Decalogul Disciplinei

Mai mult decât o simplă conformare la reguli, disciplina reprezintă direcționarea pasiunii și a energiei spre obiective clare, construirea unei vieți echilibrate și asumarea responsabilităților cu onestitate.

La ora la care scriu acest articol am trecut foarte recent pragul primei jumătăți de veac. E un moment important intrarea în acest club select, așa că l-am sărbătorit cu ceva mai multă introspecție decât de obicei, gândindu-mă la ceea ce m-a ajutat cel mai mult în acești primi ani de viață. ☺ Sunt un om cu pasiunea lui „a face”. Cumva m-am prins foarte repede că pasiunea pe care o pun în ceea ce fac e virală și cu efect potențator și atunci am învățat să o caut și să o … găsesc. Dar … nu despre pasiune voi scrie aici, despre asta s-a tot scris. Voi scrie despre un subiect, mai puțin atrăgător: disciplina – adică acel miraculos ingredient, care, dacă mă uit în urmă este cel care a făcut diferența între reușite și nereușite și care a stat la baza lui „am învățat să o caut și să o găsesc” (pe ea, pasiunea).

Dicționarul Explicativ al limbii române ne arată că disciplina este “Totalitatea regulilor de comportare și de ordine, obligatorii pentru membrii unei colectivități.” Într-o lume în care auzim din ce în ce mai mult “nu trebuie nimic”, poate că definiția DEX-ului pare cam imperativă și depășită. Cu toate astea, noi alegem cum rescriem această definiție astfel încât să sune într-un fel constructiv pentru noi. Filosoful și psihologul american John Dewey spunea că “nu învățăm din experiență, ci din reflecția asupra experienței prin care am trecut”. Așa că, în timp, am dezvoltat propria definiție a disciplinei. Pentru mine, disciplină înseamnă deprinderea ordinii în ceea ce gândesc, sper, visez, fac, sunt. Văd, deci, disciplina ca pe capacitatea de a-mi ghida acțiunile și deciziile în mod consistent și concentrat în direcția dorită, chiar și atunci când există distrageri, “toane și patimi” și, credeți-mă: există. Într-un termen extins o văd ca pe o asumare a responsabilității față de propria persoană și față de comunitatea sau comunitățile în care trăiesc, scopul final fiind menținerea unei existențe echilibrate. În acest fel imperativul devine “liber consimțit“ și factorul de presiune oferit de “trebuie” devine o intenție cât se poate de permisivă prin scopul identificat.

Citește continuarea articolului în ediția septembrie 2023 a revistei Psychologies sau abonează-te și profită de ofertele speciale!

Mădălina Rădulescu

Am crescut din punct de vedere profesional, in industria bancara, petrecand 14 ani in BRD Societe Generale si mai apoi in ING Bank. Am facut parte din echipele care au lansat cardurile in piata bancara romaneasca, am creat si condus echipe care au implementat produse si servicii bancare inovatoare. Am participat la proiecte de reorganizare si armonizare de culturi, in corporate, dar si retail, in operatiuni, dar si in vanzari, am facut parte din Comitete de Directie. Cei 10 ani de experienta de managementul bancar au fost completati cu 3 ani de antreprenoriat in industria ospitalitatii, HORECA, la Complexul Piatra Soimului si Restaurantul Kuib din Sinaia, un proiect dezvoltat in plina criza economica. Mi-a placut intotdeauna sa interactionez cu clientii si cred ca oferirea unor servicii extraordinare ar trebui sa fie dezideratul oricarei persoane aflate in fata clientului. Ca o continuare naturala, ultimii 5 ani i-am petrecut in industria serviciilor de formare continua. Sunt un om de business care a condus din functie de HR… si, da, cred ca inteleg businessul din perspectiva resurselor umane si viceversa. Imi place sa vad cum ideile prind viata, animate de energia, potentialul si disciplina oamenilor.