Sunătoarea, old school cu stil

Înainte să existe psihologi, retreat-uri în Bali, meditații ghidate pe YouTube și medicamente cu nume greu de pronunțat, exista sunătoarea. O plantă aparent banală, care crește unde nu te aștepți, dar care are un talent aparte: te face să te simți (un pic) mai bine fără să-ți golească portofelul.
Cine e această divă vegetală?
Pe numele ei de buletin, Hypericum perforatum, sunătoarea e o plantă medicinală care pare să fi studiat psihologia și farmacia în același timp. O găsești pe câmpuri, pajiști sau pe raftul farmaciilor, cu o etichetă ce promite pace interioară și un somn de bebeluș.
O plantă perenă, cu flori mici de un galben intens, care conține hipericină – substanța activă responsabilă pentru efectele antidepresive și antiinflamatorii. Folosită de secole în medicina populară de către călugării medievali și babele satului, are în spate și studii clinice care o iau în serios.
Ce știe să facă?
- Ajută la reglarea dispoziției în cazuri de depresie ușoară și moderată
- Reduce anxietatea și atacurile de panică
- Îmbunătățește somnul, fără să te bage în comă vegetală
- E folosită și în afecțiuni dermatologice: unguentele pe bază de sunătoare sunt bune pentru arsuri, răni și piele sensibilă
- Ajută în cazuri de sindrom premenstrual, menopauză și nervi fără motiv
- Calmează stomacul, protejează ficatul și ajută digestia
Dar…
Sunătoarea e și regina dramelor: interacționează cu o grămadă de medicamente.
Pilule anticoncepționale? Da, le sabotează. Sunătoarea e acea prietenă care te ajută să treci peste despărțire, dar îți distruge planurile de viitor.
Anticoagulante? Nu-i pasă de ele. Practic, dacă iei antiastmatice, antihipertensive, antivirale, cam tot ce începe cu „anti”, verifică cu medicul sau farmacistul înainte. Serios!
Deci:
- Nu combina cu alte tratamente fără acord medical
- Poate produce fotosensibilitate (da, soarele devine dușman)
- Are efecte lente – nu te aștepta să-ți schimbe viața în 24h
Sunătoarea nu e un panaceu. Dacă ai o depresie serioasă sau tulburări severe, nu va înlocui terapia sau tratamentul. Dar pentru cei care vor un ajutor blând și natural, poate fi o variantă demnă de luat în calcul.
De ce o iubim totuși?
Pentru că e sinceră. Nu promite miracole. Promite doar o ușoară senzație de „e ok” într-o lume plină de „WTF”. Și, uneori, e fix ce avem nevoie.