Blestemul: modelarea realității sau liberul arbitru

Oare am trăi diferit dacă am ști data când vom muri?

Filmul „6 septembrie” debutează cu o pierdere: moarte bunicului patern. Însușiși acest cuvânt, prin simpla lui rostire, poate provoca panică. În interacțiunile mele cu clienții, observ, de cele mai multe ori faptul că, acest cuvânt este deseori evitat și înlocuit cu unul, poate puțin mai blând care ne mențiune în zona de inacceptare (în loc de „bunicul a murit”, se folosește mai des „bunicul a plecat” sau „de când bunicul nu mai e”).

Orice astfel de pierdere, ne activează și alte pierderi (nu neapărat umane, ci și proprietăți sau statut) și ating astfel punctul central: teama de moarte. Însă ea nu ar trebui să fie privită așa căci, orice călătorie sau început are și un sfârșit.

Simplul fapt că, în unele familii, se evită acest subiect cu desăvârșire, nu face altceva decât să amplifice, în rândul copiilor, teama de moarte. Dacă, pe lângă această teamă se mai adaugă și un blestem este ca și cum turnăm oțet peste bicarbonat.

Un blestem, sau o superstiție pentru unii,  poate deveni un punct central către o distorsionare a unei realități. Persoana implicată, „blestemată” nu va mai avea capacitatea de a privi viața într-un mod deschis, liber și fericit, ci o va vedea ca pe un drum ce se îngustează treptat spre o destinație înfricosătoare. Frica de moarte poate transforma un individ într-un prizonier al propriilor gânduri căci, trăind într-o anxietate și vigilență continuă, ne apăsăm singuri pedala de frână progresului și fericirii.

În realitate, știm cu certitudine un singur lucru: că, la un moment dat, vom muri. Cum alegem să ne fie această călătorie prin viață depinde doar de noi, de gândurile, interacțiunile și alegerile noastre. Dacă pornim pe acest drum crezând că viața însăși este grea, urâtă, un chin, va fi dificil să ne implicăm în relații și activități care ne fac cu adevărat plăcere căci nu avem „setarea” de a aprecia lucrurile și oamenii frumoși care ne înconjoară.

Promisiunea tatălui: pași spre un atașament sigur

Din iubire și dorința de a-și îngriji copilul, tatăl Valentinei face o promisiune extrem de importantă: vor petrece împreună, an de an, ziua de 6 septembrie. Acest gest simplu devine fundația unei echilibrări emoționale. Relația dintre cei doi, inițial marcată de distanțare, se transformă, treptat și frumos, prin acest ritual anual, oferindu-i Valentinei un sentiment de siguranță care contracarează anxietatea generată de blestem.

Această promisiune nu este doar o expresie a iubirii paterne, ci și o moștenire frumoasă, unde cuvândtul este probat de faptă. Tatăl preia asupra sa rolul de protector, încercând să diminueze caracterul de pericol și teamă. Atfel, pornind de la o teamă la un nivel ridicat, la început, ajung să transforme acest context într-un prilej de apropiere. În acest fel, Valentina începe să rescrie povestea, de la un moment de teamă la un simbol al conexiunii și stabilității, dând un sens pozitiv acestei situații.

Mai mult, această rutina anuală creează o ancoră emoțională

În fiecare an, 6 septembrie devine dintr-o zi a certitudinii, un moment în care ea știe că va fi protejată. Această siguranță emoțională devine un factor esențial în propria sa dezvoltarea, ajutând-o să nu fie dominată complet de anxietate, gânduri negative și să își continue viața în ciuda temerilor.

Din rolul de părinte, ne dorim să vedem la copii noștri ca își asumă responsabilități, că respectul și încrederea se câștigă și se muncește pentru a fi menținută, că este important să ne ținem promisiunile. Nu este suficient ca aceste povețe să fie susținute doar de comunicare verbală. Desigur, puterea exemplului poate să creeze magie și să transmită un dar neprețuit de la o generație la alta.

Cu modelul primit de la tatăl ei, Valentina are cele mai bune șanse să transmit acest mesaj viitorilor săi copii: „Promit să fiu acolo pentru tine când vei avea nevoie!”

