sa ma duc la Teodor in studio ? Dar acolo am fost si n-am rezolvat nimic. Sa plec de aici, sa fug acasa, sa nu innebunesc de tot ! Dar pentru asta aveam nevoie de rezervare la avion – iar aici, la Akademie Schloss Solitude, Zinke era cea care facea rezervarile. Si chiar daca n-ar fi ea, ce as putea rezolva ? Nimic din ce-i in mintea mea nu ajunge la ceilalti, nimic din germana pe care o vorbesc nu ajunge la mine. Am deschis larg ambele geamuri si, ca de obicei, ca sa nu ma prinda curentul, m-am asezat pe veceu. Cumva cumva trebuie sa ies din incurcatura asta, mi-am spus. Trebuie sa ies.

Primul lucru in acea dimineata, dupa ce Zinke a plecat in Hause 1, la biroul ei, a fost sa-mi fac o cafea tare si, asezandu-ma la birou, sa incep sa invat cat mai multe cuvinte nemtesti din hartiile de la Hamed. Regulile de pronuntie le intelesesem ; in germana, ca si in romana, citesti toate literele asa cum apar ele in cuvant, doar cateva exceptii simple, sch = s, ¤ = e, ei = ai etc. Problema mea era ca toate explicatiile erau in engleza, iar dupa ce am trecut de cele mai uzuale expresii, de intrebari si raspunsuri simple, m-am blocat. Nu stiam ce inseamna cuvintele alea in engleza si pentru asta trebuia sa le caut in dictionarul englez-roman pe care-l aveam la mine (o editie mica, de buzunar), iar mai apoi sa le invat pe cele in germana dupa ce stiam semni¬ficatia lor in engleza. O, Doamne, era prea complicat. M-am lasat pe spatarul scaunului, doborat de neputinta si de oboseala. Stand asa, mi-am amintit de ideea lui Teodor de a scrie impreuna o carte, cat inca suntem aici, la Solitude. E ultima mea incercare, mi-am spus indreptandu-mi spatele. Daca nici asa nu va intelege, s-a terminat.

Am scris un text de o pagina si, chiar daca nu mai stiam exact ce am scris pentru ca totul era in germana, i l-am lasat, asa cum imi ceruse, in dreptul usii. N-a trecut o jumatate de ora si a aparut in studioul meu. Genial, batrane, esti genial ! E superb textul tau, iar ideea e super ! Il priveam cu neincredere, dar si cu o oarecare speranta. Da, batrane, minunata faza in care tu slabesti si ajungi cat o panglica si orice curent de aer te izbeste de pereti, minunat. Nu-mi aminteam sa fi scris asa ceva. Ma duc inapoi, la mine in camera, simt ca pot sa-ti raspund la textul asta cu unul la fel de bun. Hai, pa. Era foarte bucuros. Eram terminat.
In urmatoarele zile am continuat totusi sa scriu si sa las, in fiecare seara, cate un text la usa lui. Teodor nu mi a raspuns niciodata, asteptam zadarnic textele lui, nu gaseam niciodata nimic. I-am batut de cateva ori la usa, nu mi-a raspuns. Zinke venea acum doar dupa-amiaza, dupa ce-si termina treaba la birou, faceam dragoste, apoi ieseam prin padure, isi lasa capul pe umarul meu si eu radeam si i povesteam mult, mult de tot in germana mea curtenitoare, parea tot mai indragostita. Eram tot mai inspaimantat. Macar ramaneam noaptea singur, cred ca Zinke pleca acasa la ea, o conduceam pana la masina, ne sarutam lung si, claxonand, demara in Mercedesul ei inspre Stuttgart.

Scriam, desi mintea imi era absolut goala, nu ma puteam gandi la nimic, la absolut nimic si totusi, de cate ori ma asezam la birou, incepeam sa astern zeci de randuri negre pe hartie, mai aveam doar trei pixuri cu gel, ma durea spatele de la atata stat aplecat peste masa. Nu reciteam nimic, ce rost ar fi avut, textele mele erau in germana, nu banuiam ce poate fi acolo. Intr-o seara a venit Teodor la mine, batrane, a zis, iarta ma, dar n am putut scrie nici un rand, de cand sunt aici nu reusesc nicicum sa mi revin. Uite, zise, ti am adus textele tale, sunt superbe, crede ma, absolut demente, dar te rog, nu le mai lasa la usa mea, imi fac rau acum, ma blocheaza total. Teodor, trebuie sa-ti vorbesc. Ah, inutil, iar sporovaiam in nemteste. As fi vrut sa-i spun despre Zinke, sa nu creada cine stie ce, dar era inutil, nu reuseam sa explic nimic si, oricum, parea ca nici nu observase, niciodata n a zis nimic despre asta. Batrane, a mai zis foarte trist, ma bucur ca macar tie iti merge bine aici, la Solitude. Sunt galben de invidie ca poti scrie cu adevarat.

