Când părți din tine trag în direcții opuse
Explorarea dialogului dintre dorință și frică prin reprezentare simbolică
Te-ai aflat vreodată în fața unei decizii importante, dar cu un nod în gât? O parte din tine vrea clar ceva. Simte chemarea, simte curajul, simte nevoia de schimbare.
Dar imediat ce începi să te miști, apare o altă parte care se retrage. Care spune: „Stai. Nu e momentul. Ce va zice lumea? Dacă greșești?”
Această tensiune interioară nu e un semn de indecizie. E un semn de viață. Pentru că fiecare dintre noi are cel puțin două forțe în sine: una care aspiră, și una care protejează. Una care vrea, și una care se teme.
Am întâlnit aceste forțe și în mine. Le întâlnesc și în oamenii cu care lucrez în terapie. Și ce e cu adevărat revelator e momentul în care le pui la masă împreună. Să se cunoască. Să se asculte. Să negocieze.
Cum s-au format aceste două voci?
De cele mai multe ori, „vocea care vrea” este expresia potențialului tău, a visurilor, a părților din tine care au avut curaj să simtă, să viseze, să exploreze. Ea s-a format din experiențele în care ai fost încurajat(ă), văzut(ă), susținut(ă).
În schimb, „vocea care se teme” este deseori o parte de protecție. S-a format în momentele în care ai fost rănit(ă), criticat(ă), respins(ă). E parte din tine care vrea să te ferească de suferință, dar o face adesea exagerând pericolul. Vine dintr-un loc vechi, uneori din copilărie, când ai învățat că e riscant să te exprimi, să alegi, să greșești.
Am întâlnit aceste forțe și în mine. Le întâlnesc și în oamenii cu care lucrez în terapie. Și ce e cu adevărat revelator e momentul în care le pui la masă împreună. Să se cunoască. Să se asculte. Să negocieze.
Dialogul scris: un instrument blând și profund
Ia două foi. Pe una scrie din perspectiva „eu care vrea”. Ce vrei, ce simți, ce îți dorești. Pe cealaltă, scrie din partea „eu care se teme”. De ce te protejează, ce riscuri vede.
Când le citești apoi cu voce tare, ceva se schimbă. În loc să te judeci că nu avansezi, începi să înțelegi că fiecare parte are o intenție bună. Doar că se exprimă diferit.
În atelierele mele lucrăm și cu obiecte simbolice. Un card pentru frică. Un obiect pentru dorință. Le așezăm pe spațiu. Le dăm nume. Le întrebăm: ce ai nevoie?
Am avut o participantă care și-a numit părțile „Curajoasa” și „Paznicul”. Și în dialogul lor a apărut o soluție reală: pot merge înainte dacă îmi dau timp. Dacă nu mă grăbesc. Dacă îmi păstrez ancorele.
Ce se schimbă când lași părțile să colaboreze?
Nu te mai simți rupt(ă). Nu mai sabotezi. Nu mai abandonezi. Devii întreg(ă).
Exercițiu pentru acasă:
- Dă nume celor două voci din tine
- Întreabă-le ce își doresc, ce le e frică să piardă
- Apoi, lasă-le să scrie una către alta
Poți descoperi o formă de reconciliere interioară pe care niciun raționament nu ți-o oferă.
Dacă vrei să explorezi mai profund acest tip de proces, te aștept la unul dintre evenimentele mele- un spațiu blând și ghidat pentru claritate interioară și reconciliere simbolică.
