Cum să recunoști și să diminuezi sindromul impostorului când trăiești în altă țară
Iluzia „nu sunt suficientă”
Mutarea într-o altă țară este una dintre cele mai curajoase decizii pe care le poți lua. O nouă cultură, un alt ritm de viață, altă limbă — toate vin la pachet cu entuziasm, dar și cu provocări invizibile.
Pentru multe femei cu care lucrez, această schimbare aduce la suprafață un mecanism psihologic subtil, dar extrem de influent: sindromul impostorului.
De multe ori, el nu se arată direct. Își face loc prin amânări, perfecționism exagerat, nevoia de validare constantă sau evitarea oportunităților. Și, mai ales, prin sentimentul că „nu meriți” ceea ce ai obținut, că „ai păcălit” pe toată lumea și că, mai devreme sau mai târziu, vei fi „demascată”.
Cum se simte sindromul impostorului când ești expat
La clienții mei expați, îl văd manifestându-se în forme specifice:
-
Bariere culturale – convingerea că nu vei înțelege niciodată complet regulile nescrise ale societății gazdă.
-
Perfecționism lingvistic – refuzul de a participa la discuții sau proiecte până când „vorbesc perfect limba”.
-
Compararea constantă cu localnicii – sentimentul că trebuie să fii „dublu de bun” pentru a fi luat în serios.
-
Izolare – lipsa rețelei de sprijin care acasă era un tampon emoțional puternic.
O clientă, M., profesionistă cu peste 15 ani experiență, îmi spunea:
„În România conduceam o echipă mare. Aici, în Olanda, nu îndrăznesc să aplic la poziții de conducere. Mi-e teamă că vor descoperi că nu sunt atât de competentă cum arată CV-ul meu.”
Altă clientă, S., după ce a primit un job într-o companie internațională, muncea ore suplimentare constant, de teamă să nu fie considerată o greșeală de recrutare. În realitate, performanța ei era peste medie — însă nu putea să o vadă.
Cum deosebești sindromul impostorului de o simplă perioadă de adaptare
Adaptarea într-o altă țară aduce în mod normal nesiguranțe și momente de îndoială. Diferența apare atunci când aceste gânduri devin cronice și te opresc să îți asumi roluri pe care ești pregătită să le îndeplinești.
Semnele pe care le văd des:
-
Minimalizarea constantă a reușitelor („Am avut noroc”).
-
Evitarea expunerii în contexte profesionale.
-
Nevoia obsesivă de a munci mai mult decât ceilalți.
-
Frica de a spune „da” oportunităților.
De ce apare și când ești începător, și când ești expert
Sindromul impostorului nu ține cont de nivelul de experiență:
-
La început, îți spune că nu știi nimic, că ești „mic” și neimportant.
-
Ca expert, îți șoptește că nu meriți succesul și că „oricine altcineva” ar fi făcut mai bine.
Diferența este doar masca pe care o poartă. Rădăcina rămâne aceeași: dificultatea de a integra propria valoare în imaginea pe care o ai despre tine.
10 pași pentru diminuarea sindromului impostorului când ești expat
-
Recunoaște tiparul mental – pune nume gândurilor de auto-sabotaj.
-
Ține un jurnal al reușitelor – scrie săptămânal realizările, chiar și cele mici.
-
Vorbește deschis despre asta – vulnerabilitatea normalizează experiența.
-
Acceptă greșelile ca parte a procesului – nu îți reduc competența.
-
Separă emoțiile de realitate – „Nu mă simt pregătită” ≠ „Nu sunt pregătită”.
-
Definește succesul în termenii tăi – nu prin standardele culturii gazdă.
-
Acționează înainte să fii 100% gata – progresul vine din expunere.
-
Caută sprijin – comunități de expați, mentorat, coaching.
-
Micșorează comparațiile – concentrează-te pe progresul personal.
-
Practică expunerea treptată – începe cu proiecte mici și crește gradual.
Mesaj pentru femeile care se simt „în plus” în viața lor de expat
Dacă te regăsești în aceste povești, amintește-ți: sindromul impostorului nu este un semn că nu aparții locului în care ești. Este adesea un semn că ai făcut un pas mare, că îți extinzi limitele și că ești în plin proces de creștere.
Îi spun adesea clientelor mele:
„Nu lăsa frica să decidă cine ești. Cifrele, rezultatele și experiența ta vorbesc mai puternic decât vocea impostorului.”
