Now Reading
Codependența la bărbați: de ce trece neobservată și cum arată de fapt

Codependența la bărbați: de ce trece neobservată și cum arată de fapt

Revista Psychologies

Codependența la bărbați trece adesea neobservată pentru că nu seamănă cu imaginea obișnuită a dependenței emoționale. Ia forma bărbatului care rezolvă tot, duce greul fără să se plângă și își măsoară valoarea după cât de util este celorlalți. În spatele acestei imagini de forță stă, de multe ori, teama de a nu mai fi necesar.

Să ne imaginăm un bărbat de 40 de ani. Plătește datoriile partenerei fără să i se ceară, o scoate din fiecare criză, îi explică pe rând șefului, mamei și prietenilor de ce a lipsit ea de la încă un eveniment. Când cineva îl întreabă cum se simte, răspunde scurt: „Bine. Am multe pe cap.” Prietenii îl admiră pentru cât de mult duce. Nimeni, nici măcar el, nu se gândește că ar putea fi vorba despre o problemă. Pentru că, din afară, arată exact ca ceea ce ni s-a spus că înseamnă să fii un bărbat responsabil.

Ce este codependența?

Codependența este un tipar relațional în care o persoană își construiește valoarea și liniștea în jurul nevoilor, problemelor și emoțiilor altcuiva, până când propriile nevoi dispar aproape complet din peisaj. Specialiștii de la Cleveland Clinic o descriu ca pe un simț excesiv al responsabilității pentru comportamentul și emoțiile celuilalt. Conceptul a fost descris inițial în familiile afectate de alcoolism, apoi a fost extins la orice relație în care a fi de folos devine o condiție a existenței.

Psihoterapeuta acreditată Silvia Vasile, care conduce cabinetul Terapie de Bine din București, explică diferența dintre grijă și codependență în mai multe articole.

Pe scurt, grija pornește dintr-un loc în care ai de unde să dai. Codependența pornește dintr-un loc în care, dacă nu dai, simți că nu mai ai niciun rost.

De ce trece codependența neobservată la bărbați?

Codependența trece neobservată la bărbați pentru că, de cele mai multe ori, comportamentele care o alcătuiesc sunt exact cele pentru care bărbații sunt lăudați: să fie stâlpul casei, să nu se plângă, să rezolve. Un bărbat care se sacrifică pentru partenera lui nu este privit ca cineva care suferă, ci ca un om de nădejde. Iar el însuși are puține cuvinte pentru ceea ce trăiește, pentru că nimeni nu l-a învățat să își pună întrebări despre propriile nevoi.

La asta se adaugă felul în care bărbații cer ajutor. Psihologii Michael Addis și James Mahalik au arătat, într-o analiză publicată în 2003 în American Psychologist, că bărbații apelează mai rar decât femeile la un psiholog, chiar și atunci când își recunosc problema. Mahalik observa că bărbații caută mai ușor ajutor pentru problemele pe care le percep ca fiind comune, pe care le au și alți bărbați. Codependența este rareori văzută așa. Pentru mulți, a recunoaște că și-au pierdut sinele în grija pentru altcineva pare o slăbiciune pe care nu și-o permit.

Cum arată codependența la bărbați?

La bărbați, codependența se ascunde adesea în spatele unor roluri care par pozitive. Câteva dintre cele mai frecvente:

  • Salvatorul practic. Rezolvă problemele financiare, juridice sau de sănătate ale partenerei înainte ca ea să apuce să le rezolve singură. Grija lui se măsoară în fapte, iar valoarea lui, în cât de indispensabil devine.
  • Pacificatorul. Evită orice conflict, își înghite nemulțumirile și cedează aproape mereu, „ca să fie liniște”. Furia adunată iese, uneori, în izbucniri pe care apoi nu și le explică.
  • Bărbatul care rămâne pentru alții. Rămâne lângă o parteneră cu o dependență, cu episoade de criză sau cu un comportament care îl rănește, convins că, dacă pleacă, totul se va prăbuși, și că doar el o poate ține pe linia de plutire.
  • Omul de neînlocuit. Își construiește identitatea în jurul faptului că este necesar: acasă, în familia extinsă, la muncă. Când nu are pe cine să ajute, se simte gol, nu liber.
  • Furia în loc de tristețe. Pentru că tristețea și neputința nu par permise, emoțiile vulnerabile ies la suprafață ca iritare, sarcasm sau retragere în muncă.

Niciunul dintre aceste comportamente nu este, singur, o dovadă de codependență. Contează tiparul: când grija pentru celălalt devine singurul loc în care te simți valoros, iar propriile nevoi ajung să pară un lux.

De unde vine codependența la bărbați?

De cele mai multe ori, codependența își are rădăcinile în copilărie, într-o familie în care băiatul a învățat devreme că iubirea se câștigă prin utilitate. Poate a crescut lângă un părinte cu probleme cu alcoolul și a devenit, la zece ani, cel care ținea lucrurile sub control. Poate a fost confidentul unei mame nefericite, „omul casei” înainte de vreme, cel care o liniștea în loc să fie liniștit. Sau poate a auzit, simplu, că „un bărbat nu se plânge” și a tras concluzia că nevoile lui nu au loc.

Copilul care a devenit părintele părinților săi duce adesea acest rol și în viața de adult. Caută, fără să își dea seama, relații în care poate face ce știe mai bine: să salveze. Iar o parteneră care are nevoie de salvare îi confirmă, zi de zi, că este important. Problema este că, într-un asemenea echilibru, el nu are voie să aibă nevoie de nimic.

Ce poate face un bărbat care se recunoaște în aceste rânduri?

Primul pas nu este să încetezi să ai grijă de cei dragi, ci să observi ce se întâmplă cu tine în timp ce o faci. Câteva întrebări simple pot schimba perspectiva:

Ajut sau salvez? Sprijinul înseamnă să fii alături în timp ce celălalt își rezolvă problema. Salvarea înseamnă să i-o iei din mâini. Prima formă întărește relația; a doua o face dependentă de tine.

Ce simt când spun „nu”? Dacă un refuz mic îți aduce o vină disproporționată, merită să îl exersezi în situații cu miză mică și să observi că relațiile tale rezistă.

Ce s-ar întâmpla dacă nu aș fi necesar? Răspunsul sincer la această întrebare arată, de multe ori, unde se află teama care ține tiparul în viață.

Cu cine vorbesc despre mine? Codependența se hrănește din tăcere. Un prieten, un frate sau un specialist cu care poți vorbi despre ce simți, nu doar despre ce ai de rezolvat, este deja o schimbare.

A cere ajutor nu înseamnă a renunța la rolul de om pe care ceilalți se pot sprijini. Înseamnă, pentru prima dată poate, să ai și tu pe ce te sprijini.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top