Now Reading
Când părinții ajung în capcana comparației

Când părinții ajung în capcana comparației

lavinia-gâlcea
când-părinții-ajung-în-capcana-comparației

„Copilul meu nu mănâncă singur ca al tău.”

„Copilul meu nu adoarme singur ca al tău, trebuie să mă chinui cu el 15 minute să îl adorm la sân.”

„Copilul vecinilor merge deja în picioare, al meu nici nu merge de-a bușilea.”

„Copilul meu nu vrea să mănânce, masa este un chin pe când al tău mănâncă orice.”

„Copilul tău știe alfabetul la nici doi ani, iar al meu la aceeași vârstă nu știe nici litera A.”

Fenomenul

Dacă îți sunt cunoscute astfel de gânduri înseamnă că ai tendința de a-ți compara copilul cu alți copii. Este ceea ce observ adeseori în jurul meu, de câteva luni de când sunt mămică. Ies la plimbare cu fetița mea, iar când ne întâlnim cu mămici aud întrebări precum: „copilul tău face…?”, „cât mănâncă?”, „cât doarme?, „mănâncă legume?”, „stă singur să se joace?” etc. În felul acesta își caută repere la alți copii și, inevitabil, încep să își raporteze copilul la ele.

În același timp, există mame care simt nevoia să povestească despre copiii lor, de cele mai multe ori, laudativ. Iar celelalte mămici din jur ascultă în timp ce în capul lor compară deja propriul copil cu ceea ce aud: „copilul meu nu poate să facă asta” sau „copilul meu nu știe încă asta” etc.

Care este problema cu comparația

Atunci când ne comparăm copilul cu alți copii, pierdem din vedere ceea ce este cel mai important: cine este copilul nostru și care sunt nevoile lui. Cu siguranță, nevoia copilului nostru nu este să adoarmă singur dacă nu face deja asta și are nevoie de tine să fii acolo când adoarme. Dacă tu vei încerca să-l faci să adoarmă singur, înseamnă că-i ignori nevoia, iar el va fi nervos, frustrat, va plânge, se va agita și nu va adormi singur. Iar pe tine asta probabil te va enerva și îți vei aminti cu frustrare de copilul vecinilor care adoarme singur.

Competiția ne deconectează de la copilul nostru, de la cine este el, ce își dorește el și cum putem să îi împlinim aceste nevoi. Ne face să ne concentrăm pe a reuși să-i implementăm și copilului nostru ceea ce alți copii fac deja. Ajungem să aplicăm tot felul de metode auzite sau citite ca să schimbăm comportamentul copilului astfel încât să reușească și el.

Care este dezavantajul metodelor diverse aplicate copiilor

Cărțile, internetul sau spusele mămicilor sunt surse inepuizabile de metode diverse pe care le putem aplica astfel încât copilul nostru să aibă mai multă încredere în el, să mănânce tot din farfurie, să fie ascultător, să se joace singur, să doarmă în pătuț, și nu cu noi în pat etc.

Părinții nutresc speranța că astfel de metode vor rezolva diverse situații pe care ei le văd ca fiind problematice. Haideți să ne uitam mai de aproape la o astfel de situație des întâlnită: un bebeluș care nu vrea să doarmă în pătuț, ci vrea să doarmă cu mama lui în pat. O astfel de mămică cel mai probabil va încerca diverse metode de a-l face pe bebeluș să doarmă singur, poate chiar îl va lăsa plângând în pătuț până adoarme ca în felul acesta să se obișnuiască. A cui este oare nevoia ca bebelușul să doarmă singur, a lui sau a mamei?

De cele mai multe ori noi încercăm să ne „educăm” copiii după nevoile noastre ca părinți și pierdem din vedere exact nevoile lor. Ne-ar fi mult mai util să ne întrebăm adeseori: „ce are nevoie copilul meu acum?” și să observăm aceste nevoi ori să ne cunoaștem atât de bine copiii încât să ajungem să le intuim.

Multitudinea de metode care există astfel încât copiii să facă diverse lucruri ne pot învăța cum să aplicăm un șablon pe ceva ce este unic – copilul nostru. Pe de altă parte, ne învață cum să-i facem pe copii să aibă anumite comportamente, nu cum să răspundem noi cât mai bine nevoilor lor.

De ce sunt importante nevoile copiilor

Copiii ne arată nevoile lor, iar noi le putem observa dacă suntem prezenți cu adevărat aici și acum în relația cu ei. De exemplu, un bebeluș care se joacă singur în timp ce mama lui îi pregătește ceva de mâncare, dacă ridică mânuțele către ea, o privește și dă semne de disconfort, transmite foarte clar că are nevoie să fie luat în brațe, liniștit, vrea să simtă că mama este acolo lângă el și emoțional, nu doar fizic. Dacă nu observăm aceste semnale sau le ignorăm în preocuparea noastră de a face altceva, copilul va simți că îi sunt ignorate nevoile, că ceea ce simte el nu este important sau că el nu este la fel de important pentru mama lui așa cum sunt lucrurile pe care ea le face.

Există două mari tendințe la părinți: să schimbe comportamentul unui copil astfel încât el să facă… aia și aia și aia (eventual precum fac alți copii cu care îl comparăm sau cum avem noi nevoie ca și părinți să facă), iar a doua tendință este cea de a fi conectați la copilul nostru, la nevoile lui, cea în care îl lăsăm să-și exprime emoțiile, îl liniștim, suntem acolo pentru el și atenți la ce își dorește de la noi.

Prima tendință va face, cu mare probabilitate, ca acei copii să ajungă adulți perfecționiști, care intră în competiție cu alții, care sunt anxioși sau nu-și reglează foarte bine emoțiile, care nu au încredere în ei sau nu apelează la suportul celorlalți, nu sunt autonomi și le este frică să descopere lumea. A doua tendință, când suntem conectați la nevoile copilului, va genera cel mai probabil un atașament sigur între părinte și copil iar asta va face să avem un adult cu încredere în el, care nu se teme să facă lucruri, care își poate regla emoțiile fară să se simtă copleșit de ele și care înțelege foarte bine că se poate sprijini pe cei din jurul lui la nevoie.

Ce e de făcut?

  • Să ne observăm copiii și să le înțelegem nevoile.
  • Să trăim conectați la ei aici și acum, prezenți cu totul în relația cu ei.
  • Să evităm comparațiile cu alți copii sau cu propriile noastre standarde.

Un copil iubit și cu nevoi împlinite va fi un adult echilibrat emoțional.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top