Cristina Nica: Povestea omului din fața mea este despre el, nu despre mine!

Nu există satisfacție mai mare decât să vezi cum o persoană își recunoaște propria valoare și își revendică viața. Fie că este vorba de o decizie dificilă, o perspectivă nouă sau un pas mic, dar esențial, aceste momente mă inspiră să continui. Asta îmi confirmă că ceea ce fac are sens.

 

Psychologies: Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi în mod direct cu oamenii?

Cristina Nica: Încă de când mă știu, mi-am dorit să ajut, să ghidez și să educ oamenii. Mă imaginam și visam cu ochii deschiși să fiu în mijlocul grupurilor de oameni, un mediu în care să domnească armonia, să existe zâmbete, să plece cu ceva bun de acolo, cu o informație sau elan spre o schimbare în bine.

Îmi doream foarte mult să devin învățătoare, acesta a fost visul meu până în clasa a VIII a. Consideram aceasta profesie ca un dar, cea mai frumoasă, captivantă și plină de recompense emoționale dintre toate. Și acum cred că ai o misiune și o responsabilitate aparte din acest rol professional. Este dificil de descris în cuvinte bucuria resimțită știind că ai un aport în scrierea unui destin. Mi-am divinizat învățătoarea până când un discurs tăios al dânsei m-a surprins într-un mod neplăcut. Sigur, poate a fost și dezamăgirea, însă crescând, îmi dezvoltam propriile principii și valori, iar descurajarea primită nu era din tabloul pe care îl pictasem pentru ceea ce se poate numi un dascăl, un mentor. Cu alte cuvinte, în ziua în care aflasem rezultatul de la examenul de capacitate, cum era pe atunci, și mă duceam fericită spre casă, ne-am întâlnit întâmplător pe stradă. M-a întrebat sec ce notă am luat și la ce liceu vreau. I-am răspuns cu zâmbetul pe buze: „La Liceul Pedagogic!”. După care a urmat dojana: nu am nicio șansă, nu am nicio abilitate pentru profesia asta, să renunț, cât încă mai pot că nu e de mine. Și, pe lista celor admiși, m-am clasat în primii 5. Mesajul negativ primit, nu m-a făcut să renunț, ci mi-am dat timp să analizez mai bine ce vreau să fac în continuare.

Știam că îmi vine natural să ajut, să am o contribuție în viața oamenilor, să pot să le aduc culoare, însă vroiam să ating un număr mai mare de oameni, nu doar elevii dintr-o clasă. Și, iată că, spre finalul clasei a XII a, am hotărât să am o altă destinație: urmez Facultatea de Psihologie din București. Am fost și sunt foarte fericită cu această alegere, este felul meu de a face bine la o scară mai mare, prin activități variate. Abilitățile dezvoltate în timpul liceului îmi sunt utile în activitatea de cabinet, în lucrul cu grupurile, în planificarea taberelor educative pe diverse teme, în a crea propriile mele produse.

Psychologies: Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?

Cristina Nica: Renunțarea. La propriile visuri, la principii sănătoase de viață, la propria dezvoltare personală, la relații, la a lăsa în urmă tot ce este vechi și nesănătos. Oamenilor le este mai ușor să meargă pe aceeași cărare bătătorită, în loc să își croiască alta noua. Se sprijină tot mai mult pe resursele și sprijinul celorlalți, fără a avea intenția de a-și găsi propriul drum. Tot mai mulți adolescenți nu au nici cea mai mica idee despre o viitoare profesie (este în regulă si fii în indecizie o vreme, însă nu îți aduce niciun beneficiu dacă rămâi în aceeași poziție, fără să te informezi sau să te străduiești să îți cauți o cale). Mai trist este că unii dintre ei afirmă că ei nu au nevoie să muncească căci le asigură părinții tot ce au nevoie.

