Autosabotajul – Cum îți pui singur piedici

Autosabotajul este un proces subtil și insidios prin care îți blochezi propria evoluție. Fie că este alimentat de frica de eșec, teama de succes, sau de o voce interioară critică, acest tipar inconștient pornește adesea din convingeri limitative formate în copilărie. Mi-am propus să tratez teme precum: cum apare autosabotajul, cum îl poți recunoaște și ce tehnici anti-autosabotaj te pot ajuta să te eliberezi, printr-o mai bună conștientizare emoțională.

Cuprins:

Ce este autosabotajul?

Cum identifici autosabotajul în viața ta – Un exerciţiu practic

Cum eliberăm autosabotajul și ne spunem o altă poveste

De la victimă la autor

Povestea ta nu s-a terminat. Abia acum începe.

Autosabotajul nu e o decizie conștientă care răsună în mintea ta ca un „nu vreau”. E acel „nu acum”, „nu sunt pregătit”, pe care-l rostești în tăcere exact când oportunitatea bate la ușă. Îți construiești povești despre cât de greu ar fi, cât de nepregătit ești, cât de nedreaptă e lumea. Și, fără să realizezi, alegi să rămâi în siguranță. Dar aceste povești nu te protejează — te țin blocat.

De multe ori nici măcar nu suntem conștienți că ne autosabotăm, pentru că rădăcinile sunt mult mai adânci. Ele vin din relația de atașament din copilărie, unde am auzit de prea multe ori comparații de tipul: „X a luat o notă mai bună ca tine.”, „Tu de ce nu poți?”, „Numai ție ți se poate întâmpla…”
„Nu ești în stare.”, „Ai două mâini stângi…”

Toate aceste „lozinci” au fost spuse direct sau indirect de oameni importanți pentru noi. Ele declanșează un trigger emoțional. Un mecanism interior care ne conduce, pas cu pas, pe un drum invizibil. Un drum care devine clar abia atunci când apare oportunitatea de a fi văzuți. A fi noi înșine.

Atunci se activează frica. Ezitarea. Dubiul de sine. Așa a fost și pentru Mirel. Avea 24 de ani și un talent real pentru scris. Încă din liceu publica articole în revista școlii. Era pasionat. Viu. Natural. Cineva l-a observat. O agenție de publicitate importantă i-a oferit un post.

Salariu bun. Colegi tineri. Exact ce-și dorise. A zâmbit la telefon. A spus „mulțumesc”. A doua zi a trimis un email în care refuza oferta. Invoca motive personale. A mințit.

Adevărul? Îl paraliza frica. Se temea că nu e suficient de creativ. Că toți vor descoperi că e un impostor.

I s-a părut mai sigur să renunțe decât să fie expus. Nu și-a dat seama atunci că renunțarea era chiar umilirea pe care încerca să o evite.

Ce este autosabotajul?

Autosabotajul e acea voce interioară care se strecoară în deciziile tale. Apare când îți anulezi un vis. Când alegi calea sigură în locul celei riscante. Când îți micșorezi vocea, doar ca să nu deranjezi.

Nu pare o alegere. Arată ca prudență. Ca modestie. Ca realism. Dar, în fond, e o formă de autoapărare. Ne păstrăm mici… chiar dacă lumea ne cere să fim mari.

Creierul nostru asociază aceste decizii cu experiențe timpurii, din copilărie. Când eram copii sau adolescenți, alții luau deciziile în locul nostru. Chiar dacă uneori ne revoltam, puterea financiară și controlul erau în mâinile celor care ne îngrijeau.

Nu aveam unde pleca. Nu exista loc de întoarcere. Așa că am învățat să cedăm. Să ascultăm. Să tăcem.
Să nu greșim.

Acum, ca adulți, aceste asocieri rămân active. Ele devin obstacole în povestea noastră prezentă. Iar fără conștientizare, această poveste devine realitate.

Cel mai rău scenariu? Când autosabotajul vine tăcut. Se ascunde în fraze logice. Așa cum a fost și pentru Mirel: „Nu merit.”, „Nu sunt suficient.”, „Nu e momentul potrivit.”, „Mai am de învățat.”, „Poate altă dată.”

Acest travestit cu numele de autosabotaj poartă adesea o mască rafinată: „prudența”. O voce calmă, elegantă, care îți vorbește din interior. Dar sub acea voce e altceva. Sunt fricile tale. Rușinea. Convingerile limitative. Acolo e rădăcina poveștii tale despre tine. Nu în logică. Ci în emoție.

Cum identifici autosabotajul în viața ta – Un exerciţiu practic

Am spus deja: Dl. Autosabotaj nu strigă. Nu te bate pe umăr și nici nu îți spune pe față ce face. În schimb, apasă niște butoane în mintea ta. Îți declanșează reacții repetitive și te împinge spre decizii „mici” care, în timp, adună consecințe mari.

Pentru a-l detecta, ai nevoie de două lucruri esențiale: observare și răbdare.

Așa că te invit să-i dăm masca jos acestui autosabotor. Să-i vedem fața reală. Și pentru asta, îți propun un scurt exercițiu de introspecție:

1. Care vis ai amânat constant?

Dacă există un vis pe care îl tot pui pe pauză, e semn că autosabotajul a construit o zonă de confort care te ține pe loc.

