
Teama de a nu dezamagi, asteptari ireale, autocritica exagerata, frici care blocheaza iubirea si consumarea ei. Complexele sexuale au ramificatii adanci, cu radacini in inconstient, in familia de origine ori societatea in care traim. Psihoterapeutul Alexandru Cojocaru ne ofera mai multe detalii despre acest subiect sensibil.

Cursuri de limbi straine, preocupari culturale, calatorii… Bunicii urbani de astazi au adesea un program foarte incarcat. Pana intr-acolo, incat, cateodata, le vine chiar greu sa petreaca o zi de miercuri cu propriii lor nepoti. Egoism asumat sau dorinta legitima de a profita de libertatea lor altfel decat facand pe bonele?

Intrucat barbatului ii revine „stigmatul“ de a fi un infidel si a tot fost catalogat drept mult mai capabil sa isi insele partenera, aruncam o privire si in directia ei. Oare femeile nu insala? Barbatul poate fi putin mai instinctiv si… o forma atragatoare ii poate fi suficienta pentru o escapada, pe cand, pentru o femeie, forma cere un continut atragator, o emotie, un sentiment, o forta mult mai mare. Deopotriva, femeile pot insela – si o fac! Subiectul nu mai este unul demn de stigmatizare…

In cuplurile cu copii, nefericirea parintilor care decid sa divorteze ajunge sa insemne o rupere a universului copilului. Unul dintre parinti pleaca, rutina cu care cel mic era obisnuit dispare, iar dupa un timp – mai lung sau mai scurt, locul parintelui plecat este ocupat de un nou membru al familiei.

Cum sunt femeile si barbatii diferiti? In ce privinta? De ce apar neintelegeri sau adaptari greoaie unii la ceilalti? Simplu: pentru ca fiecare isi impune propriul criteriu de judecata in evaluarea celuilalt. Cel putin asta sustine psiholoaga si feminista canadiana Susan Pinker in cartea plina de revelatii si aparuta la editura Curtea Veche, Paradoxul Sexelor.

Monogamia, pe zi ce trece, devine o realitate de complezenta sau un compromis pe care il acceptam. Iar in timp ce unii par a face fata cu succes acestei situatii, altii evadeaza. Admiram cupluri a caror realitate nu o cunoastem, ci doar banuim ca este cea la vedere, si ne intristam ca noi nu am gasit acel ceva. Dar care e secretul?

Modul in care percepem realitatea si alegem sa raspundem la dificultatile vietii sunt determinate de ceea ce am invatat in familie, scoala, anturaj, dar si de experientele de viata pe care le-am avut pana in prezent. Uneori insa, intensitatea sau diversitatea problemelor intampinate depasesc posibilitatile noastre de a face fata sau raspunsurile noastre sunt… neobisnuite.

Am sustinut de curand un workshop cu tema relatia parinte-copil, la o scoala de renume din Bucuresti. Parintii elevilor de clasa a VI-a se declarau oarecum coplesti sau depasiti de problemele copiilor. Unul dintre ei chiar a declarat fatis: „Eu unul, recunosc ca nu sunt pregatit sa fiu parintele copilului meu. Observ sincer ca m-a depasit de mult in modul de a gandi, reactiona si chiar prin comportament”. Cam asa se prezinta realitatea, trista de altfel, a legaturilor dintre parinti si copiii. Parintii sunt oarecum depasiti de situatie, iar copiii se simt neintelesi sau invadati in propria intimitate, ori constransi de reguli sau pedepse rigide