Cum te ajută afirmațiile pozitive în viața de zi cu zi

Zi de zi porți dialoguri în mintea ta, tu, cu tine, bazate pe anumite programe mentale, indiferent dacă le conștientizezi sau nu; ideea este să fii conștient de ele și să le faci pozitive. Pentru că din cele 60. 000 de gânduri pe care le ai zilnic, 60% sunt negative. Mai mult de atât, în fiecare zi repeți 95% din gândurile zilei de ieri! Cât de lipsit de imaginație poți fi!
Fără să îți dai seama, mintea ta e încărcată cu negativitate. Cu resentimente, ură, furie, invidie. Și apoi te miri că nu manifești lucruri bune în viață, la fel ca alții. ”Eu nu am noroc”! De câte ori ai gândit așa!afirmațiile pozitive
Amintește-ți că dacă ai făcut vreo prostie ți-ai spus măcar odată: „Ce proooost/ce proaaaastă sunt!”, și tocmai ți-ai activat o afirmație negativă. Problema este că orice afrimație negativă pe care ți-o oferi intră în subconștient și are un efect devastator – îți creează realitatea.
Alegând în mod conștient afirmații pozitive, ajungi fie să elimini ceva negativ din viața ta, fie să îți creezi o nouă realitate, pozitivă.
Străduiește-te să înțelegi că de fiecare dată când te lamentezi, când te “plângi” de un lucru, de o persoană, sau de o situație, faci o afirmație puternică (prin convingerea ta interioară, subconștientă) a ceea ce de fapt, NU ÎȚI DOREȘTI!
Afirmațiile negative reprezentate de lamentări, vor avea întotdeauna câștig de cauză, pentru că sunt mai numeroase și sunt rostite cu mai multă convingere interioară, fiind tipare mentale recunoscute, de aceea este bine să fie contracarate cu Afirmații pozitive, spuse cât mai des.
Conform Legii Atracției, pe ceea ce te concentrezi, aceea se va amplifica și se va materializa. Renunță să te mai lamentezi sau să te victimizezi și începe să emiți gânduri pozitive și să rostești Afirmații pozitive.
Afirmațiile te ajută:
1. Să controlezi Mintea Subconștientă
Aceasta este o abilitate folositoare, iar afirmațiile pot crea legături mai strânse între mintea conștientă și cea subconștientă.
În momentul în care începi să îți spui afirmații pozitive și vezi că funcționează, ai dovedit că ai puterea de a controla o parte din tine, putere pe care mulți nu o au. Mintea subconștientă este la fel ca înregistrările dintr-un calculator. Acolo se află baza de date, se stochează setări de configurare și opțiuni. Majoritatea oamenilor au doar o vagă idee că există așa ceva, unii poate realizează asta, însă foarte puțini vor fi capabili să deschidă calculatorul și să înceapă să șteargă sau să ajusteze cheile sau valorile din baza de date, deoarece nu vor știi ce înseamnă nimic de acolo. Nu sunt specialiști și nu sunt interesați de asta.
Însă dacă începi să fii interesat/ă, începi să înțelegi că este posibil să îți ajustezi mintea subconștientă, iar afirmațiile pozitive sunt un mod de a face acest lucru. Este modul în care poți curăța informațiile nefolositoare sau dăunătoare care au fost stocate în subconștient și începi să înțelegi exact de ce te comporți într-un anumit fel într-o anumită situație. Când un computer se comportă ciudat sau se mișcă greu, de obicei este vina unui registru încărcat și dat peste cap. Chiar dacă ștergi vreun program, vor exista de obicei rămășițe necorectate.
Prin afirmațiile pozitive urmărești să-ți re-programezi subconștientul și să continui să îți cureți mintea de orice urmă de negativitate care a rămas de la vechiul mod de gândire.
Afirmațiile pozitive te ajută să fii în ton cu modul în care operează subconștientul tău și îți explică de ce în anumite situații ai putea să răspunzi prost. Cu cât îți programezi mai mult mintea într-un mod pozitiv, cu atât vei recunoaște mai ușor activitatea negativă și vei fi capabil să treci peste ea și să o ștergi. De asemenea, vei descoperi că vei fii și mai în ton cu șoaptele subconștientului tău care de multe ori îți vor oferi răspunsuri pentru dilemele din viața ta.