2. Ce succes ai distrus sau ai evitat inexplicabil?

Poate ai avut o promovare sau o oportunitate reală… și totuși ai renunțat. Fără motiv clar. Aparent.

3. Ce tipar repeți în carieră, relații sau sănătate?

Ciclurile repetitive nu sunt întâmplătoare. Ele sunt urmele unei povești nespuse, neterminate.

Exercițiu practic – 7 zile de claritate

Timp de 7 zile, scrie în fiecare seară o singură propoziție despre un moment din zi care te-a deranjat, frustrat sau ți-a provocat o emoție neașteptată. Poate fi ceva aparent banal.

La finalul săptămânii, recitește ce ai scris. Privește cu atenție. Ce pattern-uri apar? Ce poveste se repetă?

Dl. Autosabotaj are o voce tăcută. Dar aceste mici fraze pot să-l dea de gol. Iar odată ce-l vezi… nu mai are unde să se ascundă.

Cum eliberăm autosabotajul și ne spunem o altă poveste

Acum că ai identificat un moment de autosabotaj, e timpul să-l transformi într-o poveste. Dar nu una dramatică. Nu scriem un scenariu de teatru. Scopul nu e să impresionezi, ci să înțelegi. Să-ți creezi o poveste adevărată. Una care dă sens. Care te poate elibera și împlini.

Te întorci la exercițiul anterior. Îți iei notițele. Le citești cu atenție. Și apoi… construiești o nouă versiune.

Rescrie povestea

1. Alege un moment real în care ai ratat ceva ce conta
Poate era un interviu. O promisiune personală. O idee la care ai renunțat. Orice moment în care ai simțit că ai dat înapoi exact când trebuia să mergi înainte.

2. Găsește „momentul de 5 secunde”
Acele câteva clipe în care totul s-a rupt. Când ai simțit frica. Când ai spus „nu”. Când ai plecat.
Descrie-l. Clar. Ce ai simțit în corp? Unde s-a localizat frica?

E important să observi. Pentru că acolo s-a instalat acest mecanism. De acolo pornește, din nou și din nou. Poate cu un alt decor, dar cu același tipar. Cu cât îl recunoști mai bine, cu atât îl poți opri.

3. Recunoaște „elefantul” emoțional
Care a fost emoția nespusă?
Teama de respingere? Rușinea? Gândul că nu ești suficient? Convingerea că nu meriți?

Pune-l în cuvinte. Cu sinceritate. Când exprimi ceea ce ai tăcut prea mult timp, ceva se sparge. Se desface. Și lasă loc pentru ceva nou.

De la victimă la autor

Ai spus povestea. Ai recunoscut frica. Ai văzut elefantul. Acum vine transformarea.

1. Identifică convingerea limitativă

Întreabă-te: Ce credeam despre mine în acel moment?

Poate era: „Nu merit.”, „Nu sunt pregătit.”, „O să dau greș.”

Amintește-ți: aceste gânduri nu sunt realitatea. Sunt doar narațiunea de atunci. O poveste veche.

2. Rescrie finalul poveștii și vezi ce lecție ai învățat

În loc să spui: „Am fugit”, spune: „Am înțeles de ce am fugit.”, „Și știu ce aș face diferit data viitoare.”

Claritatea aduce putere. Nu schimbă faptele, dar le dă un alt sens. Le face utile. Vindecătoare.

3. Schimbă întrebarea

Nu te mai întreba: „De ce sunt așa?”

Întreabă-te: „Ce am nevoie să cred despre mine ca să merg mai departe?” Asta schimbă tot.

Acum spune povestea completă: Momentul. Emoția. Acțiunea.Pune-le cap la cap. Uită-te la ele. Ce vezi?
O oglindă. Și în acea oglindă, nu mai vezi doar cine ai fost. Vezi cine poți deveni. Aici începe eliberarea. Nu prin fugă. Nu prin negare. Ci prin înfruntarea poveștii tale cu adevăr.

Povestea reală este că ești un om. Nu un erou fără frici, ca în basmele copilăriei. Ai frici. Dar și curaj.

Exact ca Mirel, care a spus: „Nu mi-era frică de job, ci de cine aș fi putut deveni cu curaj.” Alegerea conștientă este să mergi mai departe. Poți greși. Meriți o șansă. Poți învăța.

Și, așa cum mi-a spus Mirel la finalul procesului terapeutic: „Când apare o ușă deschisă… o trec.
Nu pentru că nu mi-e frică. Ci pentru că nu mai scriu viața cu frica în rol principal.”

Povestea ta nu s-a terminat. Abia acum începe.

Fiecare dintre noi a renunțat, la un moment dat, chiar la marginea visului. A ezitat. A fugit. Dar acele momente nu sunt finalul poveștii. Sunt doar capitole.

Când îți spui povestea sincer, nu doar că privești înapoi. O rescrii. O transformi. Dintr-un episod de rușine — faci o lecție. Dintr-o greșeală — un început.

Și tu nu mai ești doar cel care a suferit. Ești cel care vede. Care simte. Care merge mai departe.

Povestea ta merită să fie spusă. Nu pentru că e perfectă. Ci pentru că e adevărată. Iar adevărul, spus cu curaj, vindecă.

Dacă simți că vrei să afli mai multe despre felul în care lucrez sau despre mine, te invit cu drag să mă descoperi aici: www.energyvita.ro sau pe Profilul meu de Facebook – Elena Riba