Cateva adevaruri despre jumatatile masculine

Misterul feminin e deja un mit cultural. Dar sa nu existe oare si un mister masculin? Femeile stiu, in realitate, tot atat de putine despre partenerii lor si despre ce gandesc ei, pe cat stiu ei despre ele. Fiinte complexe, care fac lumea sa mearga inainte, care protejeaza femeile si copiii, care pornesc la razboi, dar construiesc si mari civilizatii, barbatii nostri au particularitati psihologice interesante si profunde.

 

Cine sunt ei? Istoria mare este istoria faptelor masculine. Cu toate acestea, stim destul de putine despre ceea ce „ii mana in lupta“. Cum sunt barbatii de fapt? Stim ca sunt diferiti de femei, dar in ce fel? Ne putem intelege reciproc? Oare se afla si ei intr-un proces de schimbare notabila, odata cu schimbarea feminina adusa de feminism? Cum se formeaza identitatea masculina si ce ne atrage la ei? Iata tot atatea intrebari pe care femeile si le adreseaza mai mult sau mai putin constient atunci cand isi privesc, indragostite si curioase, partenerul, sau cand se cearta cu el.

In cartea The New Identity of Men (Basic Books, New York, 1995) psihoterapeutul american Stephen Bergman incearca o analiza a masculinitatii pornind de la experienta sa de vindecator de suflete barbatesti. El scrie in eseul Current Theories of Male Development ca, in practica sa terapeutica, s-a aflat mai putin preocupat si influentat de teoriile care vorbesc despre „castrare“ sau „oglindire narcisica“ (adica ideile psihanalizei), decat de puterea vindecatoare a relatiilor impartasite, deopotriva in cazul femeilor si al barbatilor.

„Afirm ca, si in cazul femeilor si al barbatilor, exista o dorinta primordiala de legatura cu ceilalti si este mai putin exact sa ne gandim la sinele autonom decat la sine in relatie cu altii. Ca si la femei, si in cazul barbatilor necazurile vin din deconectarea de ceilalti, din izolare, viol, dominatie si relatii care nu sunt de sustinere reciproca. Sa fii intr-o relatie lipsita de egalitate si reciprocitate, e o sursa de furie care, la barbat, poate conduce la retragere, stagnare, depresie ori insecuritate, agresiune, violenta. A vorbi despre identitate masculina inainte de a vorbi despre intimitate e gresit. Relatia interumana formeaza identitatea intr-un proces continuu: cu cat suntem mai conectati, cu atat suntem mai puternici“, spune Bergman.

 

MAMA, SARCINA, TESTOSTERONUL

Asadar, conexiunea e cea care da masculinitatea sanatoasa, puternica. Dar, pana acolo, mai sunt niste „detalii“. Relatia cu mama e un detaliu important. Baiatul, ca sa se structureze ca barbat, trebuie, zice-se, sa se desprinda de mama. Adevarat, oare? Adevarul este ca aceasta desprindere, un mit cultural, e foarte dureroasa pentru amandoi. Dar in aceasta desprindere, spune Bergman, „barbatul renunta la invatarea legaturii afective profunde“.

Si continua Stephen Bergman: „In aceasta desprindere, baiatul nu mai invata cum sa se relationeze afectiv, cum sa fie in legatura cu altcineva si sa se dezvolte personal prin asta. Nu e ca in cazul fetelor, a caror dezvoltare relationala presupune sa invete sa raspunda la starile afective ale celorlalti. Baietii nu prea invata empatia. Si pentru ca nu au invatat-o, curand o vor subevalua sau chiar dispretui. Sau ii vor nega existenta. Mie mi se pare ca aceasta negare are de-a face cu inabilitatea psihologiei traditionale de a vorbi despre profunzimea experientelor masculine“.

Deci, mama ramane reperul psihologic. Dar ea, sau, mai precis, perioada sarcinii, este si un important reper biologic in croiala masculinului, pentru ca poznasul hormon numit „testosteron“ ne face ceea ce suntem: barbati sau femei. Lise Eliot e psiholog si in cartea Creier roz, creier bleu (tradusa la Ed. Trei, 2012) ea vorbeste despre rolul exceptional al testosteronului in biologia masculina.

Testosteronul se afla, pe tot parcursul vietii, in procente mult mai mari la barbati decat la femei si asta le da acestora agresivitate, inclusiv erotica, competitivitate crescuta le si „formateaza“ creierul in sensul mai bunei orientari spatiale si al gandirii abstracte.

