Soțul meu m-a bătut și are o problemă cu jocurile de noroc. Acum spune că vrea iar să fim o familie…

Deși soțul meu m-a bătut și are o problemă cu jocurile de noroc, avem împreună un băiețel de 4 ani și încă țin la el. Suntem divorțați, dar el vrea să fim iar o familie. Nu știu dacă s-a schimbat și nici ce am de făcut…

Citește și:

Relație toxică: Poți să iubești pe cineva care îți face rău? Da, dacă nu te iubești pe tine…

Decât într-o căsnicie toxică, mai bine părinte singur…

 

Numele meu este Andreea, am 38 de ani, sunt divorțată de doi ani și am un băiețel de 6 ani. Fostul meu soț ar vrea să ne împăcăm, să fim iar o familie. Nu știu ce să fac, pentru că avem un trecut cu multe probleme…

Ne-am grăbit…

Fostul meu soț este cu 10 ani mai mare, iar când ne-am cunoscut, ne-am îndrăgostit rapid, ne-am mutat împreună, am rămas însărcinată și în șase ne-am căsătorit (acum știu că ne-am grăbit, dar atunci nu a contat).

El avea încă de atunci probleme cu jocurile de noroc și cu băutura cu care, uneori depășea măsura.

Când băiețelui nostru avea un an și jumătate, soțul meu a ieșit cu el la plimbare prin parc. Pentru că se făcuse deja seară, l-am sunat. Era într-un cazino. Cu un prieten de-al lui pe care îl consider o influență tare nefastă. Și cu copilul după ei. Nici nu știu cum au intrat acolo cu un copil.

M-am supărat foarte tare și i-am spus să aducă urgent copilul acasă. Eram extrem de dezamăgită. Atunci am înțeles că dependențele lui ne afectează mai mult decât credeam.

Când a venit acasă mi-a dat două palme (și nu, nu era beat) și mi-a zis că poate nu mi-a explicat care e locul meu. I-am dat și eu o palmă din reflex. Nu îmi venea să cred. Atunci a început să urle și să dea în mine. Că îl fac de râs în fața prietenului lui. Că încerc să îl controlez. Că trebuie să îmi văd de casă, nu să îi spui lui ce să facă. A fost oribil.
A fost prima dată când a dat în mine.

 

A doua oară am luat bătaie de ziua copilului nostru…

Era ziua fiului nostru. Împlinea 3 ani. Au venit rudele noastre în vizită, cu copiii și am mâncat, am băut și am petrecut. Soțul meu și-a chemat doi prieteni pentru că se „plictisea” la petrecerea copilului. După ce a plecat toată lumea, era seară și am dus copilul la culcare. Soțul meu mi-a spus să nu las casa vraiște, să fac curat. Dar eram obosită, voiam să mă întind și eu. Mă durea și capul.

I-am spus că nu am chef, le las așa până a doua zi. El s-a enervat și a început să urle la mine că las casa să arate precum o cocină de porci. Că m-am distrat, iar acum nu am chef să îmi fac îndatoririle de femeie. Că mă face el să strâng și să curăț. Și-a înfipt mâna în părul meu și m-a târât până la bucătărie.

Inițial am țipat, apoi îmi era teamă să nu se trezească cel mic și să se sperie. Dar soțul meu nu s-a oprit aici. A început să mă lovească cu piciorul și să urle. Că nu sunt bună de nimic. Că am impresia că dacă i-am „trântit” un copil, îl pot manipula. Am realizat cât de mult băuse. Și mi-a fost, pentru prima dată, teamă pentru viața mea și a fiului meu.

A doua zi se comporta ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Dimineața a venit să mă pupe. Atunci am băgat divorțul.

Am avut prima înfățișare, dar ne-au dat o lună de gândire… că poate ne împăcăm. Soțul meu și-a cerut iertare în fel și chip. A fost chiar de acord să căutăm consiliere. Să facă terapie pentru a renunța la alcool. Să își rezolve problema cu jocurile de noroc.

