Cu mască sau fără mască

Ai avut vreodată senzația că porți o mască care nu îți aparține cu adevărat? O mască pe care ai început s-o porți demult, poate din copilărie, când ai simțit că e nevoie să fii altfel pentru a fi acceptat, văzut, iubit. Și care, în timp, s-a lipit atât de bine de tine, încât ai uitat că e doar o mască, doar un rol. Poate la început a fost, o formă de protecție, de adaptare sau poate doar o alegere inconștientă. Dar astăzi, după ce citești acest articol, te invit să te privești în oglindă și să te întrebi în tăcere: dacă aș da jos toate măștile, cine aș rămâne?

Societatea ne învață încă de foarte devreme să ne construim personaje. Să fim buni, eficienți, curați, prezentabili, să învățăm bine șamd. Să ne înfrânăm durerea, să ne mascăm vulnerabilitatea, să dǎm mereu „bine”. Învățăm ce trebuie să arătăm și ce trebuie să ascundem. Ce se acceptă și ce nu. Astfel apare identitatea – nu ca un centru stabil al ființei, ci ca o coregrafie complexă de gesturi învățate, reacții repetitive și măști bine lustruite, coordonate de programe automatizate – însumând o întreagă paradigmă subconștientă.

Dar dacă ți-aș spune că acea mască nu e greșită? Că se fapt a avut un rost, că te-a protejat? Însă acum a venit, poate, timpul să te întrebi: mai ai nevoie de ea?

Deepak Chopra numește aceste straturi de confuzie iluzii fundamentale ale existenței. El vorbește despre cinci iluzii în care ne pierdem adesea – nu pentru că suntem slabi, ci pentru că suntem umani.

Prima este iluzia timpului. Ne trăim viața într-o cursă între un trecut care doare și un viitor care promite. Uităm că prezentul este singurul spațiu real, singurul moment în care putem alege. Dar cum poți fi prezent dacă îți cauți valoarea într-o poveste veche sau într-un vis îndepărtat? Care e masca sub care te ascunzi poate inconștient – cea a personajului din trecut sau a celui proiectat în viitor? Scoate masca și privește: cine ești tu acum?

A doua este iluzia controlului – acea senzație că, dacă planifici suficient, dacă anticipezi fiecare pas, vei putea evita suferința. Dar viața nu pare că urmează planurile tale. Viața te transformă tocmai prin acele momente pe care nu le poți controla. Ce-ar fi dacă, în loc să încerci să controlezi totul, ai învăța să rămâi deschisă la ceea ce vine – fără prejudecăți și frici, dar cu o intenție clară, aliniată cu ceea ce îți dorești și îți servește cu adevărat?

A treia – iluzia identității – cea mai seducătoare dintre toate. Ne agățăm de etichete: sunt femeie, sunt terapeut, sunt fiică, sunt autor. Dar acestea sunt doar roluri, cuvinte, forme. Cine ești tu însă, cu adevărat, dincolo de ele? Cine ești când nu mai ești nimic pentru ceilalți?

Urmează iluzia separării – credința că ești rupt de ceilalți, izolat în propria conștiință-identitate. Dar suferința ta nu e doar a ta. Dorul tău nu e unic. Dincolo de măști, ne asemănăm mai mult decât vrem să recunoaștem.

Și, în cele din urmă, poate cea mai subtilă: iluzia sensului obiectiv – ideea că există un drum prestabilit, un adevăr fix, pe care trebuie doar să-l descoperi, ca un premiu ascuns. Dar dacă sensul vieții nu se caută, ci se creează? Clipă de clipă, prin alegerile, iubirile și renunțările tale. Cum ar fi dacă tu ești autorul, nu doar cititorul?

În lumina acestor iluzii, se ridică întrebări incomode și eliberatoare: Cine sunt eu cu adevărat? Ce e autentic și ce e învățat? Ce e trăit și ce e doar mimat? Și mai ales: ce mască port fără să știu?

