CItesti acum
Am înțeles că aveam așteptări nesănătoase de la fiica mea

Am înțeles că aveam așteptări nesănătoase de la fiica mea

Fiica mea m-a învățat să nu am așteptări care nu au nicio legătura cu ea, ci cu nevoile mele. Nu a fost simplu, dar e important să afli de la copilul tău ce nevoi reale are.

Citește și:

Ador timpul petrecut în singurătate

Confesiuni: Care a fost cel mai dificil moment trăit în cuplu?

Vrem ce este mai bun pentru copiii noștri, dar oare ce vrem noi corespunde cu ce vor ei? De ce, oare, credem, deseori, că știm mai bine ce le trebuie? Mai bine decât știu ei?

Mi-am dorit mereu o fiică și am avut norocul să o am. Iar ea, a avut nenorocul ca o perioadă, mama ei să încerce să o modeleze după propria asemănare. Credeam că știu ce îi trebuie și ce e mai bine pentru ea.

În realitate, era mai bine pentru mine. Proiectam în ea viața mea… în parte netrăită. Voiam să facă sport, eu fiind o sedentară și cunoscând prea bine efectele nocive.

Totodată, am suferit mereu că mama m-a retras de la orele de gimnastică, fiindu-i teamă „să nu rămân mică de înălțime”. Mare noroc, acum am 1,83 m. Cine știe ce s-ar fi ales de mine…?!

În realitate, mama era egoistă și prea puțin interesată de mine, iar eu am suferit pe urma dezinteresului ei. Voiam ca fiica mea să se simtă importantă și iubită.

Am reușit, în schimb, să o cam… sufoc. Am dus-o la sport, dar nu îi place. Îi place în schimb să cânte la pian și, cu greu, am înțeles că de fapt, pentru ea pianul înseamnă ce însemna pentru mine gimnastica.

Repetam, sub altă formă, greșelile propriei mame. Am reușit să o înțeleg mai bine atunci când am renunțat să mă mai „feresc” de a nu deveni mama mea.

Atunci când am decis să nu îmi mai pese ci să fiu în mod real atentă la copilul meu, la nevoile reale pe care le are. Am învățat, în realitate, să o ascult.

Citeste si

Da, o protejez, iar în anumite situații stabilesc limite și reguli pe care le consider sănătoase ei. Dar nu mai trăiesc cu impresia că eu știu ce este mai bine.

Comunic cu ea și găsim împreună soluția. Nu vreau să îi (mai) impun nimic din nevoile mele și nici să am așteptări nesănătoase de la ea.

Chiar dacă mai greșesc, am mereu în minte că binele ei, uneori, înseamnă libertatea de a alege, de a face greșeli, de a se răzgândi. Iar binele meu înseamnă să o iubesc necondiționat, indiferent cine alege să devină.

O însoțesc pe acest drum cu speranța să îi ofer valori utile, dar nu îi mai croiesc eu drumul. Cred că iubirea pentru propriul copil poate lua această formă și este una mai sănătoasă.

Foto: shutterstock.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top