Terapia ca formă de iubire: dialog cu Elena Riba despre suflet, corp și revenirea la sine

Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi cu oamenii

Cred că totul a început în copilărie, când nu înțelegeam de ce oamenii suferă sau se rănesc unii pe alții. Căutam răspunsuri în cărțile din bibliotecă la această ȋntrebare. Simţeam că acesta ȋntrebare vrea să-mi spună mai mult decât o făceau adulții din jurul meu.

Diagnosticul de dislexie a fost primul meu contact cu rușinea și durerea de a fi „altfel.” Dar chiar atunci, la doar 6 ani, în inima mea s-a născut o promisiune tăcută: voi deveni doctor de suflete, ca nimeni să nu mai sufere.

Mai târziu, am înțeles cât de vindecătoare este prezența calmă, fără judecată. Cum simplul fapt de a fi acolo pentru un om îl poate ajuta să-și regăsească puterea.

Așa am ajuns, firesc, la psihoterapie și Ayurveda – două drumuri care, împreună, mi-au dat instrumentele pentru a sprijini oamenii să-și regăsească echilibrul între minte, trup și suflet.

Pentru mine, asta nu e doar o meserie. Este felul meu de a iubi lumea.

Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională?

Cea mai frecventă provocare pe care o văd la oameni este frica de a nu fi suficienți. O teamă adâncă, care pornește adesea din copilărie, când iubirea a fost condiționată: „Ești iubit doar dacă…”.

Ca să evite respingerea, mulți ajung să se conformeze, să-și anuleze nevoile și să spună „da” când în interior simt „nu”. Așa se naște conflictul interior – între cine sunt și cine cred că trebuie să fiu pentru a fi acceptat. Acest conflict nerezolvat se transformă în stres, burnout, anxietate sau relații dezechilibrate.

Mulți oameni se tem, de fapt, să se oprească. Le e greu să creadă că pot fi iubiți fără efort, fără sacrificiu. Uneori, cel mai mare blocaj nu este lipsa de dorință, ci teama de a primi cu adevărat binele.

Pentru mine, procesul de dezvoltare personală este o revenire la sine. O reamintire că nu trebuie să ne mai abandonăm pe noi înșine pentru a fi iubiți.

Cum mă asigur că rămân obiectivă și imparțială atunci când lucrez cu oamenii, în ciuda diversității problemelor?

Obiectivitatea, pentru mine, nu înseamnă distanță emoțională, ci claritate interioară – capacitatea de a vedea omul dincolo de comportamentul său. De multe ori, ceea ce pare „greșit” la suprafață este doar o formă de protecție, născută dintr-o experiență de durere, respingere sau lipsă de iubire.

Am învățat să privesc fiecare reacție nu ca pe o problemă, ci ca pe un mesaj. Întrebarea pe care o port mereu în mine este: „Ce a trăit acest om, de a ajuns să reacționeze așa?” În felul acesta, nu judec și nu corectez – ci fac echipă cu el, pentru a înțelege ce anume îl ține blocat și cum poate să-și regăsească libertatea interioară.

Fiecare client este un univers unic. Nu vin cu presupuneri, ci cu o prezență vie și deschisă. Asta mă ajută să rămân ancorată în „aici și acum”, cu respect, empatie și încredere în resursele lui – chiar și atunci când el nu le vede încă.

Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?

Pentru mine, nu există o singură tehnică valabilă pentru toți. Fiecare om e unic, cu propriul ritm și poveste. De aceea, abordarea mea este integrativă – împletesc psihoterapia, Ayurveda și tehnici somatice, în funcție de nevoile reale ale celui din fața mea.

Uneori lucrăm cu vise, cu respirație, cu art-terapie sau psihodramă. Alteori, e nevoie de liniște, de un spațiu sigur în care corpul și sufletul să își dea voie să vorbească.

Recunosc momentul de transformare după tăcerea aceea plină – când chipul se luminează sau apar lacrimi. Tehnica esențială este, pentru mine, cea care aduce claritate, sens și eliberare. Și o descoperim împreună, pas cu pas.

Cum mă ocup de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor?

Pentru mine, igiena emoțională este la fel de importantă ca pregătirea profesională. După sesiuni, îmi dau voie să mă întorc la mine – prin meditație, respirație conștientă, scris în jurnal sau drumeții în natură. Acestea mă ajută să îmi limpezesc energia și să las spațiu pentru mine.

Lucrez cu un terapeut personal și fac parte din grupuri de suport dedicate terapeuților – acolo procesez ce rezonează mai adânc cu propria mea poveste. Am învățat, în timp, că nu pot fi un spațiu sigur pentru ceilalți dacă nu sunt, mai întâi, un spațiu viu și conștient pentru mine însămi.

Ce sfaturi aș oferi cuiva care dorește să înceapă o carieră în domeniul meu?

Să-și asculte chemarea. Pentru că această profesie nu e doar o meserie, ci o cale de viață. Nu e despre a învăța tehnici, ci despre a te cunoaște și a-ți înmuia inima în fața suferinței și a vindecării.

L-aș încuraja să aibă răbdare cu propria transformare. Să caute formări care îl ating cu adevărat și să aducă în spațiul terapeutic tot ce e viu în el – artă, mișcare, liniște, prezență.

Și i-aș aminti că cel mai important instrument este el însuși. Autenticitatea contează mai mult decât orice titlu. Iar bucuria de a însoți suflete este, în esență, o formă profundă de iubire.

Ce resurse recomand celor care vor să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului sau consultanței?

