Camelia Tarău: “Noi avem răspunsul și tot noi suntem răspunsul”

Ce te-a motivat să alegi această profesie și să lucrezi în mod direct cu oamenii?

 Am ales profesia de coach și consilier vocațional, întrucât consider faptul că la un moment dat este nevoie să descătușăm… vocația și să o lăsăm să-și exprime creativitatea și autenticitatea. După spusele celor din jur, este o vocație nativă, pe care mi-am asumat-o și prețuit-o în timp. Cu blândețe. Nu a fost ușor, însă la un moment dat, vocația te mai întreabă o dată, iar tu îi vei răspunde… Eu i-am răspuns și iată, sunt aici.

Din experiența ta, care consideri că este cea mai mare provocare pe care oamenii o întâmpină în dezvoltarea lor personală sau profesională? 

Cea mai mare provocare este să găsești specialistul potrivit care să te asiste în drumul tău, pentru că un drum lângă cineva care îți dă siguranță este mult mai bun decât un drum lângă cineva cu care tu simți că nu rezonezi. Dezvoltarea personală și profesională nu înseamnă un proces… ușor, însă este plăcut atunci când admiri toată frumusețea informației care vine către tine și pentru tine. Este de preferat să ne dorim să avem răspunsuri la tot și cineva să ne rezolve cu o baghetă toate problemele, însă nu este posibil. Noi avem răspunsul și tot noi suntem răspunsul

Cum te asiguri că rămâi obiectiv și imparțial atunci când lucrezi cu clienții tăi, având în vedere diversitatea problemelor cu care se confruntă?

 Aș spune mai degrabă că problemele sunt la fel, dar oamenii sunt diferiți. La mine vine omul, nu problema. Primesc omul cu respect, atenție și blândețe. Problema lui este doar a lui, nu a mea, iar rolul meu este să aduc claritate, astfel încât clientul să găsească cea mai bună soluție pentru el. Nu împart oamenii pe categorii, fiecare este… o pepită care vine la specialist cu încredere și dedicare că poate găsi răspuns la problemele sale. Sfaturi nu va găsi la mine, dar își va răspunde singur provocărilor sale. Și va fi mândru de asta. „Omul este o pepită” – revin din nou la această afirmație, întrucât are puterea de a găsi ceea ce părea de negăsit.

Există vreo tehnică sau abordare pe care o consideri esențială în munca ta și care ți-a adus cele mai multe reușite?

“Tehnica” esențială este prezența, iar aceasta este completată cu succes de tehnica ascultării active. Eu sunt omul care nu crede în forțare și în a deschide uși pe care clientul nu este pregătit să le deschidă. Coachingul nu este terapie. Blândețea și atenția sunt esențiale, pentru că avem lângă noi un… om. Cu trăiri, emoții și experiențe diverse. Lângă noi este o viață.

Cum te ocupi de stresul sau de emoțiile negative care pot apărea în urma sesiunilor cu clienții?

 Plimbările în natură sunt oricând binevenite, iar mentorii mă ajută ori de câte ori consider că apare un punct blocant. Mie îmi place mult această profesie și sunt uimită de cât de complexă și completă este natura umană. Cititul este iarăși o activitate care mă încarcă și care mă bucură în același timp, întrucât mă fascinează mereu lumea literelor. Uneori uit ce citesc și nu țin minte toate cărțile, însă ceea ce nu uit este cum m-a făcut fiecare carte să mă simt.

Ce sfaturi ai pentru cineva care dorește să înceapă o carieră în domeniul tău?

 Sfatul meu este “Atenție, om!”. Nu este o meserie robotizată, întrucât în fața noastră avem un om cu alt istoric decât al nostru, iar răbdarea este extrem de importantă. De asemenea, să nu uităm că vorbim de la aceeași înălțime, iar profesia noastră nu ne ridică mai sus. Avem umbră și noi. Dacă îți place “omul”, atunci caută și vezi dacă ți se potrivește să-l cunoști. Fără grabă. 

Ce resurse (cărți, cursuri, seminarii) recomanzi celor care doresc să se dezvolte în domeniul terapiei, coaching-ului, consultanței sau training-ului? 

