Monica Tătar: Educaţia nu începe cu performanţa, ci cu relaţia

Educaţia timpurie este tot mai des asociată cu performanţa rapidă și rezultate vizibile. Monica Tătar propune o schimbare de perspectivă profundă. Prin metoda Shichida, educaţia devine mai puţin despre cât de mult știe copilul și mai mult despre cum învaţă, cum se simte și cum se raportează la sine și la lume. Un dialog despre răbdare, încredere și curajul de a ieși din logica grabei.

Psychologies: Aţi adus în România o metodă educaţională cu rădăcini japoneze foarte puternice — metoda Shichida. Ce v-a convins că tocmai acest tip de educaţie are nevoie să fie cunoscut și aici?

Monica Tătar: ducerea metodei Shichida în România nu a pornit dintr-o intenţie de business, ci dintr-o motivaţie profund personală. Când băieţelul meu era foarte mic, am căutat cele mai bune soluţii pentru dezvoltarea lui, iar astfel am descoperit metoda Shichida. Mi-am dorit să o aduc în România pentru el. Procesul a fost însă lung și dificil, iar până am semnat contractul de master franciză, el depășise deja vârsta optimă pentru care metoda este gândită în forma ei cea mai profundă.

A fost un moment emoţionant, dar și unul care mi-a schimbat perspectiva. Am înţeles că această metodă nu este importantă doar pentru copilul meu, ci pentru o întreagă generaţie de copii și pentru părinţii care au nevoie de repere clare în educaţia timpurie.

În România, se observă două extreme: fie o educaţie rigidă, centrată excesiv pe performanţă, fie una permisivă, fără structură. Metoda Shichida vine cu un echilibru rar: oferă structură fără presiune și susţine performanţa fără să sacrifice bucuria învăţării. M-a convins mai ales impactul real pe care îl poate avea în primii ani de viaţă, o perioadă esenţială pe care încă o subestimăm.

Dincolo de tehnici, Shichida schimbă și felul în care adultul privește copilul: cu mai multă încredere, răbdare și respect.

Programul Shichida vorbește despre antrenarea întregului creier încă din primele luni de viaţă. Ce înseamnă, mai concret, această abordare și de ce consideraţi că primii ani sunt atât de importanţi?

M.T.: Când vorbesc despre „antrenarea întregului creier” în metoda Shichida, nu mă refer la performanţă forţată, ci la stimularea echilibrată a ambelor emisfere cerebrale în perioada în care creierul copilului are cea mai mare plasticitate. În primii ani de viaţă, copilul trece printr-o etapă unică, numită adesea „perioada de aur”, în care poate absorbi, memora și învăţa intuitiv cu o ușurinţă remarcabilă.

Metoda Shichida valorifică această fereastră de dezvoltare prin stimularea emisferei drepte — asociată cu intuiţia, memoria vizuală și creativitatea — fără a neglija partea logică și analitică. Totul se face prin joc, ritm, imagini, emoţie și conexiune, nu prin presiune sau acumulare mecanică de informaţii.

Primii ani sunt esenţiali pentru că atunci se construiește fundaţia nu doar cognitivă, ci și emoţională: încrederea în sine, relaţia cu învăţarea și deschiderea către lume. Esenţa metodei nu este să grăbească dezvoltarea, ci să folosească inteligent momentul în care copilul este cel mai pregătit să înveţe natural.

Într-o cultură educaţională orientată adesea spre rezultate rapide și performanţă vizibilă, cum reușește metoda Shichida să pună în centru dezvoltarea armonioasă a copilului, nu doar achiziţia de informaţii?

M.T.: Am observat și eu această presiune pe rezultate rapide și cred că aici se pierde esenţa educaţiei. Metoda Shichida schimbă perspectiva: nu ne uităm doar la ce știe copilul acum, ci la cum se dezvoltă pe termen lung. Dincolo de rezultate vizibile, precum memoria, concentrarea sau viteza de procesare, accentul real este pe echilibru — cognitiv, emoţional și relaţional. Copilul nu este grăbit, comparat sau presat, ci susţinut să crească în ritmul lui, într-un spaţiu de încredere și siguranţă.Paradoxal, tocmai această lipsă de presiune duce la rezultate reale și durabile. Pentru mine, asta este diferenţa esenţială: nu construim performanţă pe termen scurt, ci fundamentul unui copil echilibrat, care va ști să înveţe și să se adapteze pe tot parcursul vieţii.

Care sunt principiile esenţiale pe care se bazează metoda Shichida și ce o diferenţiază de formele clasice de stimulare timpurie?

M.T.: Pentru mine, metoda Shichida nu este doar un set de tehnici, ci o viziune care mi-a schimbat profund felul în care privesc copilul și învăţarea. Cred, înainte de toate, în potenţialul fiecărui copil și în ideea că rolul adultului nu este să forţeze, ci să susţină și să dezvolte natural ceea ce există deja.

Metoda pune accent pe dezvoltarea echilibrată a întregului creier, nu doar pe partea logică, ci și pe intuiţie, memorie vizuală și imaginaţie, mai ales în primii ani de viaţă. La fel de importantă este relaţia adult–copil: fără conexiune emoţională, încredere și siguranţă, orice educaţie rămâne superficială.

