Părinții mei nu au fost niciodată interesați de binele meu nici măcar de al lor. Am crescut în certuri, scandaluri, amenințări cu moartea, bătăi
„Tata mă bătea periodic, pentru simplul fapt că existam. Mama pleca din cameră când se întâmpla asta. Îi ajungeau luptele ei cu el ca să o mai intereseze și ce se întâmplă cu mine. Iar luptele dintre ei escaladau până la a se amenința reciproc.
Aveam 28 de ani când am venit acasă de la serviciu și l-am găsit pe tata cu cuțitul la gâtul mamei mele. Am locuit cu ei toată viața pentru că mi-a fost teamă că se vor omorî.
Că voi rămâne orfan și voi avea un părinte în pușcărie. Mă trezeam aproape în fiecare noapte în urlete și țipete și săream din pat să îi opresc.
Citește și:
E dificil să scapi de un iubit toxic. Mai ales atunci când crezi că atât meriți
Taică-miu, un alcoolic violent, lovea pe cine îi ieșea în cale. Maică-mea, alcoolică, la rândul ei, înjura, urla și blestema. Eram mereu între ei.
Chiar și după vârsta de 30 de ani, taică-miu tot îmi scăpa câte un pumn. Iar eu doar îl imobilizam încercând să îl calmez. Voiam să dispară amândoi, voiam să îi salvez pe amândoi.
Mama a murit acum doi ani. O apendicită neoperată la timp. Tata, acum opt luni. La al patrulea infarct. Am fost lângă ei până în ultima clipă.
Din vină, din răspunderea pe care mi-au plasat-o de copil, din teama de a nu mă simți și mai vinovat odată ce i-am pierdut pe amândoi. Nu pare firesc, nu? Să suferi când pierzi așa doi părinți.
Și totuși, simt că trebuia să fac mai mult pentru ei. Poate ar fi fost mai bine. Am urmat Facultatea de Psihologie. Nu profesez, dar am vrut să mă înțeleg mai bine.
Știu că sufăr de sindrom post-traumatic de stres. În cazul meu, totul ține de control. Noaptea nu dorm decât cinci ore maxim, și atunci întrerupte. Îi aud țipând, urlând. Mă bântuie.
Nu pot să dorm cu vreo iubită. Nu pot dormi când simt pe cineva lângă mine. Sunt obsedat de curățenie. Vreau ca totul să fie impecabil. De aceea, nici nu pot locui cu vreo iubită. Nu suport dezordinea. Praful.
Urmele altcuiva. Sunt dominant și greu de acceptat de către o femeie. Pentru mine, un cuplu nu înseamnă egalitate. Eu conduc, eu decid, eu hotărăsc. Ea, femeia, execută. Ea trebuie să fie la dispoziția mea, mereu.
Așa, știu că mă iubește. Iar, eu o pot iubi, la rândul meu. Fizic, simt nevoia să explorez. Sunt dur și din punct de vedere sexual. Dar nu rănesc. Testez limitele. Pe toate. Ale mele și ale ei.
Și, repet, e foarte important să… mă lase să o abuzez. Cum spuneam, sunt dificil. Iar viața mea depinde de a ține totul sub control. Pe mine am învățat să mă controlez cel mai bine.
Știu că sunt traumatizat, dar așa am învățat să funcționez. Și lucrez cu mine cât pot. Am înțeles și acceptat viața pe care am avut-o. Poate, în timp, trauma se va diminua. De uitat, nu o voi putea uita vreodată.“
Foto: Shutterstock