Renunțăm cu ușurință la a munci pentru visurile noastre, cu atât maim ult cu cât mai întâlnim și obstacole sau întârzieri. Ajungem în context diferite de viață, altele decât cele pe care ni le doream și apoi suntem triști și nemulțumiți de propria viață. Recunoașterea și satisfacția profesională sigur că ne influențează viața social, așa cum se întâmplă și în sens invers.

Orice persoană are 3 datorii în viață: față de sine și propria dezvoltare personală; față de muncă – în sensul în care să trateze cu responsabilitate munca, oricare ar fi ea, nu superficialitate; față de relații – avem o contribuție în a întreține relații sănătoase și armonioase, este și responsabilitatea noastră, nu doar a celuilalt.

Renunțăm prea ușor la relații de prietenie, de familie, romantice, atunci când lucrurile nu merg în direcția în care ne dorim. Facem tot mai putine eforturi de a construi sau reconstrui, iar schimbarea unor comportamente este condiționată de schimbarea celuilalt. Ceva se schimbă, în timp, în relație (sau poate au fost de la bun început și le vedem târziu), ceva ce am tolerat o vreme bună și, apoi ne purtăm de parcă vrem să culegem mere, desi am plantat pere și …renunțăm.

Psychologies: Cum te asiguri că rămâi obiectiv și imparțial atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?

Cristina Nica: „Povestea omului din fața mea este despre el, nu despre mine!” Asta mi-am spus, în gând, și cu voce tare, încă de la bun început. Neutralitatea psihoterapeutului este, de altfel, și o tehnică a psihoterapiei sistemice. Presupune că terapeutul adoptă o poziție liberă de orice judecatată morală și o distanță psihologică egală față de fiecare membru al familiei. În felul acesta, fiecare membru al familiei este susținut în mod egal. Practic, terapeutul nu este solicitat să judece, ci să înțeleagă și să accepte chiar și punctele de vedere care nu fac parte din sistemul său de valori.

Aceasta abordare mă ajută să creez un spațiu în care fiecare persoană să se simtă auzită și validată, fără teama de a fi judecată. Obiectivitatea nu înseamnă detașare emoțională, ci capacitatea de a fi prezent și de a facilita un proces de înțelegere profundă, fără să impun o viziune personală asupra situației.

Există momente în care emoțiile din cabinet sunt copleșitoare—suferința, furia sau dezamăgirea unui client pot fi foarte puternice. Tocmai de aceea, mă bazez pe un proces clar: ascult, reflectez și ofer o perspectivă care ajută la deblocare, fără să intervin cu judecăți personale.

Psychologies: Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?

Cristina Nica: Îmi este tare greu să aleg o tehnică anume căci terapia sistemică are în portofoliu instrumente valoroase de lucru. În funcție de povestea de viață a clientului, de deschiderea lui, o tehnică poate să nu facă sens pentru el, în timp ce, la alta poate avea un moment „wow” și vezi asta după cum i se luminează chipul.

Îmi place să folosesc genograma cu clienții, în cabinet. Mulți dintre ei observă singuri tipare de relații sau de comportament, văd ceea ce nu a fost văzut până atunci. Caută răspunsuri, devin curioși să afle mai multe informații despre părinți sau bunici și ajung să facă o alegere: duc mai departe moștenirile mele sau iau doar ce îmi face bine și schimb ce este de schimbat.

Externalizarea are o putere fantastică atunci când, cu ajutorul întrebărilor sau desenului reușești să separi omul de problema cu care se confruntă. Astfel, creezi o conversație despre problemă ca și cum aceasta ar avea intenții, planuri, strategii, dar și despre persoană, despre cum era înainte de problemă. Dacă întrebi pe cineva: „De când ești furios?” nu faci decât să îi accentuezi idea că are o problemă. Dacă îl întrebi, în schimb: „Când a intrat prima data furia în viața ta?”, perspectiva lui se va schimba.

Psychologies: Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor cu clienții?

