CItesti acum
Cum sa-ti imbunatatesti imaginea de sine

Cum sa-ti imbunatatesti imaginea de sine

Daca esti foarte critic cu tine insuti, te concentrezi mai mult pe rezultate negative sau esecuri si aproape ca ignori succesele si realizarile, te compari in permanenta cu ceilalti, nu accepti complimentele, inseamna ca este momentul pentru o mai buna imagine de sine.

 

Ce este stima de sine

O buna stima de sine inseamna sa te apreciezi pe tine insuti pentru ceea ce esti, cu toate calitatile si defectele tale. Inseamna sa fii mandru de avantajele tale si sa iti accepti senin limitele.

Procesul de modelare si imbunatatire a imaginii de sine, ca orice alta abilitate, cere timp, vointa si implicare.

O buna stima de sine implica o viziune pozitiva dar realista asupra propriei persoane, aprecierea valorii personale si in acelasi timp respect pentru ceilalti.

O buna stima de sine inseamna respect fata de propria persoana si nu este egoism sau narcisism, asa cum de multe ori este perceputa.

Lucrul la stima si la imaginea de sine incepe din interior, cu schimbarea gandurilor negative si renuntarea la autocritica exagerata pe care o poti inlocui cu o viziune mai realista si mai pozitiva asupra propriei persoane.

Un mod nou de gandire si o viziune noua se construiesc treptat, asa ca ia pe rand fiecare dintre gandurile negative despre tine si confrunta-l in mod sincer si obiectiv cu realitatea.

 

Self help

Iesi din capcana generalizarii, evita exagerarile si gandirea catastrofala, precum si termenii radicali de tipul intotdeauna, niciodata, nimic, nimeni (exemplu: niciodata nu fac nimic bine, intotdeauna gresesc, nimeni nu ma place).

Mintea ta are tendinta sa se conformeze propriilor etichete. Nu e suficient ca altii pun atat de usor etichete, trebuie sa ti le pui si tu?

Intreaba-te cand ai invatat sa gandesti asa despre propria persoana si daca nu cumva ceea ce iti spui despre tine nu sunt cuvintele altora pe care mintea ta le-a adoptat.

Fă un inventar al stimei de sine: pune pe de o parte calitatile (10) si pe cealalta parte limitele (10), in termeni concreti: ce pot si ce nu pot, la ce sunt bun si la ce nu.

Ajuta-te de mici trucuri pentru a opri un sir de ganduri auto-denigratoare, de exemplu ia imaginea semnului STOP din manualul de circulatie si lipeste-o undeva la indemana, unde o poti vedea usor.

De fiecare data cand esti critic cu tine fara a avea o justificare in realitate priveste sau aminteste-ti acest semn STOP al auto-criticii nefondate!

 

Gandire pozitiva

Concentreaza-te pe lucrurile pozitive, pe ceea ce faci bine in loc de ceea ce nu iti iese. Invata sa te rasplatesti pentru succes mai degraba decat sa te pedepsesti pentru esec.

In plus, chiar daca un lucru nu este realizat 100% asa cum ti l-ai dorit, aceasta nu inseamna ca ceea ce ai reusit din el, indiferent de proportie, nu are nicio valoare. Invata sa iti pretuiesti succesele partiale la fel de mult precum pe cele depline.

Accepta faptul ca esti pur si simplu om, iar perfectiunea sta in modul in care noi ne gestionam imperfectiunile.

 

Vocea criticului interior

Inceteaza sa te mai auto-intimidezi cu dialoguri interioare de tipul trebuia sa fac asa, ar fi trebuit sa fac altfel, etc. Iesi din sclavia lui “trebuie”, “fii perfect”.

Mai degraba invata sa inlocuiesti aceasta critica foarte dura cu incurajari. De ce sa nu te porti cu tine la fel de bland si intr-un mod la fel de suportiv cum te-ai purta cu un om foarte drag tie?

Invata sa te axezi si sa iti directionezi atentia si energia in special pe ceea ce poti sa faci si mai putin pe ceea ce nu poti sa faci.

Fiecare dintre noi suntem buni la lucruri diferite. Gaseste ceea ce poti face bine si ocupa-te de asta. In plus inceteaza sa te compari la nesfarsit cu ceilalti.

 

Stabilirea obiectivelor

Obiectivele gresit formulate in ceea ce priveste gradul lor de realism sunt cei mai mari inamici ai stimei de sine. Pentru a face din obiective aliatii tai, foloseste metoda SMART. De exemplu, cand iti propui „Vreau sa fiu fericit”, evalueaza obiectivul daca este:

 

Specific (Ce inseamna fericit pentru tine? Cum recunosti un om fericit?);

Masurabil (Ce ar fi, ce ai face si ce ai simti diferit daca ai deveni fericita?);

Citeste si

Posibil de atins (evita obiectivele in care rezultatul final depinde sau este semnificativ influentat de factori exterior, care nu se afla sub controlul tau)

Realist (mentinerea unei stari de fericire permanente pentru tot restul vietii nu este un obiectiv adaptat realitatii)

Incadrat in timp (cat timp iti acorzi pentru indeplinirea obiectivului?)

            

Strategii utile

Fii deschis la schimbare si auto-actualizare: nu te evalua in comparatie cu o versiune mai veche a ta, pentru ca unele lucruri nu mai sunt la fel (nu vei avea toata viata aceeasi rezistenta la alergat ca la 20 de ani).

Totodata, poate acum te pricepi mai bine la alte lucruri: sa fii un bun prieten, sa sofezi excelent sau sa gatesti minunat.

Ai grija de aspectul tau exterior si de igiena vietii tale: imbraca-te cu hainele preferate, ingrijeste-te, pastreaza un program regulat de somn si o dieta echilibrata si sanatoasa. In egala masura, evita relatiile toxice si oamenii care te incarca negative si fa in special lucrurile care iti plac si care te bucura.

 

De Florentina Mandoc, psihoterapeut, terapeut EMDR, Pitesti

Florentina Mandoc – Psihoterapeut

Tel. 0740034940

 

Foto: 123rf.com

Care este reactia ta?
Frumos
0
În regulă
0
Jucăuș
0
Se poate si mai bine
0
Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii