Ai voie să primești: ce încă nu ți-a spus nimeni despre blândețe
Am avut o perioadă în care respingeam tot ce venea spre mine. Complimente. Ajutor. Recunoștință. Bucurie. Nu o spuneam cu voce tare, dar corpul meu spunea “nu” la fiecare gest de grijă.
Încă o mai fac. Din reflex. Din teamă. Din rușine. Mai ales atunci când sunt obosită. Sau stresată. Pentru că îmi este greu să depun efort si mintea mea obosită se mai întoarce la ce a făcit mult timp.
Eu, de exemplu, am observat un tipar: Refuzam ajutorul. Când cineva se oferea să-mi țină ușa sau să care un bagaj, răspunsul meu reflex era:„Nu, mulțumesc. Mă descurc.”De multe ori îmi părea rău după… dar mi-era rușine să mai cer, după ce refuzasem.
A primi nu înseamnă doar să spui “mulțumesc”.
E un proces interior, care implică vulnerabilitate. Deschidere. Permisiune.
Mulți oameni cu care lucrez îmi spun: “Nu mă pot bucura. Mă simt vinovat(ă) când cineva îmi face un dar. Simt că trebuie să-i dau si eu ceva, să nu rămân dator/ datoare.”
Sau: “Nu merit. Nu am facut nimic special ca să primesc.”
Această convingere nu dispare prin raționamente. Dar poate fi dizolvată prin gesturi simbolice.
Rădăcina este din copilărie:
Ce învață un copil care oferă o îmbrățișare și nu primește una înapoi?
Ce învață un copil care cere atenție și e trimis în cameră „să se liniștească”?
Ce învață un copil care, atunci când se bucură, este certat că „face gălăgie”?
Învață că a cere, a primi sau a exprima bucurie vine cu un cost.
Și mai târziu, fără să-și dea seama, devine adultul care refuză ajutorul. Care spune „nu trebuia” când primește un compliment sincer. Care nu-și permite să simtă plinătatea unui moment bun.
Uneori, lucrurile care ar fi trebuit să fie firești au devenit periculoase în mintea emoțională.
Iar acea protecție continuă și când nu mai e nevoie de ea.
Corpul își amintește:
A primi este și o reacție somatică.
Corpul are propriul lui limbaj – și multe dintre „refuzurile” de azi nu sunt decizii conștiente, ci reflexe adânci. Mușchii care se încordează la un compliment. Umerii care se ridică în apărare. Respirația care se oprește când cineva ne oferă ceva.
De aceea, blândețea este crucială. Prin ritualuri și simboluri, corpul poate fi învățat din nou să se relaxeze. Să primească. Să simtă că este în siguranță chiar și atunci când vine binele.
Ce funcționează în terapie:
Lucrul cu cardurile metaforice încetinește mintea.
Creează spațiu pentru altceva: imagine, emoție, intuiție.
Un card cu o ușă deschisă sau o mână întinsă devine un declanșator. „Ce parte din mine se teme să primească? Ce-ar fi dacă aș spune da?”
Trei practici simbolice de permisiune:
- Rostirea unei propoziții-ancoră: “Am voie să primesc în liniște.” Spune-o în timp ce ții palma pe piept. Lasă corpul s-o audă.
- Imaginea pentru permisiune: Alege o imagine la întâmplare -dintr-un album foto, revistă sau din calculator. Privește fără să judeci. Ce primești din ea? Ce emoție apare?
- Gestiunea blândă a unui dar real: Când cineva îți oferă ceva – ajutor, timp, atenție – oprește impulsul de a minimaliza. Spune doar: „Mulțumesc. Primesc.”
A primi nu e o slăbiciune. E o formă de maturitate emoțională.
Începe cu permisiunea. Cu gesturi mici. Cu simboluri care vorbesc direct cu ceea ce e viu în tine.
La retreaturile pe care le facilitez, lucrăm cu exact aceste procese: deschiderea spațiului interior pentru a primi.
Dacă simți că e momentul să-ți dai voie, te aștept.