Cristina Nica: Pentru mine, unul dintre principiile de bază este să fiu prezentă emoțional, să nu absorb greutatea sesiunilor. Înțeleg suferința, durerea și dificultățile clienților, însă este important să mențin o graniță sănătoasă între ceea ce trăiesc ei și propria mea stare. Această graniță nu este doar din grijă pentru mine, ci și din grijă pentru clienții mei, căci într-o stare de epuizare nu le fac nici lor bine, nici mie.

După sesiuni dificile, îmi acord timp pentru detensionare și reflecție—fie că este vorba de scris, de odihnă sau de activități care mă reconectează cu realitatea mea personală. De asemenea, mențin un proces constant de supervizare și schimb de idei cu alți profesioniști, ceea ce mă ajută să văd lucrurile dintr-o perspectivă obiectivă.

Psychologies: Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?

Cristina Nica: O carieră în acest domeniu necesită curiozitate, empatie și o dorință autentică de a înțelege oamenii. Cel mai important sfat pe care îl pot oferi este să îți construiești o bază solidă de cunoștințe, dar să îți amintești că teoria trebuie completată de experiență practică.

În plus, dezvoltarea continuă este esențială—fii deschis la învățare, supervizare și reflecție personală. Nu există rețete perfecte, dar există proces, analiză și autenticitate.

Și, poate cel mai important, nu încerca să „repari” oamenii, ci să le oferi un spațiu unde să se descopere singuri. Adevărata schimbare vine din interiorul fiecărei persoane, iar tu doar facilitezi acest proces. La toate aceste, mai este nevoie de răbdare că, într-o zi, îți vei vedea visul împlinit.

Psychologies: Ce resurse (cărți, cursuri, seminarii) recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului, consultanței sau training-ului?

Cristina Nica: Resursele aceste pot fi multe și, în același timp, puține. Depinde foarte tare de preferințele fiecăruia, de ce face sens pentru el. O carte care a făcut sens pentru mine, la începuturile parcursului meu profesional, a fost: „Plecarea de acasă” – David P. Celani. Câțiva ani mai târziu am descoperit-o pe Anne Ancelin Schutzenberger care și-a petrecut mulți ani studiind psihoterapia transgenerațională. În materie de cursuri și seminarii, o recomand, cu drag, pe Cristina Schmidt.

Psychologies: Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici și metode din domeniul tău?

Cristina Nica: Grija pentru dezvoltarea continuă este un principiu la care țin. Pe tot parcursul vieții, avem de învățat. Plus că, aceasta este și o responsabilitatea ce vine la pachet cu această profesie.

Răsfoiesc, din când în când, paginile unor furnizori de formare profesionale pentru a afla noutăți și mă înscriu acolo unde programa cursului vine ca o completare în munca mea. De asemenea, schimbul de idei cu alți profesioniști, îmi oferă perspective noi și provocări care mă ajută să cresc.

Psychologies: Ai avut vreodată un moment „aha!” sau o revelație în timpul muncii tale care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea? Dacă da, ne poți povesti despre el?

Cristina Nica: Unul dintre cele mai puternice momente „aha!” a fost atunci când am realizat că nu intervențiile pe care le ofer sunt cele mai importante, ci spațiul pe care îl creez pentru ca oamenii să își găsească singuri răspunsurile și să fie ascultați.

Într-o sesiune, un client se confrunta cu o decizie dificilă și își dorea „o soluție clară” de la mine. Cam așa se întâmplă cu mulți clienți, vor soluții clare, vor să li se spună ce au de făcut. Eu văd acest lucru ca pe o capcană. Psihoterapia nu înseamnă să primești totul ca pe o listă de cumpărături și apoi să o integrezi în viața ta, în funcție de resursele tale. Există un proverb: „Dă-i omului un pește și îi asiguri o masa. Învață-l să pescuiască și își va asigura singur hrana o viață.”