Liliana ne spusese in prima noastra seara aici sa avem grija de chei, cu ele deschideam atat studiourile noastre, cat si usile principale de la intrarea in cladiri. Daca pierdeti cheia sau v-o uitati in camera (vedeti ca usile se blocheaza automat !), trebuie sa-l cautati pe Konstantin, el are chei de rezerva pentru toate studiourile, desi de cele mai multe ori e plecat prin oras, e curator si organizeaza mai toate expo¬zitiile bursierilor de aici.

Iesisem sa duc gunoiul, intorcandu ma mi am dat seama ca am uitat cheia pe birou, nu mai aveam cum intra nici in Hause 1, nici in Hause 2, cu atat mai putin la mine in studio. M-am dus in spatele cladirii in care stateam, acolo unde stiam ca e geamul lui Teodor si l-am strigat indelung, dar nu mi-a raspuns. Nu stiam nici unde e studioul lui Konstantin, asa ca singurul lucru pe care-l puteam face era sa astept in dreptul castelului, undeva intre cele doua cladiri, langa statia lui 92, poate o sa apara cineva, sa-i fac semne, sa-i explic cumva ce-am patit. Am stat acolo mai bine de o ora, ca un facut nu iesea si nu intra nimeni, de fapt intot¬deauna a fost linistea asta teribila pe aici, parea mereu un loc parasit. M-am dus in spate la Hause 1, acolo unde e smokecorner-ul, un fel de curte interioara care da spre padure, poate vad totusi pe cineva, desi de obicei e pustiu si pe aici, mai nimeni in afara de mine si de Teodor nu fumeaza la castelul asta – si noi oricum bagam la greu in camere, n-aveam nevoie de nici un smokecorner. Pe iarba din spatele curtii mai multi tipi jucau fotbal, l am recunoscut pe Konstantin, m-am indreptat repede spre el si i-am facut semn cu mana, cheile, cheile, ziceam – si Konstantin mi-a facut si el semn, hai, intra, voia sa zica. Numai de fotbal nu mi ardea mie, am intrat totusi pe teren si am fugit spre coltul celalalt, acolo unde era Konstantin, dar am primit rapid o pasa si, ca sa scap de minge, am tras cu putere fara sa ma uit unde – si mingea a nimerit exact in moaca unuia mai slabut si asta s-a prabusit lesinat la pamant. Ne am strans toti in jurul lui ; Hamed, care era si el acolo, a adus niste apa, l-au stropit, l-au palmuit, pana la urma si-a revenit, sorry, sorry, ziceam si ce-oi fi spus in germana numai Konstantin a inteles, mi-a aratat coechipierii – nu, frate, de chei am nevoie, ma tineam dupa el incercand sa-i explic, scuturam in aer chei nevazute, am primit iar pasa, imediat dupa reluarea jocului, am tras din nou – de data asta mingea s-a infipt intr-una din barele de fier implantate in pamant sub forma de porti si in clipa urmatoare s-a auzit un pocnet scurt si mingea s-a dezumflat ; nici sa fi vrut, nici sa fi incercat s-o implant cu mainile, nu cred c-as fi reusit, ghinion curat, mi-am zis ramanand singur, ceilalti se intorceau incet si transpirati inspre camere, nu-l mai zaream pe Konstantin, futu-i, imi trebuia musai cheia aia, am fugit pe urmele lor si, iesind in fata, am zarit-o pe miss Roth, cea care se ocupa cu problemele de presa la Akademie, cobora sontac sontac din Hause 1. Isi rupsese piciorul, inca era in ghips si folosea un fel de carja inalta de care se sustinea cu greu. I-am facut semn spre usa, am invartit o cheie nevazuta, am dat din umeri. Parea ca a inteles, a luat-o inapoi, sontac-sontac, m-am tinut dupa ea pana in birou si cand i-am zis Thank you, altceva i-am zis, a ras si mi-a raspuns tot in germana, am lasat-o sa se sprijine de bratul meu pana la masina, avea un fel de Tico in care abia incapea. Bine c-am rezolvat o si pe asta, bine ca ma pot duce iar in camera mea.

Fragment din romanul

See Also

Irezistibil, Dan Coman, Editura Cartea Romaneasca

Irezistibil
de Dan Coman

Editura Cartea Romaneasca

Citeste Am crezut ca sunt un poet adevarat – o confesiune a autorului.

 Vrei cartea? Comanda aici.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top