Ceea ce diferenţiază cu adevărat Shichida este intenţia: nu urmărim doar informaţie sau rezultate rapide, ci formarea unui copil echilibrat, curios și capabil să înveţe firesc, pe termen lung.

Ce dezvoltă această metodă în profunzime în mintea și în structura interioară a unui copil? Cu ce este ea diferită de alte metode de învăţare timpurie?

M.T.: Cred că metoda Shichida nu dezvoltă doar abilităţi vizibile, ci construiește, înainte de toate, o anumită structură interioară a copilului. Dincolo de memorie și concentrare, care se dezvoltă clar, cel mai valoros mi se pare felul în care copilul ajunge să se raporteze la învăţare: cu ușurinţă, curiozitate și încredere, nu cu teamă sau blocaje.
În același timp, metoda susţine puternic și echilibrul emoţional. Nu este o abordare strict cognitivă, ci una care cultivă empatia, siguranţa și capacitatea de conectare. La nivel mental, stimulează viteza de procesare și flexibilitatea gândirii, dar fără presiunea performanţei.Diferenţa reală faţă de alte metode stă, pentru mine, în profunzime și în intenţie. Nu contează doar ce achiziţii are copilul, ci cum învaţă, câtă încredere are în sine și ce devine în acest proces.

Cum vedeţi locul acestor metode într-o Românie în care se vorbește tot mai mult despre „educaţie altfel”, dar în care schimbarea reală se produce încă lent?

M.T.: Văd această metodă ca pe o direcţie necesară, nu ca pe un trend. Nu înlocuiește sistemul educaţional, ci completează o etapă esenţială, mai ales în primii ani de viaţă.

Adevărata schimbare cere, înainte de toate, o schimbare de mentalitate la adult. Metoda Shichida pune accent pe echilibru, pe respectarea ritmului natural de dezvoltare și pe construirea unei baze solide, nu pe presiunea performanţei. De aceea cred că astfel de abordări vor deveni tot mai importante: pentru că părinţii caută nu doar rezultate rapide, ci o dezvoltare reală și echilibrată.

Ce observaţi la copiii care parcurg constant aceste programe — nu doar la nivel cognitiv, ci și în ceea ce privește încrederea în sine, atenţia, răbdarea sau relaţia cu învăţarea?

M.T.: Dincolo de partea cognitivă, unde diferenţele se văd repede, eu observ în timp transformări mai profunde, legate de felul în care copilul se raportează la sine și la învăţare. Se dezvoltă vizibil memoria, ușurinţa în învăţarea limbilor străine, capacitatea de vizualizare, dar și abilităţile numerice, lingvistice și, treptat, gândirea analitică.

Cele mai valoroase schimbări sunt cele interioare: mai multă încredere în sine, atenţie mai stabilă, răbdare firească și o relaţie sănătoasă cu învăţarea, fără presiune sau teamă. În metoda Shichida, dezvoltarea nu este doar cognitivă, ci și emoţională, iar acest echilibru face ca toate celelalte abilităţi să se așeze mai bine.

Nu este doar despre copii care știu mai mult, ci copii care învaţă mai ușor, se adaptează mai bine și sunt mai siguri pe ei.

Cât de important este rolul părinţilor în acest proces și ce au ei, la rândul lor, de învăţat din filosofia educaţională japoneză pe care o propuneţi?

M.T.: Rolul părinţilor în metoda Shichida este esenţial. Progresul copilului nu vine doar din ceea ce se întâmplă în cadrul programului, ci mai ales din ceea ce se continuă acasă, în relaţia de zi cu zi. De aceea, văd această metodă și ca pe un proces de educare a adultului, nu doar a copilului.

Părinţii învaţă să aibă mai multă răbdare, să respecte ritmul copilului, să reducă presiunea și să fie mai prezenţi. Relaţia părinte–copil devine fundamentul întregului proces, bazat pe conexiune, siguranţă și încredere.

În esenţă, metoda nu funcţionează fără implicarea reală a părinţilor, iar transformarea nu este doar a copilului, ci de ambele părţi.

Dacă ar fi să transmiteţi un singur mesaj părinţilor din România despre viitorul educaţiei, care ar fi acela și ce ar trebui să însemne, în opinia dumneavoastră, o educaţie cu adevărat transformatoare?

M.T.: Dacă ar fi să transmit un singur mesaj, acesta ar fi: viitorul educaţiei nu ţine de cât de repede învaţă un copil să citească sau să calculeze, ci de felul în care învaţă să gândească, să simtă și să aibă încredere în sine.
O educaţie cu adevărat transformatoare începe cu relaţia, cu mediul și cu echilibrul dintre structură și respect pentru ritmul copilului. Nu construim doar abilităţi, ci fundaţii pentru o învăţare firească, pe termen lung.
Părinţilor le-aș spune să iasă din logica grabei și a comparaţiei și să privească mai mult la echilibrul, curiozitatea și bucuria copilului de a descoperi. Pentru că miza reală nu este doar ce știe acum, ci ce fel de adult va deveni.