Now Reading
Vizita Principelui Nicolae la Liceul Româno-Finlandez

Vizita Principelui Nicolae la Liceul Româno-Finlandez

Revista Psychologies

Principele Nicolae al României a fost invitat în data de 4 aprilie la Liceul Româno-Finlandez din București, pentru a le vorbi copiilor despre istoria monarhiei în România, dar și despre activitatea pe care o desfășoară din 2012, de când locuiește în țara noastră. Alteța Sa a fost impresionat de discursurile pregătite de copii, care au realizat o scurtă istorie a Casei Regale Române, și a răspuns la întrebările elevilor, curioși să afle cum este viața unei altețe regale, care a fost relația principelui cu bunicul său, Regele Mihai I al României, și detalii despre monarhie.

„Să faci parte dintr-o familie regală nu înseamnă doar să tai panglici la inaugurări și să faci fotografii. Trebuie să fii alături de oameni, să îi inspiri. Să poți să stai la masă cu un om din popor, dar să știi și să respecți protocolul acolo unde este nevoie. Coroana este singurul simbol care a avut continuitate în România, a fost prezent printre oameni și a încurajat valori de bază, precum unitatea și solidaritatea”, le-a spus Principele elevilor.

Alteța Sa a adus și câteva obiecte ale familiei regale – fotografii, medalii și chiar o sabie, elemente ce au susținut istorisirile sale. Elevii au aflat povești despre copilăria principelui, despre relația sa cu bunicii, Regele Mihai I al României și Regina Ana, de care a fost apropiat și pe care i-a creionat în cuvinte pline de laudă și de respect, dar și amănunte despre activitatea sa caritabilă, prin care susține mai multe ONG-uri și asociații din țară.

„Voi trebuie să luați orice oportunitate care trece prin viața voastră și să vă calibrați așteptările, să înțelegeți că nu există eșecuri, ci doar lecții și să vedeți de fiecare dată ce aveți de învățat din fiecare experiență. Viitorul este în această sală, iar viitorul sunteți voi!”, le-a mai spus Principele Nicolae copiilor prezenți la eveniment.

La final, Alteța Sa a primit din partea Alinei Dumitrache, director al Liceului Româno-Finlandez, o plachetă de onoare.

„Liceul Româno-Finlandez s-a remarcat, încă din 2010, printr-o abordare prodigioasă, înaintea vremurilor, creând spații de siguranță pentru elevi și de dezvoltare pentru profesori. Nu este deci la voia întâmplării faptul că astăzi, 04.04.2024, liceul nostru este gazda unei vizite istorice, de mare anvergură. Dorim, pe această cale, să mulțumim Alteței Sale, Principele Nicolae, pentru onorarea instituției noastre prin prezența discretă și plină de căldură de astăzi.

Să fie ziua aceasta un moment de aducere aminte pentru noi toți deopotrivă, care propagă mesajul iubirii autentice de România, o iubire care trebuie, de altfel, să dicteze identitatea fiecăruia dintre noi”, a spus Alina Dumitrache, director al Liceului Româno-Finlandez.

  • Despre Liceul Româno-Finlandez

Liceul Româno-Finlandez este prima școală care a implementat principiile învățământului finlandez în România.

Proiectul a început în anul 2010 și urmărește să aducă plusvaloare educației din România prin adaptarea metodelor și a ideologiei educației finlandeze, care, în momentul de față, este sistemul cel mai performant din mediul educațional european.

Viziunea noastră este să creăm un reper educațional pozitiv și inovativ în România. Păstrând curriculumul românesc, dorim să optimizăm rezultatele elevilor noștri prin abordare individualizată, centrată pe elev și să punem în valoare potențialul creativ al fiecărui copil în parte.

Începând cu nivelul preșcolar și până la cel liceal, ne dorim să le oferim elevilor noștri un mediu în care ei să se dezvolte armonios, să-și descopere calitățile și talentele, să-și creeze propriul traseu de învățare și să devină astfel performanți în societatea viitorului.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top