Now Reading
Prietenii mei bărbați sunt consilierii mei numărul 1 în materie de amor

Prietenii mei bărbați sunt consilierii mei numărul 1 în materie de amor

Avatar photo

„Eu am prieteni bărbați, vreo șase chiar prieteni foarte buni, din grupuri de prieteni diferite. Și vorbim la telefon, pe chat, ieșim, ca băieții, la bere. Dacă am o problemă cu vreun iubit sau un tip care îmi place, cu ei vreau să vorbesc prima dată, pentru că feedback-ul e diferit de cel al fetelor.

E amprenta aia masculină, claritatea, și câteodată vin cu niște răspunsuri la care nici eu și nici prietenele mele femei nu ne-am fi gândit niciodată.

Sunt consilierii mei numărul 1 în materie de amor și sunt acolo pentru mine ori de câte ori am nevoie. Din fericire, pun frână discuțiilor despre mașini sau fotbal când suntem împreună, dar, în rest, temele nu au limită.

Citește și:

Sfaturile prietenilor, oricât de bine intenționate, rămân mereu… opiniile altora despre viața ta

Singură în pragul sărbătorilor? 3 sfaturi pentru a evita depresia

Nu mă deranjează să îmi povestească despre cuceririle lor, chiar și de o noapte, ce fac în pat cu x sau y, ori ce probleme conjugale sau cu copiii au – că, da, unii sunt și căsătoriți.

Îmi iau din plin miștourile aferente prieteniei bărbat-bărbat și m-am obișnuit de ani de zile cu situația, așa că nu mă deranjează, le răspund cu aceeași monedă și începe un joc al cuvintelor tare amuzant.

Cu fiecare sunt prietenă de peste zece ani și, cu siguranță, timpul a contat în sudarea relației. Lor nu le cer nimic diferit față de ce le cer prietenelor femei: autenticitate, respect, deschidere, disponibilitate, sinceritate.

Ne-am văzut în toate ipostazele posibile: cu inima frântă de cineva sau la decesul unui părinte; când au fost probleme la serviciu sau financiare; la club, în miezul distracției; la nunți, botezuri, discuții post-divorț… așa că, da, ne știm foarte bine și ce limite să păstrăm.

Ce m-ar deranja extrem de tare, ar fi umilința: să mă trateze superior; numai eu să fiu disponibilă emoțional și fizic pentru ei; să renunțe la mine pentru că iubita X nu e în stare să înțeleagă faptul că există pe bune prietenie bărbat-femeie și, eventual, după ce se despart, să dorească să reluăm prietenia.

Evident că nu vorbim în fiecare zi și nu ne vedem săptămânal, de multe ori nici măcar lunar, fiecare dintre noi se împarte în diverse direcții, și deja suntem la vârsta la care responsabilitățile sunt multiple.

Cred că e foarte important să știi cine ești, ce vrei și ce nu vrei, ce poți oferi, iar de aici se reglează și se cern de la sine relațiile de prietenie, indiferent că sunt cu o femeie sau cu un bărbat.“

Foto: Shutterstock

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top