Recomand resurse care nu oferă doar informație, ci creează mișcare interioară. În psihoterapie, lucrările lui Irvin Yalom și Virginia Satir m-au inspirat prin umanitatea și profunzimea lor. Iar Anne Ancelin Schützenberger, fondatoarea terapiei transgeneraționale, a deschis în mine o nouă înțelegere a felului în care moștenim nu doar trăsături, ci și suferințe. Recomand și formări care integrează lucrul cu corpul, emoțiile și spiritualitatea – nu doar metode. Dincolo de toate, cea mai valoroasă resursă rămâne autocunoașterea. Când te întâlnești pe tine cu sinceritate, poți cu adevărat să fii acolo și pentru ceilalți.

Cum mă asigur că mă dezvolt continuu ca profesionist?

Pentru mine, formarea nu se termină niciodată. Aleg în mod constant să fiu parte din grupuri de practică, să particip la cursuri, webinarii și conferințe, să citesc și să reflectez. Caut nu doar metode noi, ci și înțelepciune aplicabilă – lucruri care se pot așeza viu în munca mea.

Învăț de la mentori, de la colegi și, foarte des, de la clienții mei. Fiecare întâlnire este o lecție. Mă formez atât în direcții științifice – cum ar fi psihoterapia pozitivă, transgenerațională sau somatică, neuroştiinţă – cât și în direcții care țin de profunzimea spiritului și a corpului: Ayurveda, meditație, respirație conștientă, sunet, ritm.

Și poate cel mai important: mă întorc mereu la mine. Îmi privesc propriile umbre, propriile întrebări. Pentru că nu pot însoți pe nimeni mai departe decât am fost dispusă să merg cu mine însămi.

Am avut un moment „aha” care mi-a schimbat perspectiva?

Da. Și nu doar unul. Dar îmi amintesc clar o revelație care mi-a rămas în suflet. Lucram cu o persoană care se simțea blocată într-un tipar repetitiv de relații dificile. Rațional înțelegea ce i se întâmplă, dar ceva mai profund o ținea captivă. Într-o sesiune, a rostit, aproape șoptit: „Simt că dacă aleg pentru mine, trădez pe cineva din familie.” A fost ca și cum aerul s-a oprit în cameră. În acel moment, am simțit în tot corpul că nu lucram doar cu povestea ei, ci cu o loialitate invizibilă transmisă între generații.

Acel moment m-a atins profund. Mi-a schimbat complet felul în care privesc suferința. De atunci, nu mai caut doar răspunsuri în prezent, ci rămân deschisă să ascult ecourile trecutului care încă mai trăiesc în corp, în alegeri, în frici și în vinovății.

Acea revelație mi-a adus și mai multă smerenie în fața misterului uman. Și m-a învățat să nu mă grăbesc. Să las timpul să lucreze. Să las sufletul să spună ce are de spus, când se simte în siguranță.

Care este cea mai mare recompensă pe care o primesc în urma muncii cu clienții?

Pentru mine, cea mai mare recompensă este acel moment în care un om se întoarce către el însuși – când nu se mai judecă, nu se mai pedepsește, ci începe să se vadă cu ochi mai calzi. E acea clipă de liniște în care simți că ceva s-a reașezat în el. Nu neapărat spectaculos, ci profund. Un alt fel de a respira. Un alt fel de a fi.

Mă emoționează de fiecare dată când cineva își dă voie să fie – așa cum este. Fără vină. Fără frică. Fără să ceară voie de la lume.

Când văd cum un om obosit de efort și rușine își regăsește demnitatea, curajul, și mai ales, dreptul de a se simți viu și în siguranță în propria viață – simt că munca mea își are rostul.

Aceasta nu e o recompensă măsurabilă, dar e una care rămâne cu mine. În tăcere, în recunoștință, în inimă.

Cum abordez rezistența sau scepticismul unui client?
Pentru mine, rezistența nu e un obstacol, ci o formă de protecție – o parte care încă nu se simte în siguranță. Nu o combat, ci o ascult. Creez un spațiu cald, în care clientul nu simte presiunea de a se deschide, ci libertatea de a fi așa cum este.

Cred că relația – nu explicațiile – înmoaie rezistența. Când cineva simte că este primit fără grabă și fără judecată, începe, încet, să lase jos zidurile. Iar eu îl însoțesc în ritmul său, cu respect pentru fiecare pas.

Unde vezi viitorul domeniului tău, în contextul tehnologiei și al schimbărilor sociale?

Tehnologia va aduce tot mai multe instrumente utile – terapie online, aplicații de autoreglare, acces rapid la informație. Însă, tocmai într-o lume tot mai digitalizată, oamenii vor simți nevoia unui spațiu viu, uman, unde să fie ascultați cu adevărat.

Cred că viitorul va însemna integrare – între știință și spiritualitate, corp și minte, online și prezență directă. Dar indiferent de formă, relația terapeutică rămâne esența: acel spațiu sigur unde omul se simte văzut și susținut.

Cred că, dincolo de metode și tehnici, ceea ce face cu adevărat diferența este umanitatea cu care aleg să fiu prezentă. Mă simt onorată să pot însoți oameni în drumul lor către sine – cu răbdare, respect și încredere în lumina care există, chiar și atunci când pare ascunsă.

Dacă simți că vrei să afli mai multe despre felul în care lucrez sau despre mine, te invit cu drag să mă descoperi aici:
www.energyvita.ro
Profilul meu Facebook – Elena Riba