Now Reading
(P) Cifolordoza – tipuri, cauze, tratament

(P) Cifolordoza – tipuri, cauze, tratament

Curburile vizibile de coloană vertebrală au implicații puternice în viețile pacienților și nu doar de ordin fiziologic, ci și de ordin social. Oamenii care au “cocoașă” pot fi adesea ridiculizați, marginalizați, refuzându-li-se de multe ori dreptul la un job serios într-o companie bună.

Cifolordoza reprezintă una dintre cele mai severe afecțiuni ale coloanei vertebrale, caracterizată printr-o deviație complexă a acesteia în plan sagital, aducând sub cupola aceluiași diagnostic sumbru atât simptome de cifoză, cât și simptome de scolioză. Cu alte cuvinte, curburile fiziologice ale coloanei vertebrale (curbura cifotică dorsală și curbura lordotică lombară) sunt mult mai pronunțate, în cazul pacienților diagnosticați cu cifolordoză.

Mai multe despre această afecțiune a coloanei vertebrale, în rândurile de mai jos:

Tipuri de cifolordoză

Putem discuta despre 4 tipuri distincte:

Cifolordoze tipice

Caracterizate prin exagerări drastice ale celor două curburi de coloană vertebrală: dorsală și lombară.

Cifolordoze atipice

Caracterizate prin curburi ce nu respectă regiunile fiziologice clasice, fiind astfel mai lungi sau mai scurte și distribuite într-un mod total diferit, de-a lungul coloanei vertebrale.

Cifolordoze habituale

Caracterizate prin modificări drastice de forma și structură a mușchilor și articulațiilor coloanei vertebrale, cauzate (în timp) de o poziție greșită a spatelui.

Cifolordoze compensatorii

Caracterizate prin accentuarea drastică a uneia dintre curburile coloanei vertebrale – cifotică dorsală / lordotică lombară – fapt ce duce la apariția unei noi curburi (în sens invers față de cea primară)

Cauze ale apariției cifolordozei

Apariția cifolordozei poate fi cauzată de o serie de factori, pe care îi vom explica chiar acum:

  • În primul rând, putem vorbi despre o poziție statică prelungită, cu mâinile flexate pe bazin, sub un unghi mai mic de 90°. Această poziție incorectă este adoptată de cele mai multe ori în anii de școală, chiar în banca din clasă.
  • Insuficiențe musculo-ligamentare, localizate în zona mușchilor spatelui și în cea a coloanei vertebrale. Sunt cauzate de cele mai multe ori de tulburări de creștere / dezvoltare.
  • Greutate peste media normală a trunchiului sau a abdomenului.
  • Obezitatea poate juca un rol la fel de hotărâtor în evoluția cifolordozei.

Exerciții de recuperare și tratament

Pentru a scăpa de cifolordoză, specialiștii recomandă o serie de exerciții specifice, pe care pacientul trebuie să le urmeze sub o atentă supraveghere. Ședințele de kinetoterapie au rolul de a corecta treptat aliniamentul coloanei vertebrale, de a relaxa mușchii spatelui (supuși de altfel unei presiuni sporite), de a facilita o respirație normală a pacientului, de a-i oferi acestuia șansa unei vieți normale. Exercițiile pentru cifolordoză presupun:

  • Mers fandat cu un baston la nivelul omoplaților;
  • Mers cu o carte ținută în echilibru pe cap;
  • Exerciții de arcuire a brațelor, pe direcția sus-lateral;
  • Mers în patru labe, având privirea orientată pe direcția de mers.
  • Din mers, ducerea genunchilor cât mai aproape de piept.
  • Sprijin pe palme; ducerea genunchilor la piept, pe rând.

De asemenea, specialiștii mai recomandă purtarea unui corset de spate, ce permite o relaxare a mușchilor în timpul exercițiilor de kinetoterapie, sau chiar pe durata întregii zile. Mai mult decât atât, un corset pentru spate menține trunchiul într-o poziție dreaptă, reducând durerile cauzate de curburile nefirești ale coloanei vertebrale. Pentru a fi sigur de achiziționarea unui produs cu adevărat util, pacientul cu cifolordoză este sfătuit să discute înainte cu medicul specialist.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top