A face loc emoţiilor dificile

Acceptarea gândurilor și emoţiilor neplăcute poate reduce lupta interioară care însoţește stresul. Ea ne ajută să observăm ce se întâmplă în noi și să alegem mai conștient cum răspundem.

Uneori, stresul începe cu un eveniment, iar apoi continuă în mintea noastră. Avem o conversaţie dificilă, facem o greșeală sau primim o veste care ne neliniștește. Apar teama, furia ori tristeţea. Peste ele se așază alte gânduri: N-ar trebui să mă simt așa. Trebuia să mă descurc mai bine. Dacă simt asta, înseamnă că nu pot face faţă.
Așa, experienţa iniţială se complică. Pe lângă ceea ce s-a întâmplat, ajungem să ne judecăm pentru felul în care ne afectează. Acceptarea gândurilor și emoţiilor dificile începe când putem recunoaște ce simţim fără să ne cerem să schimbăm imediat acea trăire.

Acceptarea înseamnă să observăm ce este aici

A accepta o emoţie înseamnă să-i recunoaștem prezenţa: Sunt furioasă. Mi-e teamă. Mă simt dezamăgită. Nu presupune să fim de acord cu situaţia care a declanșat-o sau să considerăm adevărat fiecare gând care o însoţește. Putem observa că ne este frică și, în același timp, să cercetăm ce se întâmplă și ce avem de făcut.
Un gând precum nu voi reuși poate fi trăit ca o certitudine, mai ales când suntem obosiţi sau copleșiţi. Acceptarea ne oferă un mic răgaz între apariţia gândului și reacţia noastră. Îl putem recunoaște ca pe o experienţă mentală, apoi ne putem întreba ce informaţii avem și care este următorul pas potrivit.
Răgazul acesta nu îndepărtează automat emoţia. Schimbă însă felul în care ne raportăm la ea. În loc să cheltuim toată energia încercând să alungăm frica sau să ascundem tristeţea, putem să le ascultăm și să înţelegem ce ne semnalează.

Acceptarea nu cere resemnare

A face loc unei emoţii nu înseamnă să acceptăm orice ni se întâmplă. Putem recunoaște că suntem într-o situaţie dureroasă și să căutăm sprijin, să punem o limită sau să ne îndepărtăm de ceea ce ne face rău. Acceptarea se referă la ceea ce se petrece în interiorul nostru; felul în care răspundem la situaţie rămâne deschis alegerii și acţiunii.
Această distincţie contează. Dacă simţim furie, o putem observa înainte de a vorbi sau de a lua o decizie. Dacă ne este teamă, putem recunoaște nevoia de protecţie și, în același timp, să vedem dacă există un pas pe care îl putem face. Acceptarea oferă un punct de plecare mai limpede pentru răspuns, nu o obligaţie de a suporta în tăcere.

Ce ne arată cercetarea

O cercetare care a combinat chestionare, un stresor de laborator și jurnale zilnice a observat o asociere între acceptarea gândurilor și emoţiilor proprii și reacţii negative mai reduse în faţa stresului. În etapa de urmărire, la șase luni, această tendinţă s-a asociat și cu indicatori mai buni ai sănătăţii psihologice, precum bunăstarea, satisfacţia cu viaţa și simptome mai reduse de anxietate și depresie. Rezultatele sugerează o legătură importantă; ele nu dovedesc că acceptarea, singură, produce aceste efecte.
Un detaliu este deosebit de relevant: acceptarea s-a asociat cu mai puţină emoţie negativă în situaţii stresante, fără să se asocieze cu mai multă emoţie pozitivă. Așadar, beneficiul observat nu presupune să ne simţim fericiţi în mijlocul unei dificultăţi. Poate însemna să adăugăm mai puţină luptă interioară la ceea ce este deja greu.

Un răgaz înainte de următorul pas

Când o emoţie ne copleșește, putem începe simplu: să numim ce simţim, să observăm unde se simte în corp și să recunoaștem gândul care o însoţește. Apoi ne putem întreba: De ce am nevoie acum? Ce pot face în această situaţie? Uneori răspunsul va fi o conversaţie, o limită sau ajutorul unei persoane de încredere. Alteori, va fi nevoie să așteptăm până când putem vedea lucrurile mai clar.
Acceptarea nu face viaţa lipsită de stres. Ne poate ajuta să traversăm momentele dificile cu mai puţină judecată faţă de noi înșine și cu mai multă libertate de răspuns. Emoţia rămâne o parte a experienţei noastre; ea nu trebuie să devină întreaga poveste.