Răspunsurile nu vin ușor. Dar modelul Enneagramei oferă o hartă simbolică a acestor măști interioare – nouă tipuri de personalitate, fiecare cu propriul mecanism de protecție, propriul fel de a căuta iubirea, valoarea, siguranța.

Și aici, îți mărturisesc ceva important: în linia pe care o urmez – semantica numerologică pitagoreică – am inversat intenționat Tipurile 3 și 4 față de modelul clasic. Nu pentru că aș contesta tradiția, ci pentru că vibrația numerelor mi-a revelat o altă ordine firească.

Poate te regăsești în Tipul 1, perfecționistul etic, care crede că doar corectitudinea îl face vrednic de iubire. Sau în Tipul 2, altruistul, cel care oferă mereu, sperând că va fi iubit la schimb și recunoscut.

Poate te regăsești în Tipul 3, care în această cheie simbolică este artistul – sensibil, profund, cu o nevoie acută de a exprima frumusețea interioară, de a fi autentic, dar care se simte adesea neînțeles, învăluindu-și sufletul în melancolie.

Sau poate ești Tipul 4, performantul – harnic, neobosit, cu o nevoie de a realiza, de a construi, de a demonstra prin fapte valoarea sa, convins că merită iubire doar prin reușite.

Poate ești Tipul 5, gânditorul retras în minte, care crede că siguranța vine doar dacă înțelege totul. Sau Tipul 6, loialul tensionat, care are nevoie de repere exterioare pentru a se simți în siguranță.

Tipul 7, entuziastul, fuge de durere și își umple viața cu plăceri rapide. Tipul 8, liderul, maschează frica prin forță și control. Iar Tipul 9, pacificatorul, fuge de conflict atât de bine, încât uită de sine, dizolvându-se în ceilalți pentru a păstra armonia.

Dar niciun tip nu este mai bun sau mai rău. Fiecare e o cale de supraviețuire, o strategie de adaptare. Însă adevărata libertate începe când îți recunoști masca și alegi, conștient, să nu te mai identifici cu ea.

Așa că te invit să te oprești. În loc să te întrebi doar „Cine sunt eu?”, întreabă-te: „Cine aș fi fără acest rol?” Ce parte din mine am uitat? Ce emoție reprimată așteaptă să fie simțită? Ce parte vie din mine așteaptă să fie rostită?

Poate că nu e timpul să dai jos toate măștile deodată. Poate unele încă te ajută. Dar e timpul să le recunoști, să le onorezi. Și apoi, cu blândețe, să alegi conștient când le porți și când le lași deoparte.

Pentru că în fiecare clipă în care spui adevărul tău interior – fie și în tăcere – ai început deja să cobori masca. În fiecare respirație conștientă, în fiecare gest făcut cu prezență, în fiecare „nu” rostit cu blândețe – devii mai mult din tine.

Poate azi e ziua în care începi să faci pace cu tine. Nu cu identitatea ta perfectă, ci cu acea parte tăcută, profundă, autentică – care nu cere să fie văzută, ci să fie simțită.

Nu e un drum ușor. Dar e singurul care merită cu adevărat parcurs.

Poate nu vei ști niciodată cu certitudine cine ești în esență. Dar vei ști sigur cine nu mai ești. Și vei simți – nu cu mintea, ci cu sufletul – că ai ajuns acasă, în tine.

Pentru o revelație interioară mai profundă, inspiră-te din Călătoria Interioară. Cum să navighezi printre provocările vieții cu Încredere și Grație 

și Codex Ritualia – două ghiduri de reamintire scrise nu din dorința de a învăța pe alții, ci din chemarea de a face călătoria interioară – de întoarcere acasă la mine însămi, la autenticitate. Vei găsi întrebări, practici și poate… primele scântei către libertate.

Referințe:

• Chopra, D. (2004). The Book of Secrets. Harmony Books.
• Riso, D. & Hudson, R. (1996). Personality Types: Using the Enneagram for Self-Discovery. Houghton Mifflin.
• Stupinean, L.C. (2024). Codex Ritualia & Călătoria Interioară. www.loredanastupinean.com