Now Reading
Viața mea era vraiște și nu mă credeam capabilă de schimbare

Viața mea era vraiște și nu mă credeam capabilă de schimbare

Când ești mai tânăr, optimismul pare mai ușor de accesat. Pe parcurs, începi să te gândești care sunt șansele tale de schimbare, dacă ani de zile ai fost într-un anumit fel? E doar teamă. Schimbarea e posibilă.

Citește și:

Am decis să nu las o copilărie tristă să mă afecteze toată viața

Vârsta m-a învățat să nu pierd timpul!

Rezoluțiile vin și trec

Știi cum e la final de an, nu? Încerci să privești viitorul cu mai mult optimism, te aștepți ca universul să se schimbe de pe 31 decembrie pe 1 ianuarie, iar tu să te trezești o altă persoană. Mai capabilă, mai hotărâtă, mai motivată… mai altfel decât ești și ai fost mereu.

Dar anii trec și realizezi că nu faci schimbările pe care ți le tot propui, chiar dacă, din nou, la final de an, faci lista cu „așa da/așa nu”.

Am 40 de ani. La fiecare zi de naștere îmi fac bilanțul și îmi dă cu minus. Ce am făcut în ultimul an?

Păi… am același job care nu îmi place pentru că am un șef toxic, iar financiar nu mai sunt așa mulțumită, sunt tot singură, nu am casa mea, am câteva probleme de sănătate pe care le tot amân și… încă fumez și nu merg la sală.

Acestea sunt rezoluțiile pe care le încalc cu determinare în ultimii cinci ani de când mi le-am propus.

Și atunci, trag linie, realizez că viața mea e vraiște, și decid… să mânânc niște ciocolată că poate trece. Sau să merg la shopping că mă ajută să mă deconectez. De mine și de viața mea, că de altceva, chiar nu mă ajută.

Firesc, mă întreb, dacă până acum nu am făcut nicio schimbare, deși mă plâng (mie) că nu sunt mulțumită, ce șanse am să trec la alt nivel?

 

Am renunțat la rezoluții

Am hotărât să nu îmi mai dau un termen limită și nici să nu îmi (des)consider viața pe toate palierele nefericirilor mele, deodată. Ci pe rând. Iar regula a fost una singură: ce depinde exclusiv de mine?

Evident, nu îmi pot cumpăra o casă doar pentru că asta îmi doresc eu cel mai mult. Ar trebui să am și bani. Sau măcar, să fiu eligibilă pentru bănci.

Dar să nu mai fumez depinde de mine. Și să nu mai apelez la borcanul cu ciocolată sau la card atunci când sunt nefericită. Pasul numărul 1: dacă nu pot singură, am nevoie de ajutor.

Așa că am început să investesc o sumă de bani în vizitele la psiholog. Alături de el, încerc să înțeleg de ce mă blochez singură, de ce mă sabotez, de ce mă complac în familiar, chiar dacă nu îmi e favorabil.

Ce a reieșit bun de aici este faptul că am realizat că scopurile mele sunt prea multe, că unele obiective sunt mari și necesită timp, dar și că nu pot schimba tot odată, peste noapte.

Văzute în ansamblu, schimbările necesare sunt multe și copleșitoare. Văzute structurat… sunt mai realizabile.

În consecință, de două săptămâni nu mai fumez, iar banii pentru țigări îi pun deoparte pentru casă. Sună stupid, dar am făcut un calcul câți bani cheltui pe fumat anual. În trei ani aș avea doar de aici avansul pentru casă…

 

See Also

Optimismul regăsit

Nu am un termen limită pentru a obține ceea ce îmi doresc. Dar am mai multă disciplină. Chiar dacă nu îmi este confortabilă, întrucât haosul îmi este un prieten mai bun, o mențin și îmi spun singură că, la un moment dat, ea va deveni regula, iar haosul va fi parte din trecut.

Am recăderi. Mănânc pe fond emoțional, dar nu o mai fac timp de o lună zi de zi, doar pentru a recurge apoi la câte o dietă drastică. Îmi permit o zi sau două de dramă alimentară.

Și am învățat să mă las inspirată de oamenii din jur. În prostia mea, mă credeam o persoană inteligentă (ok, chiar sunt) care nu are prea multe de învățat de la ceilalți. În mare parte și pentru că m-am obișnuit să îi învăț eu diverse.

Greșit. Am descoperit câte pot „fura” din experiența lor de viață. Comportamente și perspective care dau cu plus.

Așa că sunt mai deschisă la a-i cunoaște și asculta, iar în jurul meu am acele persoane care îmi sunt benefice. De la care am de învățat. Iar asta nu ține nici de intelectul meu, nici de al lor.

Ci de scopurile mele: să fac schimbări, acolo unde simt că este necesar, pentru ca mie să îmi fie mai bine.

Cred că este posibilă schimbarea. Indiferent de vârstă. Totodată, nu este deloc ușor să o faci. Dar, cu atât mai mult, atunci când vezi că ai mici succese, te vei motiva să mergi mai departe.

Foto: shutterstock.com

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top