Am ales o întrebare simplă pentru clientul meu: „Dacă ai ști că deja ai răspunsul, ce ar fi?” Tăcerea care a urmat și emoția pe care am văzut-o în ochii lui mi-au confirmat ceva esențial—oamenii au în interior resursele necesare, iar rolul meu este să le creez spațiul potrivit pentru conștientizare, nu să le dau răspunsurile.

Această revelație mi-a schimbat modul în care abordez fiecare sesiune. De atunci, pun mai mult accent pe întrebări care provoacă reflecția, pe ascultarea profundă și pe procesul prin care fiecare persoană își descoperă propria putere.

Psychologies: Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?

Cristina Nica: Cea mai mare recompensă este momentul în care un client realizează că are puterea de a schimba lucrurile—clipa în care frica sau îndoiala se transformă în claritate și încredere.

Nu există satisfacție mai mare decât să vezi cum o persoană își recunoaște propria valoare și își revendică viața. Fie că este vorba de o decizie dificilă, o perspectivă nouă sau un pas mic, dar esențial, aceste momente mă inspiră să continui. Asta îmi confirmă că ceea ce fac are sens.

Doar că aceste recompense nu vin, de multe ori în cuvinte, nici nu le aștept așa. Le vezi și le simți în privirea omului din fața ta, când ochii devin veseli și plin de încredere.

Psychologies: Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de coaching sau terapie?

Cristina Nica: Rezistența unui client nu este un obstacol, ci un semnal—ceva din proces îi provoacă o reacție, fie că este frică, incertitudine sau simte nevoie de control. De aceea, primul pas este să validez ceea ce simte, să îl ajut să înțeleagă că nu este „greșit” să fie sceptic. Pot spune: „Este în regulă să îți fie teamă. Nu ai mai fost în acest loc, nu știi cum e.” Rezistența face parte din proces.

Apoi, creez un spațiu sigur pentru explorare, punând întrebări care stimulează soluții la posibile piedici întâlnite, reflecția, fără presiune. Uneori, rezistența vine din necunoscut—oamenii se tem de schimbare, iar rolul meu este să îi ghidez, nu să îi forțez.

Cel mai important este să folosesc scepticismul ca punct de plecare pentru dialog. Odată ce clientul simte că este ascultat și înțeles, procesul devine natural, iar barierele încep să dispară.

Psychologies: Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate?

Cristina Nica: Într-o lume în care schimbările sunt rapide și provocările tot mai complexe, psihoterapia devine nu doar o soluție, ci o necesitate fundamentală. Orice schimbare într-un ciclu de viață presupune o posibilă destabilizare, dacă nu sunt suficient de bine dezvoltate abilități de adaptare la situații noi. Oamenii nu caută doar răspunsuri, ci și spații de siguranță unde să își înțeleagă emoțiile, să se redescopere și să își construiască un echilibru interior care să se reflecte în relațiile cu ceilalți.

Dacă în trecut psihologia era un subiect tabu sau, se punea semnul egal între psihoterapeut și psihiatru, astăzi asistăm la o evoluție semnificativă: din ce în ce mai multe persoane conștientizează importanța lucrului cu sine, a autocunoașterii și a vindecării emoționale. Tehnologia și accesibilitatea terapiilor online fac ca suportul psihologic să fie mai ușor de obținut decât oricând.

Viitorul nu înseamnă o reducere a nevoii de psihoterapie, ci o validare mai puternică a profesiei. Suntem într-o eră în care oamenii nu mai vor doar să supraviețuiască, ci să trăiască în mod conștient, echilibrat și autentic.

În plus, societatea actuală cere adaptabilitate și metode integrate, ceea ce înseamnă că abordările tradiționale vor fi completate de tehnici moderne, multidisciplinare. Cei care își doresc să rămână relevanți în acest domeniu vor trebui să fie deschiși la schimbare, la tehnologie și la nevoile sociale în continuă transformare.

Chiar dacă tehnologia este la mare putere azi, să nu uităm că, noi oamenii suntem ființe sociale și ne este cel mai bine într-un context social.