Now Reading
4 motive pentru care crezi ca nu esti un parinte bun

4 motive pentru care crezi ca nu esti un parinte bun

Revista Psychologies

Deseori ne confruntam cu intrebarea: daca nu sunt un parinte suficient de bun? Frustrati de lucrurile pe care vrem sa le facem si fie nu avem timp, fie avem impresia ca nu le-am facut suficient de bine, avem tendinta sa ne consideram parinti nepotriviti. Iata patru dintre cele mai frecvent intalnite motive pentru care traim cu aceasta impresie.

 

Nu petrec destul timp cu copilul meu

Este adevarat, locul de munca poate fi solicitant, iar cu dinamica actuala a economiei nu prea ne permitem sa renuntam, sa ne implicam mai putin, sa lasam munca pe un loc secundar.

Pierderea locului de munca ne poate afecta stilul de viata al intregii familii destul de mult. Din acest motiv suntem mai mult la birou decat acasa, si ne simtim vinovati pentru acest lucru.

Cum decizia pe care o iei nu poate fi considerata gresita, intrucat in minte ai bunastarea familiei si implicit a copilului, poti gasi metode de remediere.

Incearca sa acorzi atentie celui mic in momentele in care esti acasa si sa te implici in activitatile dorite de el. Uneori, timpul putin, daca este de calitate, este mai valoros.

 

Il pedepsesc, deci sunt un parinte rau

Educatia nu este chiar cel mai usor lucru, iar cel mic invata de multe ori respectand anumite reguli. Asa cum este datoria lui sa le incerce limitele si sa le incalce, este a ta sa restaurezi ordinea.

Iar uneori, acest lucru inseamna pedepse. Desigur, ai grija ca pedeapsa sa fie in acord cu greseala facuta, sa si sa nu il lezeze pe cel mic emotional.

Evita sa fii dur, chiar daca esti stresat si fii mereu atent la ceea ce spui, intrucat impactul asupra copilului este unul mare.

De asemenea, regulile, sunt si ele facute pentru a fi revizuite. Vezi daca le poti adapta tinand cont si de dorintele si nevoile copilului tau.

 

O parte din timpul liber mi-l dedic mie

Frecvent avem senzatia ca trebuie sa ne simtim vinovati cand timpul liber, si asa limitat, il mai pastram si pentru noi insine. Totusi, indiferent ca am devenit parinti, ne ramane datoria de a fi atenti si la nevoile noastre.

Reprimarea acestora genereaza frustrari, care pana la urma se vor resimti si in comportamentul fata de copil. Mai mult, am putea dezvolta sentimente contradictorii cum ca datorita noii responsabilitati de parinte nu ne mai permitem nimic pentru noi insine.

Pastreaza o balanta intre timpul acordat tie si timpul acordat copilului. Mai mult, incearca sa il integrezi, acolo unde se poate, in activitatile si preocuparile tale.

 

Nu ii pot oferi lucruri pe care alti copii le au

In timp ce o parte dintre parinti spun „atata pot” si sunt ok cu nivelul si statutul pe care il au, altii incearca in zadar sa compenseze.

Poate nu poti oferi copilului material tot ce ti-ai dori, dar incearca sa compensezi emotional si educativ, nu face eforturi nejustificate si daunatoare pe termen lung, doar pentru capriciile de moment ale diferitelor varste.

Daca iti doresti o viata mai buna pentru copilul tau, educa-l cu grija, ofera-i stabilitate emotionala si cladeste-i o imagine de sine sanatoasa.

Sunt avantaje pe care banii nu le pot substitui, cu efecte mult mai bune pe termen lung.

 

De Iulia Barca

Foto: 123rf.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top