Dr. Virginia Cornelia Lazăr: Echilibrul fragil dintre sănătatea emoţională și funcţia sexuală

În România, depresia și anxietatea sunt frecvente, dar subdiagnosticate. Un număr semnificativ de oameni nu cer ajutor. Revine astfel în sarcina noastră, a profesioniștilor în domeniul sănătăţii să facem screening informal și să deschidem conversaţia.

În 2025, pornind de la datele furnizate de cel mai recent sondaj de opinie Eurobarometru în privinţa sănătăţii mintale, Ministerul Sănătăţii a elaborat un comunicat arătând că „România înregistrează cea mai scăzută prevalenţă a afecţiunilor de sănătate mintală în rândul ţărilor UE, aspect care se poate datora neînregistrării și neraportării diagnosticelor de tulburare mintală sau de comportament. Cu toate acestea, aproximativ 22.000 de copii și adolescenţi trăiesc cu un diagnostic de boală mintală.”
Potrivit Tabloului Sănătăţii Mintale în România din 2023, raport al Consiliului Economic și Social al României, cele mai prevalente tulburări mintale în rândul adulţilor sunt tulburările de anxietate (3,8%), urmate de tulburarea depresivă majoră (2,9% ).”
Raportându-ne la toţi respondenţii Uniunii Europene, din același sondaj aflăm că „46% dintre aceștia s-au confruntat în ultimele 12 luni cu o problemă emoţională sau psihosocială (stare de depresie sau anxietate), 89% dintre respondenţi consideră că promovarea sănătăţii mintale este la fel de importantă ca și promovarea sănătăţii fizice, 54% dintre respondenţii cu o problemă de sănătate mintală nu au primit ajutor de la un profesionist. Problemele de sănătate mintală sunt mai răspândite la grupele de vârstă mai tinere: 59% la 16-24 ani, 56% la 25-39 ani, 48% la 40-54 ani, 35% la 55 ani și peste. Participanţii la studiu consideră că cei mai importanţi factori care contribuie la menţinerea unei bune sănătăţi mintale, sunt condiţiile de viaţă (60%), urmate de securitatea financiară (53%), activitatea fizică și contactul social (ambele 41%). Cele mai frecvent diagnosticate boli de sănătate mintală includ depresia, anxietatea generalizată și tulburările de alimentaţie.
În practică, consult zilnic femei diagnosticate cu depresie, anxietate și tulburări de alimentaţie. Fie că pacienta menţionează aceste afecţiuni, ori ca parte a anamnezei, notăm atât antecedentele personale, familiale, dar și medicaţia curentă. Ca ginecolog, știu că sănătatea reproductivă, sexuală, hormonală, sarcina sunt influenţate semnificativ de sănătatea emoţională și mintală, dar și de medicaţia aferentă.
Studiile indică faptul că între 50-70% din oamenii diagnosticaţi cu depresie și/sau anxietate experimentează o disfuncţie sexuală. Uneori, chiar o disfuncţie sexuală poate fi cauza depresiei și/sau anxietăţii. Astfel de afecţiuni determină cel mai frecvent scăderea libidoului, pot afecta excitaţia și lubrifierea, pot provoca anorgasmie, iar femeile se vor confrunta concret cu uscăciune vaginală, dispareunie (durere în timpul contactului sexual), scăderea sau absenţa dorinţei sexuale. Cu alte cuvinte, pacienta se prezintă la ginecolog cu o problemă sexuală care poate avea o cauză psihologică.

Pe de altă parte, medicaţia anxiolitică și antidepresivă (inhibitorii selectivi ai recaptării de serotonină/ ISRS) poate scădea libidoul, reduce sau întârzia intensitatea orgasmului și scădea excitaţia.
În practică, pacienta care se confruntă cu întrebarea – „Ce mi-a redus libidoul la zero, depresia sau medicaţia?” – de multe ori discută pentru prima dată cu ginecologul aceste frământări, fie când vine la o evaluare de rutină, fie când evaluăm simptomele menţionate anterior – dispareunie, dispariţia excitaţiei și a orgasmului.
Întrebarea este corectă și binevenită. Disfuncţia sexuală este multifactorială, ea se poate datora atât bolii, cât și tratamentului medical. Consecinţele sunt atât fizice, dar și emoţionale – scăderea stimei de sine generale și sexuale, evitarea contactului sexual, amânarea unei sarcini, conflicte în cuplu, dar și pericolul abandonării tratamentului.
Astăzi cunoaștem că la o administrare mai lungă de trei luni a tratamentului psihotrop, majoritatea pacienţilor vor dezvolta o disfuncţie sexuală. Mai mult decât atât, peste 50% din respondenţi afirmă că nu au discutat niciodată sau au discutat foarte rar cu medicul psihiatru această problemă. În consecinţă, riscul de abandon al tratamentului este cu atât mai mare cu cât pacienta nu este informată sau pregătită să accepte efectele adverse.
Prin urmare, este extrem de important că ginecologul, psihiatrul, psihologul să monitorizeze activ funcţia sexuală atât la începutul, cât și pe parcursul tratamentului.
Este util să avem în vedere că impactul cel mai mare asupra funcţiei sexuale au inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI) și inhibitorii selectivi ai recaptării noradrenalinei și serotoninei (SNRI) și un impact semnificativ mai mic îl au antidepresivele triciclice. În ultimii ani se discută și despre disfuncţia sexuală postSSRI. Putem suspiciona această patologie la pacienţii care aveau o funcţie sexuală satisfăcătoare înainte de intervenţia psihiatrică, funcţie ce se deteriorează pe durata tratamentului, situaţie ce persistă și după încheierea acestuia și remisia depresiei.

Tratamentul disfuncţiei sexuale necesită o abordare individualizată – consult ginecologic, investigaţii hormonale, excluderea altor cauze, reducerea dozei de medicament sau chiar schimbarea tratamentului.
În concluzie, ginecologul este martorul interacţiunii dintre sănătatea mintală și funcţia sexuală, iar evaluarea funcţiei sexuale nu poate fi separată de echilibrul emoţional. Cunoașterea acestor interdependente este esenţială atât pentru a oferi un răspuns dincolo de un simptom, cât și pentru a găsi soluţia ce nu plasează pacienta în faţa unei alegeri între sănătatea mintală și sănătatea sexuală.
De aceea, cele două știinţe, medicina și psihologia încep să facă echipă, ca în celebra replică din filmul Casablanca: „This is the beginning of a beautiful friendship” (Acesta este începutul unei frumoase prietenii).