Familie
Acum aproape un an m-am angajat in cea mai grea dar si cea mai frumoasa meserie din lume. Am devenit mama unui baietel. Fara indoiala venirea pe lume a bebelusului a fost un moment magic si de mare bucurie. Ca proaspeti parinti, credeam ca viata noastra sa nu va mai fi la fel ca inainte. Ne asteaptam la o perioada mai dificila de acomodare, dar realitatea a fost complet diferita de ce am citit eu in reviste.
Deseori ne confruntam cu intrebarea: daca nu sunt un parinte suficient de bun? Frustrati de lucrurile pe care vrem sa le facem si fie nu avem timp, fie avem impresia ca nu le-am facut suficient de bine, avem tendinta sa ne consideram parinti nepotriviti. Iata patru dintre cele mai frecvent intalnite motive pentru care traim cu aceasta impresie.
Multi copii se confrunta cu diferite temeri care uneori pot lua proportii afectandu-le ritmul de viata sau facandu-i anxiosi. Indiferent daca vorbim despre monstrul din intuneric sau teama de critica, important este sa adresam aceste spaime si sa avem un comportament constant prin care sa ii ajutam pe copii sa isi depaseasca fricile.
Relatia cu mama poate fi printre cele mai frumoase si benefice, dar in anumite cazuri poate fi si negativa. Ne luptam cu sentimentele pe care le avem sau le idealizam despre propria familie. Ne simtim vinovati cand relatia nu este functionala si, ca in orice relatie, sunt doi implicati. Prietenii ni-i alegem, familia nu. Si uneori, oamenii care ne-au fost dati nu se sunt foarte simpatici.
Parerea pe care o avem despre noi si increderea manifestata in fortele proprii influenteaza major toate ariile vietii. Baza stimei de sine se pune in copilarie, cand cel mic preia majoritatea convingerilor de la parinti. Astfel, apare intrebarea: cum ne comportam cu copilul nostru astfel incat sa ne asiguram ca va avea incredere in sine ca adult?
Anxietatea de cele mai multe ori este invatata de copii de la unul sau ambii parinti. De aceea, corectarea acesteia la copil, poate fi dificila, cand reprezinta o problema cu care ne confruntam noi insine. Mai mult, cand cel mic este deja stresat, corectura poate parea o metoda invaziva care… pune paie pe foc.
Cu totii ne-am jurat ca nu vom repeta greselile pe care parintii nostri le-au facut cu noi – si, la modul declarativ, ne iese. Insa, fara sa vrem, repetam acele tipare de parenting atunci cand copiii nostri ne ating rani nevindecate. Cum se intampla asta si ce avem de facut, indica Otilia Mantelers, trainer de playful parenting.
De ce aleg unii o cariera din facerea de bine? Ce ii motiveaza sa lupte cu greutatile si sa vada mereu si mereu cat de grea e viata pentru altii? Pe cativa dintre membrii cei mai vechi ai HHC – Hope and Homes for Children – i-am intrebat care e beneficiul personal pe care il au din munca la aceasta fundatie si ce argumente ar avea ca sa-i convinga pe altii. Iata raspunsul.
Desigur, nu prea mai putem trai fara el, fara Internet. Scriam undeva ca omul este o fiinta „infovora“, ca simte satisfactie atunci cand afla, cand are acces la informatie, ca devoreaza informatia si asta ii face bine la creier. Dar daca beneficiile accesului nelimitat la informatie vin cu riscuri, mai ales pentru copii?
Am citit o carte minunata, se numeste Povesti cu scriitoare si copii, si vorbeste despre femei-mame, femei-ganditoare, femei-profesionisti. Pe cateva dintre cele care au contribuit cu texte la acest colaj minunat de confesiuni, le-am invitat sa vorbeasca despre rolurile lor diferite de-a lungul vietii.
„Atesi“ inseamna „gand“ si, nu, nu este un cuvant parca desprins din limba elfilor din Stapanul Inelelor sau a populatiei na’vi din Avatar. „Atesi” face parte din vocabularul vimmish, o limba inventata de oamenii de stiinta pentru a descoperi felul in care invatam cel mai bine o limba straina si memoram cat mai rapid cuvintele.


