Aici sunt nenumărate resurse și eu am încredere în fiecare că își poate găsi cei mai buni parteneri de drum, fie prin recomandare, fie căutând prin filele internetului, reviste de specialitate și alte resurse considerate potrivite. Eu m-aș uita în primul rând să discut cu persoane acreditate național / internațional, persoane care nu pun definiții. Referitor la asta, m-a intrigat de curând numele unei conferințe, și anume “Ești ceea ce gândești!”. Nu, nu suntem ceea ce gândim și a folosi asemenea titluri mi se pare chiar puțin periculos. Ce să creadă un anxios căruia îi trec 1000 ganduri prin cap într-un timp foarte scurt? Că este tot ceea ce gândește? Revin încă o dată și spun că blândețea și grija sunt cele de care avem nevoie. Presiunea nu este de preferat în momente de vulnerabilitate. În ceea ce privește coachingul, că aici pot spune, m-aș uita la experiența și acreditările formatorilor. Dacă este și o acreditare internațională a școlii/cursului, spre exemplu ICF – International Coaching Federation, cu atât mai bine, că înseamnă un plus de calitate în procesul de învățare.

Cum te asiguri că te dezvolți continuu ca profesionist și rămâi la curent cu cele mai recente tehnici și metode din domeniul tău? 

Pentru mine sunt foarte importante și comunitățile, întrucât găsești mereu parteneri de drum cu obiective comune. Fac parte din comunitatea de absolvenți ai școlii “Coaching Partners” și în acest grup am găsit un spațiu deschis și în care ne împărtășim ceea ce am învățat fiecare, dar și ceea ce putem învăța în continuare. Nu spun acum că toată baza mea de dezvoltare stă doar în comunități pentru că de felul meu sunt o căutătoare aparte, cu propriul stil de a-mi găsi informația, însă este important să ai alături oameni de calitate care au aceeași formare ca tine.

Ai avut vreodată un moment „aha!” sau o revelație în timpul muncii tale care ți-a schimbat perspectiva sau abordarea? Dacă da, ne poți povesti despre el?

Dacă am avut vreodată o revelație a fost următoarea: “Da, Camelia, este bine că nu apeși butoane, nu te grăbi”. De multe ori m-am întrebat dacă stilul meu este potrivit sau este bine să fie puțin mai alert. Ceea ce am observat este că nu fac nimic bun dacă aș “alerta” clientul, pentru că nu este vorba despre mine, este vorba despre client. El are toate resursele și tot ceea ce este de descoperit este la el, nu la mine. Și ceea ce se întamplă este între ședințe, în timp, nu există o baghetă magică general valabilă pentru toată lumea. 

Care este cea mai mare recompensă pe care o primești în urma muncii tale cu clienții?

Mesajele pe care le primesc ulterior și prin care clienții mă anunță că sunt bine și că și-au rezolvat obiectivele stabilite. Mă bucur la fel de mult dacă le primesc după 1 lună sau după 6 luni, nu contează, suntem unici, fiecare are timpul lui de devenire. Eu cred că profesia noastră este un parteneriat în care încrederea și sinceritatea sunt primordiale pentru ca procesul de coaching să funcționeze. Fie că este coaching de viață, de business sau poate chiar filosofic.

Cum abordezi rezistența sau scepticismul unui client în procesul de coaching sau terapie?

 Scepticismul este normal la început pană se formează relația de parteneriat și consider că este important să fie o relație bună și de siguranță de ambele părți. Eu nu confrunt clientul și nu cred în asta, de altfel nici nu este deontologic. Clientul începe să povestească singur despre bucurii, temeri și frici, iar acolo unde putem continua împreună, mergem mai departe. Totuși, dacă de cealaltă parte, clientul nu este pregătit, nu este nici o problemă, oprim procesul. De regulă, rezistența și/sau scepticismul apar atunci când clientului i s-a recomandat să urmeze ședințe de coaching de către cineva apropiat și practic nu a venit din proprie inițiativă. Am observat 2 finalități aici: una în care clientul își dă seama cât de bine îi face coachingul și devine extrem de implicat și are rezultate, iar cealaltă situație în care rezistența și/sau scepticismul rămân la fel și clientul nu dorește să se implice mai mult. Comunic clientului ceea ce am observat și îi las decizia de a mai continua sau nu. Nimic nu trebuie pentru nimeni…

Unde vezi viitorul domeniului tău, având în vedere evoluția tehnologiei și schimbările din societate? 

Trăim într-o societate cu o abundență dezorganizată de informații. Evoluția tehnologiei este un lucru bun, însă omul nu va putea fi înlocuit nicicând, cum nici legătura care se formează când vorbesc doi oameni nu va putea fi replicată prea curând. Părerea mea este să ne concentrăm pe a forma un prezent bun, cald, lăsând puțin mai multă nepăsare față de trecut și viitor. Ce pot face eu acum astfel încât să-mi fie bine? Cum arată prezentul pe care mi-l doresc?