După o despărțire grea și o lungă perioadă de mers în cluburi și aventuri menite să-mi peticească inima rănită, simțeam că e suficient. Mă săturasem. Voiam liniște, echilibru, să-mi schimb cumva viața, să intru în contact mai mult cu mine. Și m-am apucat de dans.
Nu sunt de părere că părinții ar trebui să sacrifice totul pentru copiii lor, dar eu chiar am o mamă imatură și toxică. Îmi e mai bine departe
Eu cred că rolul unui partener trebuie să fie pozitiv, benefic. M-am săturat de drame în relația de cuplu. Și așa am destule probleme.
Ai mers vreodată la o întâlnire aranjată de altcineva? Dacă nu, să nici nu o faci. Prima întâlnire și așa e dificilă. Apăi să nu știi cu cine te vezi!
Iubita mea suferă de depresie, iar condiția ei ne afectează pe amândoi. Încă o iubesc, dar simt că nu mai pot trăi cu ea…
Părinții mei au divorțat când eram mică, iar eu am rămas cu mama. Acum, la mulți ani după eveniment, încerc să îl iubesc pe tata. Pe el însă, nu îl interesez.
Nu cred că sunt singura, dar eu recunosc că mă uit după bărbați pe stradă. Totodată, constat că mă uit mai des după femei. Pentru că până găsești un bărbat după care să te uiți…
La 39 de ani nu prea te gândești că îmbătrânești elegant. Dacă îți funcționează neuronul, nici la 50 nu îți pui problema asta. Dar tineretul din jurul tău are grijă să nu uiți.
Pot înțelege nesiguranța, dar chiar și aceasta are limitele ei. Când ești atât de nesigur încât cauți constant validarea femeilor… nu ești prea dezirabil. Sincer.
Fiecare dintre noi își dorește un bărbat capabil să o apere, să o protejeze, lângă care să se simtă în siguranță. Dar cerințele vieții actuale (cel puțin de când nu ne mai bazăm pe cavalerii teutoni) încadrează aceste nevoi la nivel emoțional, comportamental, chiar și financiar.
Ce mă enervează în cuplu? Niște reguli de bună purtare încălcate (mestecatul), să mă iei de slugă și eu să duc singură în spate tot ce înseamnă responsabilități.
Ce lucruri te scot din minți așa de tare încât i-ai spune „adio“? Se pare că lipsa de schimbare, în timp, erodează cuplul.
Și bărbații plâng. Mie mi s-a întâmplat când am făcut 40 de ani. Criza de vârstă nu e o glumă, căci te poate băga în depresie.
Am crezut că este groaznic să nu ai un partener. Acum, văd peste tot femei singure pe care le admir. Mai mult decât pe celelalte.
Dacă am avut crize de vârstă? Eu le-am inventat! Dar cea mai rea a fost când am început să am probleme sexuale.
Te sperie schimbarea de prefix sau diminuarea libidoului? Primele riduri și primele kilograme care nu mai pot fi date jos? Vârsta ne influențează pe toți, și, da, unele femei bifează cu brio criza vârstei mijlocii.
Sunt infidelă, recunosc. Chiar dacă… doar virtual. Am un amant la care nu renunț pentru că el îmi întreține fanteziile. Și chiar am nevoie de ele.
Aveam tot soiul de definiții pentru ce înseamnă să fii o femeie puternică. Și nu mă regăseam în niciuna. Mă vedeam fragilă și lipsită de curaj. Până mi-am schimbat perspectiva.
Crezi că totul e vina lui sau că nu ai noroc în dragoste? Greșești. Și probabil o faci în toate relațiile tale. Un iubit este fix cât de rău îi permiți tu să fie.
Mi-am tot dorit familie și copii, casa mea, rostul meu. Dar lucrurile nu se întâmplă așa ușor și am constatat că eram nefericită, singură și izolată. Am hotărât să schimb asta. Nu am găsit încă bărbatul potrivit, dar asta nu înseamnă că nu-mi pot face viața frumoasă.
Am două prietene divorțate și le înțeleg că nu e simplu. Nici evenimentul în sine, nici viața de după. Eu una însă, cred că să divorțez e ușor. Să rămân căsătorită e însă o provocare…
Soțul meu m-a bătut și are o problemă cu jocurile de noroc. Acum spune că vrea iar să fim o familie…
Deși soțul meu m-a bătut și are o problemă cu jocurile de noroc, avem împreună un băiețel de 4 ani și încă țin la el. Suntem divorțați, dar el vrea să fim iar o familie. Nu știu dacă s-a schimbat și nici ce am de făcut…
Deseori ne spunem că vrem să găsim băieți buni. Nu de alta, dar vrem relații serioase și cupluri de durată. Unii însă, sunt dubioși rău sub masca aceasta.
Am 32 de ani și niciun plan de căsătorie sau familie. Nu e momentul. Vreau să mă distrez, nu să am o relație de cuplu. Dar femeile nu vor să înțeleagă asta…
Mi s-a întâmplat să am același interes amoros cu câte o prietenă apropiată. Nu știu cum ajung acolo, dar îmi este clar că prietenia este mai importantă decât orice bărbat.
Dacă după divorț tatăl nu mai ține legătura cu copilul, cel mic se simte abandonat. Iar asta se reflectă și la maturitate, în relații de cuplu eșuate din start și alegeri proaste. Cum ieși din tipar și faci pace cu trecutul?
Un tată manipulator care a divorțat și de copii, nu doar de nevastă, apoi și-a acuzat copiii că ei nu l-au căutat când erau mici. Cum să supraviețuiești unei asemenea povești de familie?
Am stat cinci ani într-o relație toxică. Pentru că îl iubeam, cu tot răul pe care mi-l făcea. Am plecat cu greu de lângă el, iar acum am impresia că am trăit în transă acei ani…
Tatăl meu a fost alcoolic, dar l-am iubit și îl iubesc și azi, în pofida acestui fapt. Ba chiar l-am admirat, pentru că a fost un băiat de la țară care a ajuns sus de tot și a făcut facultate.
Cum a fost experiența cu primul cu care te-ai culcat? Îți marchează sau nu existența? Dacă îl mai și iei de bărbat…
