Sensul ascuns al cuvintelor

Intre replici ezitante si discursuri stralucitoare, se strecoara intotdeauna o multime de emotii, care scapa adesea atentiei noastre. Ce ascund cuvintele pe care le rostim ?

In cate feluri poti spune „nu“

Reafirmarea de sine. Uneori, refuzul presupune mai mult decat dorinta de a nu face un lucru. Este afirmarea propriei autonomii, o relicva a unei porniri firesti din perioada copilariei. Un „nu” de acest fel presupune o reiterare a ceea ce esti, o desfasurare explicita, publica, a valorilor si dorintelor tale. Vrei sa reamintesti sau sa subliniezi ca tu nu vrei ceva pentru ca tu nu esti asa cum crede interlocutorul tau.

Demotivarea. Alteori, un „nu” poate soca prin tenacitatea cu care este rostit, aproape in orice situatie, relativ la orice. Nu este vorba, neaparat, de incapatanare, ci de o pierdere a poftei de viata, a entuziasmului, a motivatiei. Este o negare care arata ca tu esti dezorientat, ai obosit sa speri, sa iti faci planuri.

Teama. Un „nu” spus de frica poate avea consecinte neplacute pe viitor, oricat de salvator pare pe moment. Este urmarea reactiei deinchidere in sine fara a mai da explicatii privitoare la motivele pentru care o faci. Consecinta? Ai toate sansele sa transmiti cu totul alte mesaje celui care primeste refuzul. El va ramane cu respingerea si lipsa oricarei explicatii, in timp ce tu vei pastra scrupulele anxiogene si o eventuala senzatie de disconfort.

Cuvintele sunt un instrument exce­lent pentru a ne cla­rifica unii altora gandurile. Ele sunt, totodata, o unealta numai buna pentru a inducein eroare, a disimula adevaratele intentii si sentimente. Adesea, se intampla sa cadem victime ale propriilor vorbe, care ne seduc si ne manipuleaza. Stim bine cu totii ca nu orice negare presupune, in conversatiile de zi cu zi, o atitudine reala de opozitie. Tot astfel cum aparenta unei afirmatii poate ascunde o intentie opusa.

Gama extrem de larga de nuante care isi face locintre un „da“ si un „nu“ explicit este, poate, cea mai aprig solicitata in cadrul relatiilor interumane. Aceasta spune sau ascunde cel mai mult cu privire la intentiile si emotiile noastre. Este, totodata, cadrul care lasa si cel mai mult loc de desfasurare a limbajului nonverbal si paraverbal (intonatie, voce ridicata etc).

Cum ne deghizam prin cuvinte

Psihanalistul Andrei Constantinescu explica: „Ne ascundemin multe feluri. O distinctie utila ar fi intre doua tipuri de «ipocrizii», sa le spunem. Prima ar fi un soi de «ipocrizie» fata de celalalt, atunci cand una spunem si alta credem si o facem intentionat, din varii motive: politete, jena, interes…

De multe ori, celalalt perce­pe acest tip de falsitate si poate ras­pun­dein consecinta, prin com­pli­cita­te, reactionand la fel, prin tatonare sau confruntare, pentru a forta dezvaluirea adevaratelor pareri. Sau prin complacere, nu fara a-si face, poate, o notita in minte despre o anume falsitate a comunicarii. La fel de multe ori, celalalt poate sa nu perceapa acest tip de «ipocrizie». Nu este neaparat cazul celor naivi sau creduli, ci si al celor care pica victime ale unei manipulari. Un exemplu laindemana este felulin care ne lasam convinsi de un vanzator abil saii cumparam produsul.

O alta situatie frecventa este ceain care cineva ne pare un foarte bun cunoscator al unui domeniu, de exemplu, desi poate, in final, ne dam seama ca nu ne-a spus nimic. Ce ne face sa-l credem un expert? Poate siguranta cu care vorbeste, tonul vocii, increderea pe care o are ca este o onoare sa-l asculti… Sigur ati intalnit astfel de oameni“.

Victimele propriilor cuvinte

Andrei Constantinescu su­blini­aza dificultatea situatiei in care ne lasam sedusi de propriile jocuri de limbaj. „Lucrurile se complica putin in cazul celui de-al doilea tip de falsitate, cea fata de noiinsine, cea prin care incercam sa salvam o imagine buna in propriii ochi, nu in ochii celuilalt, sau prin care facem posibila ascunderea fata de noiinsine a unei parti intolerabile din noi, care ne apartine.

Aici, lucrurile se petrec automat, inconstient, fara sa intentionam un anumit efectin celalalt, desi acesta nuintarzie sa apara. Poate ca expresia «Drumul spre iad este pavat cu intentii bune»isi gaseste locul cel mai bun aici. Este iadul unei comunicariin care subiectul este prins fara scapare. Imaginati-va un parinte careii spune copilului ca poate sa faca ce vrea pe un ton care spune exact contrariul.