Now Reading
Superclișee diluzionale culturale – Complexul Madonnă-Prostituată

Superclișee diluzionale culturale – Complexul Madonnă-Prostituată

bogdan-brumă-2023

”Și-n acel moment de taină, cînd s-ar crede că-i ferice,

Poate-ar învia în ochiu-i ochiul lumii cei antice

Și cu patimă adîncă ar privi-o s-o adore,

De la ochii ei cei tineri mîntuirea s-o implore”

” Cu zîmbiri de curtezană și cu ochi bisericoși,

S-ar preface că pricepe. Măgulite toate sunt

De-a fi umbra frumuseții cei eterne pe pămînt.

O femeie între flori zi-i și o floare-ntre femei —

Ș-o să-i placă. Dar o pune să aleagă între trei

Ce-o-nconjoară, toți zicînd că o iubesc — cît de naivă —

Vei vedea că de odată ea devine pozitivă.”

 În ce constă acest complex, care afectează ”marea majoritate a bărbaților” din întreaga lume?

Constă în percepția pe care bărbații o au asupra femeii, pe care nu o pot vedea decât în una din cele două ipostaze: ori în cea de fecioară neîntinată, de icoană ideatică pură, ori în cea de curvă, adică spus mai elegant ori ca o sfântă, ori ca o prostituată.  Și acest complex este activat de aflarea, conștientizarea activității sexuale anterioare a femeii, niciodată luându-se în calcul și cea a bărbatului, de parcă aceste interacțiuni implică doar femeia, care este murdărită, maculată, bărbatul rămânând absolut neatins. Așa că ”aflatul” este cea mai mare problemă a bărbaților, care tind să proiecteze o imagine idealizată asupra partenerelor lor, pe care apoi le devalorizează puternic atunci când află că acestea s-au implicat în interacțiuni sexuale și cu alții înaintea lor, oricât de ”legitime” le-ar fi motivele. Cumva, femeia este pângărită de interacțiunea sexuală, care însă lasă neatinsă onoarea bărbatului. De aici și expresiile nenumărate cu sens negativ și peiorativ pe care limbajul le înregistrează legate de activitatea sexuală. În toate aceste expresii este evidentă poziționarea superioară a bărbatului care este activ, care întotdeauna ”face”, ”o dă”, și, rămânând neatins în vreun fel de interacțiunea sexuală, o poate desconsidera fără drept de apel pe partenera sa, care încasează tot oprobiul.

Culmea este că femeile integrează această idee, a inferiorității și submisivității lor și a degradării pe care o merită atunci când se implică în activitățile sexuale. Și nu contează că se întâmplă cu soțul, iubitul sau prietenul lor, ele fiind din punct de vedere moral la fel de ”curate” ca și partenerul lor. Nu sunt duplicitare, nu ”înșeală” pe nimeni, nu mint și sunt animate de cele mai bune și nobile intenții. Cu toate acestea, părerea comună este că o femeie onorabilă nu se implică în acțiuni sexuale degradante, care implică folosirea altor părți ale corpului decât cele prevăzute expres de ”natură” pentru procreere. Prin urmare, folosirea întregului corp pentru generarea plăcerii, care este solicitată aproape exclusiv de bărbat, măcar în faza inițială, este ceva ce poate aparține doar celeilalte extreme, anume prostituatelor, adică acelor femei care întrețin raporturi sexuale pentru interese materiale imediate, acceptând orice solicitare, din partea oricui plătește prețul solicitat.

Acestea sunt așa numitele ”curve”, care nu au niciun fel de loialitate, urmărind doar obținerea banilor sau a altor interese lumești. Aceste ”creaturi” nici nu prea pot fi numite ființe umane, la câtă mizerie și degradare s-au expus în timpul actelor sexuale. Deasupra tuturor acestor aspecte, care evident murdăresc total femeia, bărbatul este neatins, pur și imaculat. El, oricât și orice ar face și cu oricine, nu este atins absolut deloc. Murdăria afectează numai boarfele de femei, care, pentru a-i mulțumi pe zeii care le fac favorul de a se uita la ele, acceptă degradarea și anatema care le vor marca pe vecie, devenind un semn al înjosirii lor. Problema centrală constă în faptul că mentalul masculin a fost condiționat, timp de milenii, să privească lucrurile doar în aceste extreme, neputând avea o poziție dacă nu obiectivă atunci măcar mai ponderată legată de aceste aspecte.

