De ce repetăm aceleași greșeli: cum recunoaștem tiparele emoționale și rupem cercul

Te-ai surprins spunând „Iar am făcut asta”? Te întrebi de ce repetăm aceleași greșeli, deși știm unde duc? Adevărul este că tiparele emoționale nu sunt semne de slăbiciune, ci încercări ale psihicului de a găsi vindecare. Repetăm ceea ce ne este familiar, chiar dacă doare. Doar înțelegând rădăcina putem rupe cercul.

De ce repetăm aceleași greșeli – ce ne împinge spre același cerc

Există o propoziție pe care o aud des, rostită cu o combinație de rușine și neputință, ca și cum cineva ar privi în oglindă și nu ar recunoaște ceea ce vede: „Nu pot să cred că am făcut-o iar.” O spun oameni sensibili, inteligenți, atenți la ei, dar care descoperă că, în ciuda eforturilor, ajung din nou în același loc, într-o relație care doare sau într-o situație profesională care îi consumă, cu aceeași reacție impulsivă despre care au jurat că nu se va mai repeta.

Adevărul este că nu repetăm greșelile din nepricepere, ci din durere. În noi există ca o casă veche, construită în copilărie, unde am învățat ce înseamnă iubirea, siguranța și valoarea de sine. Oricât am renova la exterior, fundația rămâne aceeași până când îndrăznim să coborâm în pivniță și să vedem ce se află acolo.

Tiparele emoționale – familiarul care doare

În terapie apare frecvent această mișcare interioară de întoarcere spre ceea ce doare dar este familiar. D. îmi povestea cum ajunge, din nou și din nou, în relații cu oameni distanți, ca și cum ar încerca să convingă o prezență rece să devină caldă. L. își schimba locurile de muncă repetat, convinsă că problema se află mereu în exterior, doar pentru a descoperi că trăiește aceeași senzație de invizibilitate pe care copilul din ea o cunoștea prea bine. În spatele acestor povești nu se află lipsa de logică, ci dorința profundă de a rescrie ceva vechi, de a închide un cerc incomplet.

De ce repetăm aceleași greșeli – nevoile ascunse

De multe ori, ceea ce pare un comportament greșit este, de fapt, o încercare imperfectă de a ne simți în siguranță. Uneori, spunem mereu da pentru că am învățat că doar așa nu vom fi respinși. Alteori controlăm tot ce putem pentru că altfel ne-ar fi teamă să nu fim abandonați. Atunci când privim cu atenție, în spatele fiecărei reacții apare o nevoie neîmplinită care caută, uneori neliniștit, o formă de alinare.

Procesul de schimbare nu începe prin forță, ci prin observație. În momentul în care reușim să vedem tiparul înainte să îl trăim, se creează în noi un mic spațiu, iar acolo apare posibilitatea unei alegeri noi. Poate nu reușim să schimbăm totul dintr-o dată, însă uneori este suficient să spunem un nu rostit cu grija necesară sau să rămânem prezenți într-o situație de care altădată am fi fugit. Așa se formează, încet, un alt fel de drum.

Pentru cine simte că vocea critică interioară îl trage înapoi, poate fi util un articol despre modul în care o putem liniști cu blândețe.
Iar dacă perfecționismul te prinde adesea în aceeași poveste, poate te ajută și această perspectivă asupra perfecționismului.

Repetiția nu este o condamnare. Este felul psihicului nostru de a spune că încă există ceva acolo care așteaptă să fie văzut, primit, înțeles. Iar în momentul în care începem să privim acest cerc nu ca pe o capcană, ci ca pe o spirală care urcă, chiar și cu pași mici, ceva în noi se îmblânzește. Într-o zi, aproape fără să ne dăm seama, răspundem altfel la o situație care odinioară ne-ar fi răvășit, iar acel răspuns nou devine primul semn că vechea casă începe să capete ferestre mai luminoase.

Cum rupem cercul repetiției

1. Observă tiparul.
   Ce se repetă în viața ta? Ce emoție o însoțește? Rușine, frică, furie, vinovăție? Fiecare are un mesaj.
2. Caută rădăcina, nu doar efectul.
   În loc să te întrebi „de ce fac asta?”, întreabă-te „când am învățat că trebuie să fac asta ca să fiu în siguranță?”.
3. Exersează alegerea diferită.
   Nu trebuie să schimbi totul deodată. Uneori, o mică diferență, o reacție mai blândă, un „nu” spus cu calm, e primul pas spre libertate.
4. Acceptă ritmul tău.
   Schimbarea reală e lentă. Fiecare nouă alegere conștientă construiește o altă cale neuronală, un alt fel de a fi.

Așa cum spunea D, după luni de lucru interior:

„Nu știu când s-a întâmplat, dar într-o zi m-am trezit și nu am mai răspuns la fel. Parcă ceva din mine a obosit să se tot apere.”

Schimbarea nu vine cu zgomot, ci cu liniște. Cu acel moment subtil în care realizezi că, în fața aceluiași scenariu, alegi altfel.

Concluzie: de ce repetăm aceleași greșeli este o invitație, nu un verdict

Poate că și tu te-ai întrebat de ce ajungi uneori în același loc, de ce pare că învârți același cerc. Adevărul este că repetițiile tale nu sunt semnul slăbiciunii, ci al curajului tău de a încerca mereu să te vindeci. Data viitoare când vei spune „am făcut-o din nou”, poate vei putea adăuga în șoaptă „iar acum încep să înțeleg de ce”. De acolo pornește schimbarea, din acel mic moment în care devii martorul propriei povești și alegi, cu o umbră de blândețe, un pas diferit.