Evoluția Valentinei: de la frică la asumarea destinului

Filmul urmărește parcursul Valentinei de-a lungul a 14 ani, în fiecare nouă zi de 6 septembrie. Se evidențiază o a doua temă: nevoia de control asupra propriei vieți. La început, ea trăiește fiecare an cu frica paralizantă, întrebându-se: „Oare acesta ar putea fi ultimul?”. Pe măsură ce tatăl îi oferă o perspectivă diferită asupra zilei fatidice, începe să înțeleagă că viața nu este doar o succesiune de temeri, ci și de alegeri.

Odată cu trecerea timpului, Valentina învață că nu mai este victima blestemului, ci devine stăpâna propriei interpretări asupra lui. Această schimbare de mentalitate reflectă procesul psihologic al depășirii fricii, unde o persoană nu scapă de anxietate în mod direct, ci o îmblânzește și o transformă într-un factor de creștere personală.

Frica nu este ceva nociv în viața noastră

Este o emoție normală care are rolul de a ne proteja. Aud deseori: „Vreau sa scap de frica!”. Ei, bine, mi se pare un obiectiv irealist.  Frica acționează ca un sistem de alarmă al unei mașini, ne anunță când suntem în pericol. Dacă suntem, de exemplu, într-o grădină zoologică și un urs evadează din cușca lui, ar fi anormal să nu simțim frică. Prin urmare, avem nevoie să identificăm frica, să o exprimăm și să încercăm să o diminuăm în situații în care o simțim la un nivel ridicat (unde contextul respectiv nu necesită activarea fricii la o valoare atât de mare), nu să o eliminăm.

Pe lângă această evoluție internă, filmul sugerează și o temă mai largă legată de acceptarea fragilității vieții. Valentina înțelege treptat că, indiferent dacă blestemul este real sau nu, fiecare om are un final inevitabil. Nu putem controla toate aspectele existenței, dar putem decide cum trăim zilele pe care le avem. Astfel, povestea devine o meditație asupra importanței prezentului, asupra modului în care temerile legate de viitor nu ar trebui să ne anuleze bucuria de a fi aici și acum.

Perspectiva regizorului: Bogdan Ilieșiu

Filmul ”6 septembrie” se încadrează în genul dramă, conține câteva accente de comedie, fiind învăluit totodată și într-o anume notă fantastică. Se adresează deopotrivă atât publicului tânăr, cât și celui adult. Copiii și adolescenții se regăsesc la nivelul trăirilor și dilemelor specifice vârstei: pasiuni, excursii, muzică, idoli, prima iubire… dar și anxietăți și temeri. Adulții se identifică fie la nivel de părinte (ritmul cotidian care îi înstrăinează de familie, micile conflicte, dar și marile bucurii alături de copii), fie că își rememorează propria copilărie. Filmul, structurat în trei acte, are ca teme principale iubirea și devenirea, surprinzând de-a lungul a 14 ani o frumoasă relație tată-fiică cu transformările din copilărie, frământările din adolescență și începuturile maturității, cuprinse într-un univers al bucuriei de a fi lângă cei dragi, dar și unul al durerii pierderii acestora.

Acțiunea filmului începe la un priveghi. La vârsta de opt ani, Valentina face cunoștință pentru prima dată cu moartea. Bunicul ei iubit s-a stins din viață. Privindu-i sicriul, pe Valentina o încearcă un sentiment de frică și neajutorare. Nici măcar cuvintele calde și liniștitoare ale mamei, Dana, nu o ajută. După procesiune Valentina este prinsă în mijlocul unei dispute aprinse între tatăl ei, Mircea, și o cerșetoare care îi cere bani. Refuzul și comportamentul aproape brutal al lui Mircea o înfurie pe cerșetoare și drept urmare aceasta aruncă un blestem asupra Valentinei: îi spune data în care va muri – 6 septembrie. Dar nu și anul… Fetiței îi îngheață sângele în vene. Și ceea ce o contrariază și mai mult este faptul că cerșetoarea îi cunoaște numele.