CItesti acum
Cum sa te porti cu un narcisist

Cum sa te porti cu un narcisist

Revista Psychologies

Are o preocupare crescuta fata de sine, afiseaza o imagine perfecta, nu asculta sau nu intelege nevoile celorlalti, cu care, desigur, nu poate construi relatii sanatoase. In aceste conditii, cum ne afecteaza si cum sa ne purtam cu un narcisist?

 

Aparentele insala

Chir daca narcisicii trec prin viata emanand un parfum de laudarosenie si reflectand un ego inflamat, in realitate, nici ei nu constientizeaza cat de insetati sunt ei insisi dupa o relatie interumana autentica si hranitoare.

Cu toate ca in public afiseaza un aparent dezgust fata de conexiunile intime si privesc nevoile emotionale drept o slabiciune umana, studiile de specialitate ne arata ca realitatea este cu totul diferita.

Deoarece, ca o consecinta a nevoilor neimplinite din copilarie, ajung sa-si formeze convingerea ca aceste nevoi sunt eronate, motiv pentru care singura sansa de supravietuire relationala care le mai ramane este de a se implica in comportamente seductive fata de altii.

 

Cum apare narcisismul

Inainte de a-si fi autodecernat pozitia de rege sau de regina careia i se cuvine sa fie in centrul atentiei, adultul costumat psihologic in narcisic a fost, si el, un copilas care, la fel ca noi toti, avea o serie de dorinte si nevoi emotionale.

Doar ca, foarte probabil, acest copil a crescut intr-o familie in care i s-a inoculat ideea ca este mai bun decat altii si ca este privilegiat, ceea ce automat inseamna ca limitele erau foarte putine sau aproape inexistente, iar comportamentele negative fata de ceilalti erau lipsite de consecinte.

O alta mare eroare parentala este aceea in care adultii nu i-au oferit copilului posibilitatea sa-si exerseze toleranta la disconfortul si frustrarile firesti care apar de-a lungul vietii.

Exista multe teorii care accentueaza faptul ca acest copil ar fi putut sa aiba unul sau ambii parinti extrem de grijulii si, din dorinta de a-l feri pe cel mic de orice durere emotionala sau psihologica, inconstient, il priveaza si de posibilitatea de a-si dezvolta abilitatile de viata.

Acest lucru poate determina o serie de modificari la nivelul structurii psihologice prin care copilul simte ca este dependent si incapabil sa faca vreun pas in absenta protectorilor sai.

Astfel, ajunge sa-si cultive un sentiment de indreptatire, prin care responsabilitatea celorlalti este de a-l deservi si proteja de frustrare, esec sau luare de decizii cu risc potential.

Insa, dintre toate explicatiile gasite pana acum de psihologi, cea mai populara este aceea in care copilul a crescut fara iubire neconditionata; cu alte cuvinte, pentru a primi atentie si conectare emotionala, el trebuia sa performeze.

Parintii se asteptau ca micutul sa fie cel mai bun, orice altceva fiind insuficient si inacceptabil, iar pentru a fi iubit trebuia sa straluceasca.

Acesti parinti deseori ajung sa-si cultive stima de sine prin realizarile copilului si, drept urmare, in copilarie, narcisicului de acum ii era interzis sa greseasca, pentru ca risca sa-si faca parintii de ras.

Adesea, narcisicul a crescut cu povara ca nimic din ceea ce face nu este suficient de bun, iar mesajul acesta ii era comunicat de parinti printr-o serie de critici.

Ca raspuns la mediul steril emotional, copilul vulnerabil si-a dezvoltat o atitudine de viata definita de mantre precum: nu am nevoie de nimeni; nimeni nu este de incredere; voi avea singur grija de mine si am sa-ti dovedesc asta.

 

In cuplu

Narcisicul se va scalda in baia de aprecieri si complimente venite din partea unui partener caruia ii este dificil sa-si ofere lui iubire si pretuire de sine.

De aceea, la inceput ii vine firesc sa-si inobileze partenerul sau partenera cu nenumarate „bunatati psihologice“, dar lucrurile ajung sa se complice cand subjugatul oboseste si izvorul de feedback pozitiv nu mai poate sustine nevoile narcisicului, care, deseori, va recurge la comportamente seductive fata de alte persoane.

Cei care se indragostesc de narcisici, au adesea tendinte de subjugare, auto-sacrificiu si o mare neincredere in sine.

Sunt obisnuiti cu deprivarea emotionala, ca ceilalti sa aiba mereu dreptate, si nu detin o voce autentica, de aceea isi exprima admiratia fata de talentele narcisicului, care pare sa aiba mereu dreptate si dreptul la ultimul cuvant.