Un efect putin studiat (dar mentionat des in studiile pe acest subiect) este cel al testosteronului asupra empatiei sau, mai precis, a lipsei acesteia: se pare ca prea mult testosteron nu duce la empatie si la mai mare putinta de intelegere a ceea ce se intampla in sufletul celuilalt (si, de aici, conflictele femei-barbati, cand ea se asteapta ca el sa priceapa ce simte ea, dincolo de ceea ce ea spune sau nu spune; adevarul este ca barbatilor, pur si simplu, nu le da prin cap nimic de acest gen; ei sunt ghicitori mult mai slabi ai emotiilor celorlalti si e bine sa le spui verde in fata ce astepti de la ei).

 

UN ADEVAR ESENTIAL

…rostit de Lise Eliot: „Daca diferentele dintre sexe par dramatice, este si din cauza ca inteligenta afectiva nu se intampla ceva ce-i putem invata pe altii deliberat, acasa sau la scoala. Baietii si fetele sunt lasati sa invete pasiv cum sa iubeasca, cum sa relationeze, sa afirme ceva, cum sa ceara, sa intre in competitie, sa faca rau cuiva sau cum sa se aline si sa se sustina reciproc. Si totusi, asa cum psihologii si economistii descopera din ce in ce mai des, asemenea abilitati sunt la fel de importante pentru viitorul copiilor ca si realizarile academice in care investim atat de mult“.

Asadar, mamelor din lumea intreaga, pe langa insistenta (justificata) de a vedea carnetul plin de note bune, gasiti timp pentru a va invata fiii sa iubeasca, sa se comporte cu fetele si cu baietii. Invatati-i sa isi exprime emotiile, sa gestioneze senzatiile pe care nu le recunosc sau inteleg, sa le accepte (e uluitor cati barbati nu pot descrie verbal emotiile pe care le incearca, inabilitate numita in psihologie „alexitimie“, termen creat din doua cuvinte grecesti care inseamna „lipsa cuvantului pentru traire“, „sentiment“). Intrebati-i despre ele si ascultati-i atent.

Veti vedea ca vor deveni astfel mai inteligenti si mai stabili emotional, mai performanti – inclusiv la matematica. Fiti atenti (si mamele, si tatii) sa nu-si ascunda ori refuleze emotiile, caci ele se razbuna mai tarziu, in instrainare, agresivitate, depresie sau relatii ratate una dupa alta, ca adult. Educatia sentimentala se face in familie, nu abdicati de la rolul de invatatori. Invatati-i sa gestioneze agresivitatea, sa o faca la modul civilizat, responsabil, nu raspunzand la pumn cu alt pumn, pentru ca asa escaladeaza conflictele.

Diplomatia, inteligenta emotionala si autocontrolul trebuie stapanite si de fete, dar mai ales de catre baieti. Daca fetele sunt, prin natura biologiei lor, mai conciliante (oxitocina, bat-o vina!), baietii au o mare cantitate de testosteron de gestionat. Si nu vom inceta vreodata sa subliniem rolul tatalui in dezvoltarea emotionala a fiului. Este important, pentru ca e modelul principal, si copiii invata cel mai usor prin imitatie. Deci, dragi tati, fiti voi, in primul rand, barbatii pe care vreti sa ii vedeti in fiii vostri. Nu le faceti teorie daca voi nu va ridicati la inaltimea teoriei!

 

TATA DE FATA

Putine se scriu despre acest subiect interesant. S-a constatat de catre americani, recent, ca membri de sex feminin din familie (chiar de varsta mica, fetitele) ii fac pe barbati sa fie mai generosi si mai calzi. Adam Grant este profesor la Wharton School – University of Pennsylvania, si autorul unei carti de succes: A da si a lua. O abordare revolutionara asupra succesului (tradusa la noi la Editura Publica, in 2013).

El a sintetizat intr-un articol din New York Times cateva concluzii psihologice actuale: psihologii Michael Dahl, Cristian Dezso si David Gaddis Ross au examinat generozitatea celor bogati. Ce au constatat? Ca barbatii cu functii de conducere si salarii mari devin mai generosi atunci cand devin tati. De fete! Fetitele ii fac pe tatii lor sa fie mai empatici si mai orientati catre binele celorlalti. S-a constat, de exemplu, ca tatii de fete voteaza cu liberalii, spre a le oferi acestora, in perspectiva, anumite avantaje aduse de aceasta politica…

Femeile, in general, ii fac pe vitejii lumii mai generosi. Cei marinimosi aveau in familie surori. Cei care crescusera alaturi de frati aveau tendinta de a fi mai competitivi si mai egoisti, fata de cei crescuti in familii cu fete. Ba mai mult: cu cat un barbat a avut mai multe surori in propria copilarie, cu atat timp va petrece mai mult in prezenta propriilor copii.