Redefinirea percepției perfecționistului despre performanță
Ți s-a întâmplat vreodată să jonglezi cu mai multe roluri, încercând să fii cel mai bun în tot ce faci?
Într-o sesiune de coaching, unul din clienți îmi spunea cât de mult se străduiește să fie „cel mai bun la muncă”, „cel mai bun student”, „cel mai bun prieten”, „cel mai bun partener”. Toate în același timp.
Vorbeam despre multitudinea de task-uri zilnice și despre cum asocia aceste acțiuni cu ideea de performanță. Ideea de a face totul la capacitate maximă, în timp ce te pui pe ultimul loc și nu-ți acorzi timp pentru pauze, să-ți procesezi emoțiile sau să devii conștient de propriile gânduri – numind asta performanță – m-a pus pe gânduri după sesiune.
Și eu obișnuiam să gândesc la fel, și uneori încă o mai fac. Mai ales când e vorba de lucruri care îmi pasă cu adevărat, în care mă implic. Aveam o convingere puternică despre munca grea, care suna cam așa: „Trebuie să muncesc și să depun mult efort pentru lucrurile importante pentru mine.”
Și, de cele mai multe ori, acel lucru important avea legătură cu job-ul, profesia mea. Poate ai și tu o versiune a acestei convingeri.
Convingerea îmi declanșa (și, uneori, încă o mai face) comportamente precum: lucrat multe ore cu puține pauze sau fără pauze, cu overtime, cu preocupări legate de muncă și în afara programului. Credeam că asta duce la performanță ridicată, dar de fapt duce la oboseală și stres. Cu timpul am ajuns să că e o problemă cu acest fel de a gândi și cred că e nevoie de o redefinire a performanței.
Cred că experiențele dificile construiesc reziliență și mai cred că alegerea de a depune efort în prezent aduce beneficii pe viitor. Asta m-a ajutat mult de-a lungul timpului în performanța mea profesională.
Problema apărea atunci când duceam această convingere la extrem. Mă convingeam că trebuie să depun un efort considerabil pentru orice e important pentru mine. Această credință venea la pachet cu așteptarea de a performa chiar și atunci când nu mă simțeam bine fizic. Mă forțam să lucrez, iar rezultatul era mediocru.
În ultimii ani am lucrat să schimb această credință și să observ ce aspecte ale muncii mele vin cu ușurință, fără efort mare. Am învățat că pauzele, task-urile mai ușoare atunci când nu mă simt bine sau chiar o zi dedicată activităților care îmi refac energia, au un impact pozitiv semnificativ asupra felului în care mă simt în zilele care urmează. Apoi pot să revin la efort susținut și rezultate mai bune.
Am descoperit că meditația, alimentația și hidratarea conștientă, călătoriile, terapia și coachingul contribuie semnificativ la performanța mea.
Așa că vreau să îți spun:
- Poți avea performanță ȘI pauze. De fapt, pauzele contribuie la o performanță mai bună. Știința susține asta.
- Poți avea performanță ȘI poți să îți iei timp să-ți procesezi emoțiile. Asta te face mai conștient și crește inteligența emoțională, ceea ce duce la relații mai puternice și mai sănătoase, acasă și la birou.
- Poți avea performanță ȘI poți face lucrurile suficient de bine, nu „perfect”. Repetiția, învățarea din greșeli și dorința de a face mai bine duc la progres. Sunt aspecte confirmate de neuroștiință.
- Poți avea performanță ȘI poți să înveți continuu, fără să știi totul de la început. Timpul investit în dezvoltarea de abilități și în cunoaștere îmbunătățesc expertiza în timp. Învățarea îți menține mintea activă pe termen lung. Este un proces și poate fi unul plăcut și satisfăcător.
- Poți avea performanță ȘI poți să-ți prioritizezi bunăstarea. Somnul, mindfulness-ul, meditația, conexiunile sociale, deconectarea de la tehnologie te ajută să te reîncărci și reduc stresul.
Nu trebuie să fii un robot și să muncești în continuu, fără pauze, ca să fii performant. Asta e calea sigură spre oboseală, burnout și colaps fizic. Când ești sănătos și odihnit, devii mult mai eficient, rezilient și performant.
Sunt curioasă, tu ce convingere ai despre efort și performanță? Cum ți-a influențat această convingere munca și cariera?