Mi-am propus să îi mai dau o șansă. Părea un om schimbat, sau în curs de schimbare. M-am gândit că avem un copil și doi părinți sunt mai buni decât unul singur. Ne-am împăcat

Apoi el a primit o ofertă pentru un job în alt oraș, în apropiere. Era un salariu mai mare și a spus că va fi mai bine pentru noi. Am acceptat, deși pentru el era dificil să facă naveta zilnic. În primele două luni așa a funcționat. Apoi a început să mai petreacă nopți și acolo. Firma le asigura și cazare celor care nu erau din oraș. Am încercat să înțeleg, muncea multe ore și era obosit. În week-end-uri era acasă.

Apoi am aflat că și-a găsit pe cineva acolo. Că era mai tânără și mai „liberă”. O colegă de-a lui de serviciu, întâmplător amică a mea, nu a ratat ocazia să mă compătimească. Știa de poveste. Știau toți colegii. Ea mi-a spus că amanta are un avantaj net: și ea e consumatoare de alcool. Soțul meu avea o amantă și se reapucase de băutură.

Am hotărât să îl confrunt în weekend, când revenea acasă. Nu am vrut să îl aștept acasă, ca să nu mă ambalez prea tare. Voiam să fiu calmă ca să pot discuta. Am ieșit cu două prietene la cafea și am reușit să ajung acasă după ce a ajuns el.

Nu am apucat să discut cu el. Mi-a dat o palmă de cum am intrat pe ușă. Era beat și nervos.

M-a acuzat că am eu pe cineva și că vin târziu acasă de la întâlniri. Am fost șocată. Am urlat la el că e dement și că el e cel cu amantă, nu eu am un amant. Atunci s-a enervat că aflasem și m-a luat la bătaie. Iar. Mi-a rupt o coastă și nasul. Am ajuns la spital. De la spital, l-am rugat pe tata să mă ia acasă. Copilul era la bunici. Am intentat divorț fără să mai stau pe gânduri. Nu mai voiam să știu nimic de el.

 

Spune că s-a schimbat…

Au trecut doi ani. Soțul meu s-a mutat în orașul în care muncea încă de atunci. S-a lăsat de amantă și alcool. Și-a luat casă. De șase luni vorbim pe internet. A și venit să ne viziteze de două ori. Am povestit destul de mult despre trecut, greșeli, suferințe.

Niciunul dintre noi nu are pe nimeni. Pare ciudat să spun că încă îl iubesc, nu? Pare ciudat să pot iubi un bărbat care m-a bătut de câteva ori.

Am fost cu cel mic la el în vizită și am stat o săptămână. De un an de zile soțul meu face terapie constant și nu a consumat deloc alcool. A fost promovat și câștigă foarte bine. Îmi spune că nu își dorește decât să fim iar o familie.

Îmi este foarte teamă. Îmi este teamă că va fi din nou agresiv. Îmi este teamă să nu îmi pun copilul în pericol. Da, știu că încearcă să își rezolve problemele. Știu că niciodată nu a dat nici măcar o palmă fiului lui. Dar asta nu înseamnă neapărat că poate fi un tată bun.

Momentan, mă simt protejată de faptul că nu mai sunt soția lui. Da, mi-aș fi dorit o familie, dar nu știu dacă noi putem fi una. Totodată îl iubesc. Chiar dacă e paradoxal, vreau să fie prezent în viața mea și a copilului. Dar controlat, limitat. Dacă într-adevăr s-a schimbat, va avea timp să îmi demonstreze asta. Dacă vrea o familie, va avea răbdare, ne va recâștiga.

Nu este o viață ideală. Nu este ceea ce visam. Dar este o viață ca multe altele. Momentan, prioritatea mea este copilul. El este universul meu, iar binele lui este cel mai important. Restul, sper să decid corect. În timp.

 

NOTA REDACȚIEI: Publicăm aceste confesiuni de la cititorii noștri sub protecția anonimatului, schimbând numele și deseori și inițialele numelor. Invităm la un limbaj civilizat în comentarii, și la lipsa etichetelor și a judecăților morale. Vrem să evidențiem că experiențele umane sunt complexe și că nu există alb și negru, că deseori situația duce la o un comportament sau altul. Le mulțumim celor care au acceptat să povestească.

Foto: shutterstock.com