Am devenit toti nepoliticosi?

Nu cred ca perioada de dupa 1990 a dus la o modificare in bine a normelor civilitatii. Dimpotriva, s-au amplificat toate tarele mostenite din anii comunismului. Din viata noastra sociala lipsesc tactul, afabilitatea, amabilitatea, complezenta. Interesant este faptul ca nu doar noi ne plangem de ofensiva impolitetii, ci si occidentalii. Poate ca este vorba de o criza generala a societatii moderne.“

Suntem in cautarea unui nou cod al bunelor maniere? Alexandru O­frim atrage atentia asupra faptului ca schimbarile nu se fac de pe o zi pe alta, ci in perioade lungi de timp, si ca frontierele intre politete-im­politete sunt foarte permeabile, se redefinesc mereu.

„Regulile de politete care functioneaza intr-o societate nu sunt fixe. Astazi asistam nu la o disparitie a codurilor politetii, ci la o diluare, simplificare si rationalizare a lor. In conditiile ritmului accelerat de viata din zilele noastre, cine mai are timp sa tina seama de complicatele si rigidele ritualuri ale politetii de altadata?! Cine mai trimite azi cartea de vi­zi­ta, inainte de veni in vizita? Cine mai respecta cu strictete formalismul excesiv al luatului mesei de pranz?

Mancam gra­biti, uneori pe strada, fapt inaccepta­bil altadata. Apoi, emanciparea femeilor a facut ca galanteria, curtoazia, sa devina desuete si caraghioase. A saruta ma­na femeii, a ti­ne usa deschisa, a ceda trecerea pot fi gesturi deplasa­te pentru un bar­bat in cazul in care are ghinionul sa intalneasca o feminista! Si acum tin minte privirea dus­ma­noa­sa a unor tinere fe­mei din Paris ca­ro­ra le ti­neam deschisa usa de la ma­gazin.

Pe la 1850“, explica Alex­andru O­frim, „co­dul bunelor maniere le interzicea bar­ba­tilor sa fume­ze in fata unei femei. Astazi, le­gile antifumat inlocuiesc aceasta prescriptie. No­i­le realitati sociale si culturale au con­­dus deja la aparitia unor noi for­­­me de exprimare a politetii. A aparut «neticheta», un cod al bune­lor maniere in lumea virtuala. Utilizarea telefonului mobil este, si ea, supusa unor reguli. Orga­ni­za­tiile corporatiste si-au creat propriile coduri interne de bune-maniere, care trebuie respec­tate de toti angajatii.“

Catalin D. Constantin
Foto: dremastime.com

Cum ii putem invata pe copiii nostri buna crestere? Simplu, fiind noi insine politicosi. Despre copii si politete, cu psihologul Paul Morosanu.

Psychologies: Cum ne educam copiii?
Paul Morosanu: Pentru copii conteaza in primul rand modelul, puterea exemplului. Vechea zicala despre „cei sapte ani de-acasa“ exact la asta se refera. Atunci cand copilul are un model pe care sa il vada zi de zi, va tinde cu atat mai mult sa preia comportamen­tele vazute cu cat persoana-model este mai importanta pentru acel copil. Adica va invata politetea mult mai repede de la parinti.

In cazul influentelor „perturbatoare“, care sunt preluate foarte usor de copii, este foarte important ca parintii sa-i explice copilului ce si de ce este bine si frumos sa faca si sa aleaga. Iar in cazul in care comportamentul negativ persista, este necesar ca parintii sa im­puna limite. Este important pentru copil sa perceapa aceste limite ca fiind impuse nu pentru el, ci pentru comportamentul sau. Adica sa simta ca, in ciuda limitelor impuse, parintii il/o iubesc la fel de mult.

Cum e cu influenta mediului?
In formarea unui copil, mediul este crucial. Fara un mediu se­curizant, evolutia copilului este grav perturbata si, in cel mai bun caz, mult intarziata. In cazul in care copilul are de unde sa preia comportamente stabile si coeren­te din mediu, mai tarziu va avea o personalitate puternica si va sti ce inseamna respectul de sine si de ceilalti.

De ce anumiti copii asimi­leaza respectul mai bine?
Datorita valorilor absorbite in familie: ei au vazut mai multi oameni cu un bun respect de sine decat aceia care nu asimileaza acest principiu la fel de bine. Vazand in mod repetat o secventa de comportament respectuos la o persoana semnificativa din viata lor, copiii ajung sa isi creeze modelul conform caruia, intr-o anume situatie, de exemplu dificila, se „actioneaza“ dupa valorile respectului si mai putin dupa trebuintele primare.

Cum pot interveni parintii?
Prin insotire. Ghidare. Corectare. Toate acestea si multe alte atitudini ii vor da copilului senzatia de siguranta ca este in permanenta insotit. Atitudinea de insotire a parintelui este cea care ii creeaza in timp copilului sentimentul ca exista o instanta morala care are nu doar scopul de a cenzura (de exemplu, dorinta de o inghetata in plus), ci si de a ghida in situatii dificile (de pilda: de a returna o datorie la timp).