Fara un sprijin de specialitate, conflictele dintr-un astfel de cuplu sunt solutionate prin: incheierea relatiei, dezvoltarea unor tipare si mai nocive de relationare, blocajul intr-o stare de neputinta si nea­jutorare.

Din fericire, posibilitatile de a repara o astfel de relatie sunt reale, insa necesita un angajament asumat, atat pentru a ramane in relatie, cat si pentru a urma o terapie relationala.

In ciuda tuturor experientelor negative traite in copilarie, creierul uman este capabil de schimbare, iar personalitatea narcisicului este flexibila si ajustabila.

 

La serviciu, cu un laudaros

Atat in relatiile de prietenie, cat si in contextele profesionale, este important sa ne facem auziti, dand dovada de validare, dar si de autocompasiune sau pretuire de sine. Este esential ca narcisicul sa auda ca noi suferim si ca actiunile in care el s-a implicat ne cauzeaza durere.

Dupa un act de narcisism, mesajul sanatos este: „Inteleg ca nu asta este intentia ta, dar ma simt devalorizat de actiunile tale. Nu pot tolera atat de multa lipsa de respect.

Daca esti deranjat de ceva din ceea ce fac, poti sa-mi comunici fara sa ma ataci sau sa ma ignori. Amandoi avem drepturi. As aprecia daca mi-ai vorbi cu mai mult respect si la fel voi face si eu in comunicarea cu tine“.

 

Parintele narcisic

Atunci cand „regele sau regina“ este unul dintre parintii nostri, mai ramane disponibil rolul valetului sau al Cenusaresei. Iar daca regulile sau nevoile Mariei Sale nu sunt indeplinite, ne paste santajul sau abuzul emotional.

Adesea, dintr-o nevoie de compensare, pana la varsta adulta, acesti copii dezvolta si ei o structura narcisica, mai ales daca nici celalalt parinte nu reprezinta un model echilibrat psihologic.

Sau copiilor le este atat de tare indoctrinata ideea ca au responsabilitatea sa-si serveasca parintii, incat orice suparare a celorlalti este din vina lor, tipar ce devine vizibil apoi in relatiile de prietenie si cele de cuplu.

Este o provocare uriasa sa i te opui unui parinte narcisic, trebuie sa identifici tiparul nesanatos de relationare (supunere, autosacrificiu, ignorare de sine) si sa fii constient de fiecare data cand se manifesta.

Citeste si

Limitele pot fi stabilite doar prin dezvoltarea unor noi abilitati de respect fata de sine si asumarea dreptului de a lupta pentru propriile nevoi.

Dificultatea este data si de faptul ca suntem predispusi sa cautam ceea ce ne este familiar si sa raspundem intr-o maniera invatata timpuriu. Confruntarea este dificila, insa extrem de necesara.

Parintele narcisic nu va invata sa tolereze maturitatea copilului pana cand acesta nu va recurge la o confruntare empatica: comportamentele parintelui sunt oglindite printr-o descriere cat mai clara, even­tualele exagerari sunt stopate printr-un refuz bland, dar ferm.

Exprimarea nevoilor afective si de relationare duce la evitarea criticii sau a dispretului fata de parintele narcisic; oricat de tentante ar fi strategiile de razbunare, ele nu vor face altceva decat sa activeze mecanismele defensive ale parintelui.

 

Cine este mai narcisic

Desi barbatii sunt mai narcisici decat femeile, multe trasaturi sunt comune. Indiferent de gen, ei ne vor asalta cu o avalansa de opinii, plangeri, critici, fiind orbi la reactiile noastre.

O femeie cu trasaturi narcisice este etichetata in cercul de prieteni si cunoscuti drept diva, drama queen, femeia fatala.

Este dificil de relationat cu ea deoarece tolereaza greu lipsa de aprobare si pedepseste emotional orice opinie diferita sau opusa parerilor sale, iar daca va trece cu vederea o astfel de abatere, asta se datoreaza „nobletii sale sufletesti“.

In mod cert, niciodata nu va tolera ca altcineva sa detina rolul principal intr-un context social, povestea oricarei alte femei este banala si asemanatoare unui film cu buget redus.

O alta caracteristica a narcisismului feminin, care nu se regaseste la barbati, este atentia exagerata pentru vestimentatie si tot ce tine de aspectul fizic, mamele cu o umbra narcisica decorand viata copilului cu accesorii unice, despre care au convingerea ca sigur contribuie la succesul in viata.

 

De Gyorgy Gaspar, psiholog clinician, psihoterapeut relational

Presedinte al Asociatiei Multiculturale de Psihologie si Psihoterapie

www.paginadepsihologie.ro

[email protected]

A consemnat Catalina Cristescu

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top