2. Să depășești obiceiurile negative
În funcție de modul în care sunt spuse, afirmațiile pot crea obiceiuri bune sau rele. Poți să începi cu afirmații care să exprime obiective mărețe, cum ar fi o carieră mai bună, sau o viață mai liniștită, dar să nu uiți că poți folosi afirmațiile în orice zonă din viața ta. Pot fi folosite pentru a-ți menține greutatea, a renunța la fumat, a renunța la băutură, așa că nu-ți mai tăia singur craca de sub picioare. Recunoaște și numește obiceiul și formulează o afirmație pozitivă pentru a-l schimba.
3. Să îți crești încrederea
Afirmațiile pozitive au un efect secundar dincolo de rezultatele cerute în afirmație. Pe măsură ce viața ți se îmbunătățește, vei simți că ești mai încrezător, indiferent dacă ai formulat sau nu o afirmație cu privire la creșterea nivelului de încredere. Aceasta este consecința naturală a reușitelor personale. Modul în care privești viața și imaginea ta de sine se transformă. Îți creezi un cerc virtuos acolo unde a existat cândva unul vicios.
4. Să te bucuri de o sănătate fizică mai bună
Din nou, acesta va fi un efect secundar al afirmațiilor pozitive chiar dacă nu ai formulat vreo afirmație referitoare la sănătatea ta. Emoțiile negative sunt epuizante pentru psihic, iar acest lucru poate avea un efect dăunător pentru starea ta fizică. Negativitatea te face să te simți apatic și poate cauza boli fizice sau psihice.
În timp ce afirmațiile pozitive te fac să te simți eliberat, energizat, gândurile și obiceiurile negative îți pot provoca boli. Din acest motiv oamenii dezvoltă tulburări psiho-somatice.
Asta vine de la minte (psiho) și corp (soma), iar o boală de acest fel implică atât mintea, cât și corpul. Probabil că ai mai auzit fraza „bolnav de griji”. Este foarte posibil să te îmbolnăvești din cauza gândurilor care te stresează.
Unele boli fizice sunt considerate a fi provocate de factori mentali precum stresul și anxietatea. Psoriazisul, eczemele, ulcerul de stomac, sindromul colonului iritabil, hipertensiunea arterială sau bolile de inimă, spre exemplu, sunt toate agravate de gândurile negative. De fapt, există un aspect mental pentru fiecare boală fizică în modul în care reacționezi la ea și modul în care o accepți.
5. Să te bucuri de relații mai fericite
Afirmațiile pozitive creează relații mai bune, deoarece oamenii răspund în mod instinctiv mai bine la vibrații pozitive și la succes. Acest lucru poate să aibă efect asupra tuturor relațiilor din viața ta – cu partenerul, copiii, rudele, prietenii, cunoștințele, străinii, colegii de muncă sau șeful tău. Din nou, această zonă se va îmbunătăți de la sine în timp ce afirmațiile tale își fac efectul, chiar dacă nu aveau vreo legătură cu relațiile tale. Ai mult mai multe șanse să ai succes dacă îți creezi o aură mai atractivă prin atitudinea pozitivă determinată de afirmațiile pozitive.
Afirmațiile pozitive îți pot îmbunătății starea de sănătate în trei moduri:
- Mintea ta este mai sănătoasă per total dacă ai o atitudine mentală pozitivă, iar sistemul tău imunitar este mai puternic;
- Poți folosi afirmații specifice formulate în așa fel încât să-ți sporească sănătatea și să împiedice apariția vreunei boli;
- În al treilea rând, pot fi folosite afirmații pentru a te pune mai repede pe picioare dacă te îmbolnăvești.
Până la urmă totul începe în minte!
Acesta este adevărul din spatele afirmațiilor pozitive și al gândirii pozitive în general. Acesta este conceptul pe care trebuie să îl accepți dacă vrei cu adevărat ca afirmațiile pozitive să îți îmbunătățească viața și să îți aducă succesul.
Cel mai ușor mod de a verifica această afirmație este să te uiți în jurul tău chiar acum. Toată Creația a început în mintea Divinității! La fel, tot ceea ce vezi material, a început ca un simplu gând în mintea cuiva. Hainele pe care le porți, mașina pe care o conduci, strada pe care mergi, casa în care locuiești, televizorul la care te uiți, cărțile pe care le citești, calculatorul la care lucrezi, scaunul pe care stai, compania pentru care lucrezi, totul a început de la o idee în mintea cuiva. Acest lucru ar trebui să te pună pe gânduri.
Puterea minții tale de a inventa și de a crea este practic nelimitată.
Bibliografie:
Galiceanu Alexandrina – Ghid ,, Înțelege și alege – Afirmațiile pozitive pentru o viață minunată ,Ianuarie – 2024.