Now Reading
Viata bate filmul

Viata bate filmul

Revista Psychologies

Buna, ma numesc Sanda am 44 de ani si sunt protagonista unei tulburatoare povesti de dragoste. In urma cu 4 luni mi-am intalnit prima iubire, dupa 28 de ani. De fapt ma gasit el pe un site de socializare unde eu am un cont, m-a recunoscut in poze. Aveam 16 ani amandoi si ne aflam amandoi la prima iubire… o iubire frumoasa, inocenta de adolescenti. Ne-am iubit frumos dar pur, iar cum nu toate primele iubiri au finalitate ne-am trezit si noi alegand fiecare un alt drum in viata, dar fiecare in parte am suferit mult in momentul rupturii.

Desi locuiam in acelasi oras, drumurile noastre nu s-au mai intersectat, anii au trecut ne-am intemeiat familii fiecare, eu am avut o casnicie de 23 de ani din care singurul lucru bun e fiul meu, am suferit mult si am pus capat acelei casnicii si in toamna anului trecut am plecat la munca in Italia. Intr-o zi de la inceputul lunii aprilie a acestui an intrand pe un site de socializare am gasit un mesaj de la el, m-a recunoscut in poze si a lasat un comentariu…

Eu vazand numele lui ptr ca folosea numele adevarat mi-am dat seama ca este el… Gabi… prima mea iubire, in acea seara ne-am intalnit online si ne-am vazut pe web, cred ca si cel mai iscusit scriitor si-ar alege bine cuvintele ca sa poata descrie ce am simtit noi, in momentul revederii dupa 28 de ani. Au curs lacrimi de bucurie si in acele momente uram toti muntii, raurile si cei 2000 de km care ne desparteau el fiind in Romania, casatorit cu doi copii.

Ne-am depanat amintiri au fost zile in sir frumoase in care nu ne dezlipeam de internet, dar pe zi ce trecea ne-am dat seama ca ne-a cuprins acelasi fior din tinerete si nu a fost nevoie decat de putin oxigen la carbunii ce au ramas nestinsi acum 28 de ani. Fara sa ne dam seama ne-am trezit iubindu-ne din nou si tanjind unul dupa altul. In scurt timp eu am plecat in tara in vacanta, am petrecut impreuna o luna fierbinte si pasionala, am pecetluit la batranete, prima noastra iubire pura din tinerete.

Am fost fericita in bratele lui, aveam nevoie de imbratisarile si mangaierile lui … parca pe el l-am asteptat toata viata… M-am simtit implinita, intr-un cuvant m-am simtit femeie. Acest lucru ne-a unit si mai mult, ne-am dat seama ca inca la varsta noastra mai avem multe de oferit si de primit.

Un gand ma macina teribil ca eu, prima lui iubire am reintrat in viata lui ca amanta, o postura pe cat de plina de adrenalina pe atat de imorala, dar inimii nu-i poti comanda. Dupa o luna m-am reintors in Italia dar nu am venit intreaga, jumatate din suflet l-am lasat in tara … il iubesc enorm, ma iubeste si el, sunt convinsa de asta si de aici incep zile si nopti de suferinte, lacrimi si dorinte. In timp ce eu sunt o femeie libera si astept un print cu chipul si asemanarea lui, el este foarte insurat si pus in fata deciziei vietii lui, oricare ar fi ea.

Imi recunosc pacatul, daca se poate numi pacat sa iubesti de doua ori in viata aceeasi persoana, am vrut sa ma smulg din bratele lui sa renunt sa lupt pentru o iubire cel putin deocamdata imposibila, mi-am facut mea culpa dar nu am reusit sa trimit e-mail de despartire, ar fi insemnat sa-l pierd a doua oara si nu mai am timp sa mai astept inca 28 de ani. Sunt egoista, il vreau in viata mea atunci cand judec cu inima dar imi fac procese de constiinta, cand gandesc cu mintea ca ar trebui sa-mi intemeiez fericirea mea pe suferinta alteia.

Sper ca timpul sa decida, nu vreau sa-l pierd asta ar insemna sa ma ucida a doua oara si daca ar fi omor prin imprudenta, tot omor se numeste, daca il pierd… pierd o data cu el si jumatate din suflet si fara suflet nu pot trai. De la mii de km imi plang si strig iubirea, durerea, dorinta… astept cu disperare clipa cand ma va strange din nou in bratele sale… astept clipa in care sa-mi spuna… tu nu poti muri a doua oara… tu trebuie sa traiesti. Pana atunci ramanem inchisi in universul nostru cu durerea, suferinta… neputinta.

Cine ar putea sa ne inteleaga? Dar suntem pregatiti ca la judecata de apoi sa putem spune da am cunoscut iubirea si am gresit in numele ei. Pana atunci intreb… oare ce e mai greu in viata asta… decizia de a renunta sau puterea de a continua????

View Comment (1)
  • M-a impresionat profund povestea ta. Sunt curioasa cum au evoluat lucrurile pana in acest moment, la aproape 10 ani de cand ai postat aici.
    Cred ca e infiorator de greu sa gasesti puterea de a renunta. Cand ramanem fara obiectul iubit, ravnit, pierdut si regasit, deja viata nu mai are aceeasi culoare.
    Eu de o viata ma zbat intre astfel de iubiri. Care de care mai ratacitoare si mai neputincioasa. Vin ca un blestem… fiindca nu sunt iubirile alea curate, sanatoase si linistite.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top