Bipolari creativi, electroșocuri și nebuni violenţi
Divorţul distruge viaţa copiilor, spun unii. Pe nebuni trebuie să-i ocolești, căci pot deveni oricând agresivi, zic alţii. Orice geniu (din muzică, din literatură) are o doză de nebunie, afirmă înţelepciunea populară. Cât este mit și cât e realitate în astfel de credinţe referitoare la nebunie, terapie și psihiatrie?
Hal Arkowitz și Scott Lilienfeld, profesori universitari de psihologie, demontează peste 50 de preconcepţii în cartea Adevăruri și mituri despre sănătatea mentală, recent tradusă la Editura Trei. Iată în continuare cinci dintre aceste mituri.
1. Divorţul îi traumatizează pe copii.
Cunoașteţi probabil mariaje care au ajuns în impas și în care partenerii preferă să se tortureze în continuare, pe principiul: „Avem de crescut un copil, o să-i facem rău dacă ne despărțim”. Fals! S-ar putea ca traiul într-o familie toxică să aibă consecinţe mult mai grave decât o despărțire în termeni cordiali. Copiii pot fi, ce-i drept, afectați pe termen scurt (anxietate, furie, șoc), dar își revin destul de repede, arată un studiu din 2002 realizat la Universitatea Virginia.
Concret, „reacţiile negative se diminuează sau dispar până la finalul celui de-al doilea an după divorţ. Doar o mică parte dintre copii suferă mai mult timp”, se arată în volumul Adevăruri și mituri despre sănătatea mentală. În plus, părinţii pot impulsiona activ revenirea la normal a copilului afectat de despărţirea celor mari. De exemplu, conflictul e bine să fie limitat doar la sala de tribunal, așa încât copilul să fie cât mai puţin expus la certuri și reproșuri între adulţi. Un alt lucru vital este ca părinţii să vorbească pe șleau despre separare și despre implicaţiile acesteia, răspunzând în mod deschis la întrebările și neliniștile copilului.
2. Bolnavii psihic sunt violenţi.
În traducere: ferește-te de ei, căci nu știi când le va ”sări ţandăra” și vor tăbărî pe tine. E adevărat, vedem uneori, la televizor, imagini teribile cu câte un rătăcit în delir care începe să tragă cu pușca prin licee sau cluburi de dans. Dar dincolo de aceste masacre greu de uitat, în realitate, oamenii cu patologii psihice grave sunt răspunzători de abia 3-5% dintre infracţiunile violente. Și, totuși, aproape 80% dintre oameni cred mai departe că „cei diagnosticaţi cu schizofrenie, îndeosebi, sunt înclinaţi să comită acte violente”, ne spun Hal Arkowitz și Scott O. Lilienfeld. Ei mai precizează că nu există o legătură cauzală între boala mentală și recursul la violenţă.
Citește continuarea articolului în ediția mai 2024 a revistei Psychologies sau abonează-te și profită de ofertele speciale!
.