Un subprogram des întâlnit al acestui complex este cel al ”sfintei mame”, în care copiii nu pot percepe faptul că mama lor este tot o ființă umană, cu nevoi și dorințe ca orice alt om. Aceștia o idealizează și forțează îndeplinirea unei ”imagini” în care femeia este obligată să joace doar rolul de mamă, fiind lipsită complet de latura sa sexuală, care este de obicei ascunsă de proprii copii. Astfel, femeia trebuie să rămână veșnic icoana maternă pe care proprii copii au perceput-o de-a lungul timpului, fiind obligată să îi aibă în centrul atenției și să îi îngrijească mereu, sau cel puțin să ”cinstească” memoria relației cu soțul, tatăl copiilor, ne mai având vreodată dreptul de a-și ”reface viața”, în cadrul unei alte relații, oficializate sau nu. Chiar și Eminescu a surprins foarte clar în poeziile sale aceste două extreme ale viziunii bărbaților asupra femeii, care de altfel l-au chinuit și pe el îndelung.

Corect, exact la asta mă gândeam și eu acum, am murmurat, surprins de noua turnură pe care o lua discuția. Am fost șocat de momentul în care, în filmul ”Zorba grecul”, realizat după romanul omonim al lui Kazantzakis, văduva care îndrăznise să aibă o nouă ”poveste de dragoste” este omorâtă cu pietre sub privirile tâmpe și placide ale lui ”iubițel”, care asistă absolut pasiv la linșarea parcă desprinsă din episodul biblic cu Iisus și femeia ”adulterină”. Numai că aici nimeni nu mai intervine să o salveze pe sărmana ființă, iar cel care se împingea în ea cu un mare avânt cu o seară înainte privește la ”spectacolul odios al ipocriziei și tâmpeniei umane” aproape aprobator. Nu schițează niciun gest prin care să apere pe cea care i se dăruise și îi adusese bucurie. Nu intervine și nu se interpune în niciun fel. Erau bolovani destui pe jos încât să crape capetele tuturor celor ”fără de păcat”. Iubi a preferat să privească linșajul, încât la un moment dat m-am întrebat dacă nu va pune și el mâna pe un cataroi. Și într-adevăr, la Eminescu sunt poeziile sale în care idealizează femeia, însă sunt ”caste”, romantice, lipsite de orice tentă sexuală, și cele în care vede femeia ca pe o calamitate, de o ipocrizie și de o deșănțare maximă, pe care a zugrăvit-o prin folosirea imaginii personajului feminin ”Dalila”, din povestea biblică a lui Samson.

”Biblia ne povestește de Samson, cum că muierea,

Cînd dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea

De l-au prins apoi dușmanii, l-au legat și i-au scos ochii,

Ca dovadă de ce suflet stă în piepții unei rochii…

Tinere, ce plin de visuri urmărești vre o femeie,

Pe cînd luna, scut de aur, strălucește prin alee

Și pătează umbra verde cu misterioase dungi,

Nu uita că doamna are minte scurtă, haine lungi.

Te îmbeți de feeria unui mîndru vis de vară,

Care-n tine se petrece… Ia întreab-o bunăoară —

O să-ți spuie de panglice, de volane și de mode,

Pe cînd inima ta bate ritmul sfînt al unei ode…

Cînd cochetă de-al tău umăr ți se razimă copila,

Dac-ai inimă și minte, te gîndește la Dalila.”

 

Mary Magdalene (Maria Magdalena 2018)

Maria Magdalena este menţionată atât în Noul Testament canonic, cât şi în diverse Evanghelii Apocrife, ca o distinsă discipolă a lui Iisus din Nazaret. Este considerată o Sfântă de către Biserica Romano-Catolică, de Biserica Ortodoxă şi de Comuniunea Anglicană, care îi celebrează sărbătoarea pe 22 iulie. Are o importanţă specială pentru curentele gnostice din creştinism. Numele său face referire la locul său de provenienţă: Maria din Magdala, localitate situată pe coasta occidentală a lacului Tiberiada.

Însă poziția unei femei care este menționată chiar în evangheliile canonice ca fiind într-o relație extrem de apropiată de Iisus Hristos, fie că este vorba de devotamentul său neclintit față de șovăielile, trădările și ipocriziile ”marilor bărbați”, Petru fiind la loc de cinste cu lepădările sale succesive din noaptea arestării maestrului său, fie de prezența sa sub cruce sau faptul că a fost prima ființă care l-a recunoscut și a vestit ”învierea” sa, a ”căzut”, așa cum se poate vedea cu ușurință, foarte ”prost” încă din timpul acelor evenimente, pentru că femeia era o ființă inferioară, lipsită de drepturi și văzută ca pricina decăderii și a tristei sorți a umanității pe acest pământ.

