Sănătate şi frumusețe
Una dintre cauzele care duc la slabirea memoriei poate fi depresia. Nu neaparat in sens patologic. O stare depresiva trecatoare poate sa-ti afecteze capacitatea de memorare. Citeste fiecare afirmatie, apoi bifeaza casutele „adevarat” sau „fals”, incercand sa fii cat mai sincer posibil si referindu-te la starea ta din ultimele luni. Daca eziti, raspunde cu „mai curand adevarat” sau „mai curand fals”.
Test preluat din cartea „Teste si exercitii pentru dezvoltarea memoriei”, Editura Polirom, 2006

Cuvantul „stres” este unul dintre cei mai utilizati termeni in psihologia actuala. Stresul este un raspuns nonspecific al organismului la exigentele mediului. El reprezinta reactia unui organism a carui stare de bine este amenintata si care nu are un raspuns imediat pentru a combate amenintarea respectiva. Este un sindrom general de adaptare nonspecifica, ce poate sa apara in orice tip de boala sau stimulare psihica, la care subiectul se poate adapta sau nu.

Uneori, nelinistile altora ne obosesc. Nu ni se par justificate. Sau ne gandim ca, da, oricand se poate intampla ceva rau dar n-are rost sa traiesti cu spaima. Iti iei toate masurile de prevedere si mergi inainte. Ce-o fi o fi! In fond, expresia „in afara oricarui pericol” este un nonsens. Niciodata nu se pot exclude toate riscurile posibile, imaginabile si inimaginabile.

Pielea este cel mai mare organ al corpului si totodata cel mai vizibil si mai vulnerabil. Poate prezenta nenumarate semne: umflaturi, noduli, pistrui, alunite, pete hepatice, paienjenis de vene, riduri si gropite. Culoarea, textura si aspectul ei pot fi indicii importante ale nenumaratelor boli ascunse. Daca majoritatea semnelor transmise de piele sunt doar preocupari pentru cosmeticiana, unele pot indica probleme de nutritie sau hormonale.

Vi s-a intamplat vreodata sa ratati, de exemplu, un concediu minunat pentru ca cel cu care voiati sa mergeti nu s-a hotarat la timp? Sau sa intarziati la un spectacol pentru ca partenerul s-a imbracat si dezbracat de o suta de ori, inspectandu-se in oglinda, mereu nemultumit de vreun detaliu sau altul?

Inca imi aduc aminte de prima data cand am auzit aceasta expresie, „detasare“. Acum vreo zece ani, asistam, pentru un reportaj, la o sedinta terapeutica. Innebunit de furie, stand pe scaunul sau, un tip povestea cu multa emotie ca partenera lui de viata il parasise cu o seara in urma, dupa zece ani de convietuire. Era vizibil devastat de suparare, plangea foarte mult, revenea necontenit asupra detaliilor scenei de espartire.

Somnul face parte din categoria lucrurilor aparent marunte, dar care, prin prezenta lor discreta in viata noastra, ne pot aduce o stare de liniste sau ne pot provoca adevarate probleme. Nu stiu cat suntem de recunoscatori atunci cand il avem, dar este dramatic pentru fiecare dintre noi atunci cand stam noptile asteptandu-l pe Mos Ene. Care este mecansimul fizic si psihic care duce la pierderea somnului? Specialistii subliniaza astazi ca majoritatea insomniilor reprezinta, mai degraba, tulburari de trezire decat de somn propriu-zis.

Stii ce ingrediente contin crema, samponul, uleiul tau pentru corp? Iata cateva reguli simple care iti vor permite sa intelegi mai bine formulele inscrise pe ambalajele cosmeticelor tale. Nu utiliza orice fel de produs pentru piele. In materie de cosmetice, ai de acum inainte o dubla exigenta: produse eficace si care sa nu-ti puna in pericol sanatatea.

Mereu bombanind, mereu de alta parere – dar pe care nu si-o exprima deschis ci numai sub forma de carteala – si mereu revoltat impotriva autoritatii, fie ca este vorba de familie sau de serviciu. Iata un portret sumar al pasiv-agresivului. Este pasiv in momentul in care se iau deciziile. Nu participa la discutii, nu-si expune punctul de vedere, nu obiecteaza deschis, nu are nimic de propus.

Se discuta destul de mult in ultima vreme despre consumul de droguri, despre oportunitatea (beneficiile ?!) legiferarii acestuia. Tema este complexa si in nesfarsita dezbatere de multi ani de zile in tari cu experienta indelungata in ceea ce priveste consumul de droguri si probabil ca gasirea unei solutii care sa multumeasca pe toata lumea este inca departe.

Multe persoane sunt convinse ca au o piele dificila. Adevar sau doar o impresie falsa? Cum, uneori, suntem tentati sa ne punem singuri diagnostice, l-am invitat pe Sebastian Pop, medic specialist dermatolog, sa ne explice diferentele dintre o piele sensibila si una alergica si cum sa ingrijim un asemenea tip de piele.

E usor sa spunem despre cineva ca e posac, ca vede intotdeauna doar jumatatea goala a paharului, ca nu stie sa se distreze si sa se bucure de viata. Pe scurt, e usor sa judecam. Dar daca ne pasa cu adevarat de acel om, poate n-ar strica sa ne gandim ca nu este vina lui, ca nu poate fi altfel, cel putin nu fara ajutor. Poate ca omul are o personalitate depresiva.

Simbol al puritatii, cosmetologia marina ne face sa visam. Convinsi de eficienta sa, cercetatorii isi arunca si mai adanc navoadele pentru a obtine ingrediente mai active, 100% naturale. Fauna si o flora foarte diverse, mai bine prezervate si mai putin poluate fac din mari si oceane noul paradis al cercetatorilor. In special pentru ca marea poseda o concentratie de minerale si oligoelemente superioara mediului terestru.

Esti la volan, mergi pe banda ta, intr-un trafic aglomerat. De pe banda din stanga, o masina de lux intra putin cate putin pe banda ta. Nu semnalizeaza, nu te priveste, nu face niciun semn – doar forteaza intrarea, gandind ca n-o sa ai incotro si o sa-l lasi. Nu-l lasi pentru ca te grabesti si pentru ca nu ti-a cerut in niciun fel permisiunea. La intersectia urmatoare, te ajunge din urma, te claxoneaza, iti face semne agresive si spune lucruri pe care, din fericire, nu le auzi.

Nu putem trai intr-o independenta desavarsita fata de semenii nostri. Dar cand dependenta depaseste limitele rezonabile, cand ne diminueaza autonomia si tinde sa-i sufoce pe cei de langa noi, se pare ca suntem nefericitii posesori ai unei personalitati, in cel mai bun caz, dizarmonice, in cel mai rau, disfunctionale.

Din momentul in care incepe sa mearga in picioare bebe este pregatit pentru o vacanta la mare, evident cu precautiile necesare. Unul dintre cele mai importante avantaje sunt aerosolii, particule fine de apa sarata, bine ionizate, care sunt inspirate odata cu aerul. Ajunsi in plamani, fluidifica secretiile bronsice, ajutand la vindecarea unor boli respiratorii precum alergiile.