Vrei să fii lăsată în pace? Liniștește anxiosul de lângă tine!
Când ai un stil de atașament evitant, prea multă apropiere te sufocă și ai nevoie de distanţare. Dar ce te faci când trebuie să colaborezi la birou cu un coleg anxios, care se agaţă de tine precum un copil mic și neajutorat? Află soluţia din fragmentul de mai jos, extras din cartea psihiatrului Amir Levine, „Siguranţa emoţională. Ghid revoluţionar pentru o viaţă sigură”, în curs de publicare la Editura Trei.
Dacă lași un copil mic într-o cameră plină de jucării, acesta va începe imediat să arate cu degetul spre tot ce îl înconjoară, încântat și dornic să exploreze locul și să se joace cu noile comori descoperite. Atâta vreme cât știe că părintele este în preajmă la nevoie, copilul se concentrează pe joc și pe explorare. Dar în clipa în care simte că persoana de îngrijire nu mai este disponibilă – dacă aceasta iese, de exemplu, din încăpere –, copilul își pierde instantaneu interesul pentru jucării, aleargă spre ușă strigând după ea și izbucnind în lacrimi.
Disponibil și previzibil
Ca persoană evitantă, atunci când simţi nevoia de spaţiu și te izolezi brusc, te comporţi exact ca părintele care iese din cameră și activează circuitele neuronale ale atașamentului în copilul său. Fără să vrei, provoci o situaţie în care celălalt se simte în pericol iminent; prin urmare, va căuta și mai multă apropiere (și mai mult contact), deși tot ce îţi doreai era un moment de liniște. Prin retragerea bruscă, pui în mișcare mecanismele de atașament ale celuilalt și îi declanșezi comportamentul de protest. Soluţia este simplă: ai grijă să nu activezi sistemele de alarmă ale celor dragi și atunci aceștia nu te vor sâcâi. Vor fi prea ocupaţi să exploreze.
A fi consecvent, disponibil, receptiv, serios și previzibil (tehnica CDRSP) este probabil ultimul lucru la care te gândești când vrei să fii lăsat în pace o vreme. Din fericire însă, această tehnică este remediul suprem pentru calmarea unei relaţii. Tot ce trebuie să faci este să liniștești proactiv sistemul, înainte să explodeze. Un simplu mesaj trimis la momentul potrivit, înainte să înceapă să-și facă griji celălalt, va rezolva, de regulă, problema, cu un minimum de efort din partea ta.
A urma pașii CDRSP e ușor – trebuie doar, din când în când, să acorzi puţină atenţie celor din viaţa ta – însă ţie, ca persoană evitantă, s-ar putea să-ţi vină greu la început, fiindcă trebuie să îţi învingi nevoia instinctuală de independenţă și convingerea că fiecare este responsabil pentru propria-i stare de bine. Cu puţin efort însă, și tu poţi stăpâni arta de a fi CDRSP. Iar odată ce vei reuși, beneficiile vor fi considerabile.
E-mailuri preventive
Shirin, o fire evitantă, a constatat nemijlocit ce înseamnă să fii CDRSP în viaţa cotidiană. Avea un coleg de echipă extrem de anxios, Miles, care o asalta cu telefoane și e-mailuri de mai multe ori pe zi. Situaţia se agrava când lucrau împreună la un proiect important, cu un termen-limită presant, adică exact în momentele în care Shirin avea cea mai mare nevoie să fie lăsată în pace. De obicei,
Shirin ignora e-mailurile și apelurile lui Miles și îi răspundea abia la sfârșitul zilei, după ce își termina treaba. Dar când vorbeau, în sfârșit, la telefon, discuţiile erau tensionate și neplăcute. Miles se plângea că Shirin nu îi răspunde la apeluri. La un moment dat, el și-a pierdut complet cumpătul și a ţipat în receptor: „Nu te mai suport! Mă enervezi atât de tare, încât îmi vine să mă dau cu capul de pereţi!”. Shirin i-a ignorat crizele. Nu era treaba ei să îi gestioneze anxietatea. Voia să-și facă meseria – și cu asta, basta.
După ce a descoperit metoda CDRSP, Shirin și-a schimbat strategia. Când aveau de respectat un termen-limită important, îi trimitea lui Miles un e-mail preventiv încă de dimineaţă și îl înștiinţa că are mult de lucru și că nu poate vorbi la telefon înainte de ora 16:00 – dar că îi va trimite un scurt update în jurul prânzului. La amiază, revenea cu un mesaj concis în care îi comunica stadiul muncii sale și îi reamintea lui Miles că abia așteaptă să vorbească cu el mai târziu. De asemenea, îi punea în vedere că, dacă apare vreo întrebare importantă sau o urgenţă, o poate căuta, dar că preferă să discute toate detaliile în cadrul discuţiei de după-amiază. Când se făcea ora 16:00 și vorbeau la telefon, conversaţia decurgea calm și productiv. Miles a devenit mult mai liniștit – ba chiar fericit de colaborarea lor. El nu voia să irosească timpul amândurora discutând ore în șir la telefon când erau ocupaţi. Avea nevoie doar de o comunicare scurtă pe parcursul zilei, pentru ca neurocircuitul lui de atașament să rămână calm.