Nu este de mirare că numele și imaginea sa au fost continuu ținta unor atacuri acerbe, pornite adesea chiar din sânul bisericii. Astfel, identificarea Mariei Magdalena cu Maria din Betania şi cu „femeia păcătoasă”, a fost stabilită într-o predică pe care Papa Gregoriu a susţinut-o în anul 591, în care a afirmat: „Ea, pe care Luca o numeşte femeia păcătoasă, pe care Iosif o numeşte Maria – din Betania-, noi credem că este Maria, din care şapte demoni au fost scoşi, conform lui Marcu”. Aceasta este predica ce a făcut ca Maria Magdalena să rămână asociată acestor cuvinte fatale, care au condamnat-o de-a lungul a multor ani să fie păcătoasa; în zilele noastre s-a putut dovedi că acest lucru nu are baze bine fundamentate şi că prima, păcătoasa, nu are de ce să fie aceeaşi cu celelalte două Marii.

Difuzată de mulţi teologi în secolele III şi IV, această teorie ”plăcută în ochii bărbaților” s-a bucurat de o mare popularitate în secolul XIX, şi a cauzat multă confuzie şi o anumită discreditare celei căreia a fost una din principalii apostoli ai lui Christos. Acest fapt a servit şi pentru a lăsa acest apostol feminin în afara puterii ecleziastice, să ne amintim că biserica a lăsat mereu deoparte femeia şi a exclus-o, mai ales din sfera puterii, la care nu a avut niciodată acces; chiar dacă se ştie că printre discipolii direcţi ai lui Iisus erau atât bărbaţi, cât şi femei, iar El nu făcea nicio diferenţiere specială între unii şi alţii.

Pentru a înțelege și mai bine această situație este nevoie să privim la condiția impusă încă de la începutul istoriei ”jumătății noastre feminine”, care a fost văzută în cel mai bun caz ca un animăluț bun de prăsilă și furnizor de plăceri ”măreților bărbați” care dețineau toate drepturile sociale și politice.

În primul rând, conform cărții sfinte, Biblia, de la bun început există o situație specială, de subordonare.

”Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat.

Şi pentru că n-a fost zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.

Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă.”, drept urmare femeia a fost privită drept sursă a răului și în mod firesc trebuia să îi fie supusă bărbatului. Aceasta nu are dreptul de a se căsători după voie, ci părinții îi decid viitorul. Evident că este obligatoriu să fie curată în momentul căsătoriei, oricare alt caz însemnând moartea pentru ea.

”Iar dacă cele spuse vor fi adevărate şi nu se va găsi feciorie la fată,

Atunci fata să fie adusă la uşa casei tatălui ei şi locuitorii cetăţii ei să o ucidă cu pietre şi să o omoare, pentru că a făcut lucru de ruşine în Israel, desfrânându-se în casa tatălui său. Şi aşa să stârpeşti răul din mijlocul tău.”

Apoi femeia măritată nu are dreptul de a divorța, deci de a ieși din relație după bunul plac. Acest drept îl are numai bărbatul, care poate decide despărțirea.

„De va lua cineva femeie şi se va face bărbat ei, dar ea nu va afla bunăvoinţă în ochii lui, pentru că va găsi el ceva neplăcut la ea, şi-i va scrie carte de despărţire, i-o va da la mână şi o va slobozi din casa sa,

Iar ea va ieşi şi, ducându-se, se va mărita cu alt bărbat.”

Însă prin aceasta femeia devine murdară.

”Dar dacă şi acest din urmă bărbat o va urî şi-i va scrie carte de despărţire şi i-o va da la mână şi o va slobozi din casa sa, sau va muri acest din urmă bărbat al ei, care a luat-o de soţie,

Bărbatul ei cel dintâi care a lăsat-o nu o poate lua iar de soţie, după ce a fost întinată, că aceasta este urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău; să nu întinezi pământul, pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l dă de moştenire.”

Orice interacțiune sexuală în afara căsătoriei legitime în fața Domnului este desfrânare și adulter și va fi pedepsită întotdeauna cu moartea.

”De se va găsi cineva dormind cu femeie măritată, pe amândoi să-i daţi morţii: şi bărbatul, care a dormit cu femeia şi femeia. Şi aşa să stârpeşti răul din Israel.”

Însă bărbatul are un statut special, pentru că dacă are interacțiuni sexuale cu femei nemăritate, este exonerat de orice vină, femeia sa neputând divorța pentru acest motiv.

”Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul.”

Femeile nu au niciun  drept de proprietate decât ca văduve, adică dacă moștenesc soțul, și asta în condiții speciale.

Iar părerea Domnului Dumenzeu despre cele ce aduc și cresc pruncii pe lume este destul de clară:

”56.       Femeia ta, trăită în belşug şi răsfăţ, care nu şi-a pus piciorul său în pământ din pricina traiului alintat şi îndestulat dinainte, va privi cu ochi nemilostivi pe bărbatul de la sânul ei şi la fiul său şi la fiica sa,

  1. Şi nu le va da fătul, care a ieşit din coapsele sale şi copiii, pe care i-a născut, pentru că ea, din pricina lipsei de toate, îi va mânca pe ascuns în timpul împresurării şi al strâmtorării cu care te va strâmtora vrăjmaşul tău în cetăţile tale.”

Drept urmare, singura atitudine posibilă față de asemenea specie este cea anunțată de însăși Domnul Dumnezeu prin gura ”marelui rege Solomon”, de altfel mare ”iubitor” de plăcerea obținută de la interacțiunea fizică cu acestea, bărbații având voie să aibă un număr nedefinit de soții oficiale, concubine, roabe și să poată face cam ce vroiau și cu cine vroiau dacă nu ”stricau” o altă căsnicie săvârșind adulter.  (21. Roboam însă iubea pe Maaca, fiica lui Abesalom, mai mult decât pe toate femeile şi decât pe toate concubinele sale, căci el a avut optsprezece femei şi şaizeci de concubine şi a născut cu ele douăzeci şi opt de băieţi şi şaizeci de fete.)

”Şi am găsit femeia mai amară decât moartea, pentru că ea este o cursă, inima ei este un laţ şi mâinile ei sunt cătuşe. Cel ce este bun înaintea lui Dumnezeu scapă, iar păcătosul este prins.”

Iar Iisus, care a venit să ”împlinească legea” lui Moise, care totuși permitea divorțul, măcar ca și concept, enunță foarte clar noile prevederi:

  1. S-a zis iarăşi: „Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărţire”.
  2. Eu însă vă spun vouă: Că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter, şi cine va lua pe cea lăsată săvârşeşte adulter.
  3. Şi s-au apropiat de El fariseii, ispitindu-L şi zicând: Se cuvine, oare, omului să-şi lase femeia sa, pentru orice pricină?
  4. Răspunzând, El a zis: N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie?
  5. Şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.
  6. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă.
  7. Ei I-au zis Lui: Pentru ce, dar, Moise a poruncit să-i dea carte de despărţire şi să o lase?
  8. El le-a zis: Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a dat voie Moise să lăsaţi pe femeile voastre, dar din început nu a fost aşa.
  9. Iar Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter; şi cine s-a însurat cu cea lăsată săvârşeşte adulter.
  10. Ucenicii I-au zis: Dacă astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos să se însoare.

Soarta de sclavă absolută a femeii era astfel pecetluită, iar aplicanții fervenți ai noii doctrine au împins apoi umanitatea în Evul Mediu întunecat, care nu a mai permis divorțul, generând un cortegiu nesfârșit de durere și suferință oamenilor care au ajuns prizonierii unor relații în care cel mai adesea intrau fără să înțeleagă de ce pornesc și care este prețul pe care trebuie să îl plătească pentru împlinirea instinctelor lor naturale atât de puternice și apăsătoare. Și universul familiei, în loc să fie un loc al armoniei și înțelegerii care să creeze contextul creșterii în afecțiune a copiilor, a devenit un teren de luptă între cei doi soți ce acum ”se aveau unul pe altul” până ce ”moartea îi va despărți”.

Problema esențială, și pe care o vom analiza în continuare este însă și mai profundă, deoarece lanțurile sclaviei femeii și chiar și a bărbatului ”în noua eră” deschisă de Iisus au fost mutate cu o nouă putere din exterior, unde erau mai ușor de identificat, în interiorul propriei noastre minți, sub forma ideilor, conceptelor și credințelor care au alimentat continuu starea aceasta de subordonare și dependență, generând continuu efecte nocive. Înțelegerea acestor patternuri întipărite în adâncul minților noastre, evident și alimentate continuu de propaganda oficială din orice societate reprezintă primul și cel mai de seamă efort necesar în dobândirea posibilităților de eliberare și de menținere a libertății individuale și astfel a posibilității sănătății și fericirii.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top