Un tată manipulator care a divorțat și de copii, nu doar de nevastă, apoi și-a acuzat copiii că ei nu l-au căutat când erau mici. Cum să supraviețuiești unei asemenea povești de familie?
Am stat cinci ani într-o relație toxică. Pentru că îl iubeam, cu tot răul pe care mi-l făcea. Am plecat cu greu de lângă el, iar acum am impresia că am trăit în transă acei ani…
Tatăl meu a fost alcoolic, dar l-am iubit și îl iubesc și azi, în pofida acestui fapt. Ba chiar l-am admirat, pentru că a fost un băiat de la țară care a ajuns sus de tot și a făcut facultate.
Cum a fost experiența cu primul cu care te-ai culcat? Îți marchează sau nu existența? Dacă îl mai și iei de bărbat…
Am lucrat mult cu mine până să ajung să am o imagine corporală sănătoasă. După nenumărate diete, mi-am dat seama că nu făceam altceva decât să îmi bat joc de corpul meu.
Mi-am pierdut virginitatea târziu, pe la 20 și ceva de ani. Până atunci, am fost un șoricel de bibliotecă și, în general, nu mă interesau băieții. Nici azi nu pot să zic că sunt niște ființe fascinante, dar la 20 de ani ar trebui să fim mai interesate de ei, nu-i așa?
Mai are prima experiență sexuală o însemnătate aparte? Teoretic, da, cel puțin pentru femei, și, în plus, le poate influența parcursul sexual de-a lungul anilor. Uite ce ne povestește o cititoare fidelă.
Trăim vremuri interesante. Eu, cel puțin, le trăiesc. Sunt singură și mi-am propus să cunosc oameni noi. Dar am deja la activ două întâlniri oribile. Zău că te demoralizează.
Și eu eram tristă pentru că sunt singură. Până mi-am dat seama cum trece viața pe lângă mine. Refuz să mă definesc doar prin statutul relațional. Sunt singură și fericită!
Am conștientizat că am un stil de atașament dependent. Nu a fost ușor să accept asta, dar un psiholog m-a ajutat. Am reușit chiar să învăț să ies din cercul vicios. Acum am o relație nouă și o problemă mare…
Probabil sunt cupluri care pot trece peste infidelitate. Eu nu pot și nici nu mi-am propus să o fac vreodată. Iar dacă partenerul meu o ascunde, decide, de fapt, ce este mai bine pentru mine.
Țin la soțul meu, dar nu îl pot salva. Nu acesta este rolul meu. Ce pot face însă, este să îmi salvez copilul. Am ales să fiu părinte singur decât să continui într-o căsnicie toxică.
Pentru mine, o relație toxică este aceea în care nu ești acceptat așa cum ești. Evident este loc de negocieri… dar cu limite.
Vârsta este doar o cifră, iar menopauza un detaliu. Un detaliu important, însă. Dacă știi…
Când ești single prea mult timp, ajungi să te identifici cu acest statut. Mai ales dacă nu trăiești cu disperare nevoia de a fi parte dintr-un cuplu. Eu, una, cumva trag tot spre singurătatea mea. Poate chiar pe bună dreptate.
Nu mă gândeam că pot să refuz un bărbat, mai ales dacă îmi place. Dar asta a fost lecția pe care trebuia să o învăț. Uneori, nu tot ce îmi place e bun pentru mine.
Când cunoșteam pe cineva nou, parcă mereu voiam totul deodată. Și greșeam. Alegeam prost, mă nemulțumeam ușor, se termina totul repede. Am 5 ani de relație de cuplu și am ajuns aici pentru că la început am avut răbdare. Și nu mi-am pierdut-o.
Fusesem colegi și ne-am reîntâlnit după câțiva ani. Mă plăcea, dar eu mi-am dat seama prea târziu că și eu îl plac. Nu am avut curaj să îi spun și acum regret.
Nu sunt un părinte ideal, nici nu cred că aș putea visa asta. Am divorțat de soție acum 3 ani, dar rămân același tată pentru fiica mea, iar prezența mea în viața ei este și va rămâne constantă.
Am multe cunoștințe și amice cărora să ai inițiativă în pat li se pare înjositor. Au impresia că doar femeile ușuratice fac asta. Apoi se vaită că nu le funcționează relațiile…
Eu nu înțeleg de ce unii bărbați au relații în paralel! Avea o iubită oficială și la final tot pe mine a încercat să dea vina, dar nu i-a mers…
Mi-ar plăcea să găsesc partenerul potrivit. Iar pentru asta ies la întâlniri. Totuși, dacă după prima întâlnire nu îmi place băiatul, nu simt nevoia să îi dau prea multe explicații. Poate greșesc…
Ai fost vreodată părăsită brusc, fără explicații? O despărțire nu e ușoară, dar când individual dispare-n ceață dezamăgirea e și mai mare. Mariana a trecut peste tristețe și i-a dat o lecție fostului cât să o țină minte toată viața.
Fluturi în stomac, vise cu iz romantic și ochelari virtuali care te fac să vezi viața în nuanțe intense de roz. Dar ce faci când se rupe „lanțul de iubire“ și ajungi la despărțire?
Tu ce ești dispusă să faci în pat în doi? Limita e cerul? Dar dacă ți se cere să apară un al treilea personaj? Până unde ți-e confortabil să mergi în materie de sex?
Poate ai auzit despre swingeri, cupluri care ne bună voie fac schimb de parteneri. Ok, nu judecăm dar dacă ți s-ar cere asta ție cum ai reacționa? Sau dacă ești direct pusă în fața faptului împlinit?
Am crezut că sunt șmecher să consum etnobotanice. Că e ceva cool și mă ajută să mă distrez mai tare. M-am distrat până am ajuns la psihiatru.
Imaginația nu cunoaște limite, iar dacă o mai și educi cu cărți erotice sau filme porno, cine știe ce ești dispusă să experimentezi. Ok, partenerul contează enorm, dar ce nu ai accepta niciodată? Uite ce spune o cititoare, pentru ea sexul anal e interzis.
Am avut câteva relații de cuplu care au eșuat. Iar în urma lor am rămas cu o teamă de suferință și abandon care acum mă ține într-o zonă de siguranță. În care nici măcar nu mai încerc să caut un partener.
Nu numai psihologia ne învață cât de nesănătoase sunt, dar și viața de zi cu zi. Urăsc să fac comparații pentru că este un mod ciudat de a te simți bine cu tine sau de a te afunda în depresie.
