Now Reading
La ce foloseste culpabilitatea

La ce foloseste culpabilitatea

Revista Psychologies

Culpabilitatea este o experienta emotionala dezagreabila, caracterizata de un sentiment de tensiune, anxietate si agitatie.

Dar, cu mult inainte de a constitui o manifestare inadaptata, ea este un semn al unei bune sanatati psihologice.

Culpabilitatea ne semnaleaza cand am actionat gresit, cand nu ne-am respectat valorile si principiile morale.

De exemplu, „sunt intotdeauna suparata pe mine atunci cand ma enervez la supermarket din cauza unei casierite“, spune Elena, 31 de ani.

Putem alege sa ne comportam altfel, sa dam dovada de rabdare. „Nu mi-ar placea sa-mi pierd controlul si nici sa ii ranesc pe ceilalti. Regret cuvintele pe care le-am folosit“, continua aceasta.

Amintirea framantarilor care acompaniaza culpabilitatea ne incita sa fim loiali, sa ii tratam mai bine pe ceilalti, animale sau fiinte umane.

Ea ne face mai empatici, mai sensibili la suferinta, mai rapizi in a ne scuza. Este, deci, o plasa de siguranta utila pentru a ramane pe drumul cel drept, o emotie structuranta, garant al constiintei noastre in ceea ce priveste binele si raul.

Totusi, asa cum am constatat de multe ori, in viata cotidiana sentimentul de culpabilitate rar ne face sa mergem pe aceste cai rezonabile.

Chiar din contra, adeseori este cauza unor angoase inutile. Cu atat mai mult, cu cat sentimentul acesta nu ne permite sa distingem culpabilitatea utila de perdantul sau distrugator.

O emotie universala

Nu trebuie sa valorizam absenta totala a vinovatiei, caracteristica psihopatului, pentru care celalalt nu este decat un obiect. Dupa psihanalistul Jacques Lacan, ca si bucuria, culpabilitatea apartine sentimentelor universale si arhaice, care apar intr-o maniera aproape innascuta.

Pentru psihanalistul Melanie Klein, una dintre principalele specialiste ale copilariei timpurii, ea se manifesta de la primele luni de viata si rezulta din ambivalenta sentimentelor pe care le-a avut mama: copilul se invinovateste ca detesta aceasta fiinta – de altfel, adorata.

Din cauza tendintelor de a ne pierde intre realitate si imaginar, cu totii suntem condamnati la culpabilitate. Aici intra si actiunile pe care nu le vom savarsi niciodata (sa ne omoram tatal, mama, vecinii sau colegii de serviciu care ne deranjeaza), chiar si imprumutand celorlalti sentimente pe care probabil nu le au.

O viziune prea idealizata asupra noastra ne impinge astfel sa resimtim esecurile ca pe niste greseli morale: „Ma invinovatesc ca nu imi e atat de bine pe cat ar trebui“. Sau putem fi torturati de o culpabilitate inconstienta, pe care nu o observam, dar care ne indeamna spre un comportament de esec sau care ne imbolnaveste.

In acest caz, nu se pune problema sa contam pe supraeu. Constiinta morala interiorizata poate servi drept reper. De fapt, in general prea severa, ea ne cere intotdeauna mult („Renunta la placerile tale“, „gandeste-te la ceilalti inainte de a te gandi la tine“, „puteai sa faci mult mai bine“, „te complaci in mediocritatea ta“ etc.).

Comiterea micilor delicte – sa nu respectam culoarea rosie a semaforului, o guma de mestecat pe care „uitam“ sa o platim – reprezinta, in sfarsit, un motiv bun (autoimpus) pentru a ne simti vinovati.

Culpabilitatea apare prompt la fiecare dintre noi pentru ca este unul dintre instrumentele cele mai bune pentru a-i influenta si determina pe ceilalti sa actioneze cum ne dorim
: „Nu ai timp sa vii sa ma vezi? Nu este nicio problema, macar sa vii la inmormantarea mea“, isi manipuleaza o bunica nepoata.

Un sentiment inselator

Si totusi, a ne considera vinovati nu este intotdeauna justificat. Intre culpabilitatea conform legii si cea resimtita este o mare diferenta. Drept dovada sta faimoasa culpabilitate a supravietuitorului: „Sunt nevatamat, pe cand toti ceilalti pasageri din masina sunt grav accidentati“, „sunt sanatos tun, iar copilul meu este bolnav“.

Mama care isi lasa copilul cu bona pentru a merge la restaurant, se simte uneori mai rau decat un sofer care a lovit accidental un pieton. De ce aceasta paleta de resentimente? Intrucat nimic nu este mai complicat decat a delimita frontiera care separa conduitele bune de cele rele.

See Also

Filozoful Emmanuel Kant spunea ca minciuna este intotdeauna un rau. Dar oamenii care in timpul razboaielor mondiale au ascuns evrei si le-au salvat viata mintind, au gresit?

A ne comporta in acord cu legea nu ne protejeaza de nelinistea interioara, fizica, de acel nod in gat.
Un episod din serialul The Closer ne da un exemplu perfect. Brenda Leigh Johnson este macinata de culpabilitate atunci cand obtine marturisirile unei tinere insarcinate care a asasinat o familie intreaga crezand ca il protejeaza pe tatal copilului sau.

Ea a oprit o criminala, dar trebuie de acum sa-si asume responsabilitatea ca un copil se va naste in inchisoare, si mai tarziu va fi luat de langa mama sa si incredintat serviciilor sociale.

Este vorba, desigur, de o fictiune, dar cu totii trebuie sa ne confruntam zilnic cu diverse dileme. Fara a dispune de alte repere decat propria constiinta, ideea noastra asupra binelui si raului.

O cale pentru a scapa

Ne simtim vinovati ca mergem la o statiune de cinci stele in loc sa ne petrecem vacanta acasa, cu mama bolnava. Dar o facem totusi, mergand uneori pana la a ne autopedepsi, intrezicandu-ne sa ne simtim bine.

Sa ne gandim si la povestea clasica a barbatului care isi face amanta sa il astepte ani de zile, jurandu-i ca isi va parasi nevasta, si care se deprima la simpla evocare a plecarii de la domiciliul conjugal – sotia, vulnerabila, are prea mare nevoie de el… Culpabilitatea ii simplifica existenta si il scuteste de unele semne de intrebare asupra modului sau de viata.

Lacan afirma ca singurul lucru de care putem fi vinovati este acela de a nu ne asuma dorintele, de a fi „niste lasi din punct de vedere moral“. Si nu se refera la impulsuri sexuale sau tendinte perverse, ci la forta vitala.

Este vorba, de exemplu, de dorinta de a picta sau de a scrie, care ii impinge pe artisti sa creeze, chiar si in ciuda saraciei. Mai des intalnita este dorinta de a fi autonom, de a avea o meserie care ne place, de a dispune de timpul nostru, de a iubi pe cine vrem noi – dincolo de criticile celor din jur.

Adica, pentru a scapa de vinovatie trebuie sa ne cunoastem pe noi insine, sa ne recunoastem dorintele adevarate si eventualele greseli
; prin a afirma „eu vreau“, „imi asum“, prin acceptarea responsabilitatii fata de propriile aspiratii si fapte. Cu cat mai mult incercam sa fugim de aspectele sumbre sau incorecte din punct de vedere social ale ego-ului nostru, cu atat mai mult ne afundam in culpabilitate.

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top