Cum s-a născut multipremiatul roman „Cu noaptea în inimă”: 23 de ani de tăcere, două cazuri de femicid și povestea autoarei Nathacha Appanah
Scriitoarea și jurnalista franceză va fi prezentă în România pe 8 octombrie, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, pentru lansarea romanului său, publicat la Editura Trei.
Pentru marile suferințe nu e nevoie de multe cuvinte. Ele vin de la sine atunci când e loc să fie spuse și, mai ales, auzite. Iar scriitoarea franceză Nathacha Appanah le folosește pe cele potrivite, cu delicatețe și, în același timp cu fermitate, pentru a reconstitui în cartea Cu noaptea în inimă universul interior și realitatea exterioară, deseori diferite, în care trăiesc femeile abuzate. „Problema este că ele au vorbit, dar nu au fost ascultate pe măsura cuvintelor lor. Și atunci se întorc (în relație). Este mereu această revenire obsesivă asupra acelorași lucruri. Așadar, aș spune că, în ultimele perioade (înainte de a muri), au fost totuși singure”, declara ea despre personajele sale într-un interviu acordat pentru Maison Française d’Oxford.
Autoarea cărții publicate în limba română la Editura Trei va veni în premieră în România, pe 8 octombrie la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, de la ora 19:00 pentru a lansa romanul ce împletește confesiunea cu investigația, într-un demers deloc ușor. Jurnalistă de profesie, ea s-ar fi putut rezuma la experiența profesională pentru a relata și arăta lacunele unui sistem care a eșuat în a apăra și proteja victimele, chiar și după nenumărate plângeri depuse la Poliție sau pentru a crea un manifest. Însă Nathacha Appanah afirmă că nu și-a dorit acest lucru. Și tocmai de aceea face mai mult decât atât. Ea scrie cu autenticitatea femeii care a trăit, dar care și-a dorit și a crezut timp de zeci de ani că poate lăsa acea parte a sa în urmă.
„Dintre aceste trei femei, a trebuit să încep cu prima, cea care tocmai a împlinit douăzeci și cinci de ani atunci când fuge și singura care mai este în viață astăzi.” Aceasta este chiar povestea autoarei care a avut nevoie de 23 de ani pentru a scrie despre această experiență și pentru a plonja înapoi în teroarea unei nopți în care a fost la un pas de moarte. O noapte în care „mă gândesc: există atâtea moduri de a muri și atâtea moduri de a‑ți fi frică. (…) Suntem singuri pe lume, toate ființele umane sunt absente din această noapte, toți oamenii care mă iubesc, toți oamenii care îi iubesc dorm un somn adânc, neîntrerupt. Nimeni nu se trezește să mă scoată de aici, nimeni nu se trezește să‑i arate că greșește. Interiorul corpului meu este înghețat, doar țipătul hidos îmi iese pe gură din când în când”.
23 de ani ar fi putut să nu schimbe nimic în încercarea de a uita și de a se regăsi într-o rutină cotidiană, cât mai aproape de normalitatea pe care nu a cunoscut-o în adolescență. Avea 17 ani când a câștigat premiul unui concurs de proză scurtă, organizat de un cotidian din Mauritius. Redacția a trimis un jurnalist, scriitor și poet să o intervieveze pe tânăra pasionată de literatură care avea un singur vis, acela de a deveni scriitoare. Acest bărbat, cu treizeci de ani mai în vârstă decât ea, începe să o cucerească metodic. Să o transforme în pradă. Mai bine de un an și-a insinuat prezența în viața ei, sub masca mentorului care îi oferă siguranță și încrederea lui, pentru a o transforma în ceea ce ea a refuzat în cele din urmă să devină până la final. Victima abuzurilor repetate, a violenței fizice, a terorii și a înstrăinării, izolată treptat de familie, prieteni, ea reușește să se elibereze la vârsta de 25 de ani.
Însă, peste povestea ei, a supraviețuitoarei care scrie această carte, a venit încă o poveste. La doi ani și jumătate după acea noapte, în decembrie 2000, la puțin timp după ce se stabilise în Franța, se afla la redacție. În timp ce făcea revista presei, a citit o știre despre o femeie din Mauritius care a fost urmărită cu mașina noaptea de soțul ei. Acesta a călcat-o, a omorât-o și a lăsat-o într-un șanț. Deși relatarea nu conținea decât inițiale, ea a știut cine e femeia și cine este criminalul. Așa a aflat cum verișoara ei, Emma, fusese ucisă de soț. Deși și-ar fi dorit să fi fost acasă, să lucreze în redacția orășelului în care a crescut și să se ocupe de acest caz, nu s-a simțit pregătită să se apropie mai mult. Și timpul a curs din nou. Până pe 4 mai 2021 când o nouă știre a devenit punctul de plecare al romanului Cu noaptea în inimă. „Atunci, am știut că voi încerca să lucrez asupra chestiunilor legate de viața de cuplu și asupra felului în care iubirea se transformă în otravă. A doua zi după moartea lui Chahinez Daoud, dimineața, am auzit vestea la radio și, pe tot parcursul zilei, am fost literalmente absorbită de această veste, absorbită atât de oroare, cât și de paralelele care existau… asupra felului în care a murit, pe stradă, și de ceea ce exista în paralel cu povestea verișoarei mele, Emma, care și ea a murit pe stradă, în anul 2000”, declară autoarea pentru Maison Française d’Oxford.
Chahinez Daoud, femeia care a devenit un simbol al femicidului, în Franța.
Provit FRANCE 24 English, în mai 2021, Chahinez Daoud, în vârstă de 31 de ani și mamă a trei copii, pleca de acasă când fostul ei soț, Mounir Boutaa, eliberat din închisoare după ce executase o pedeapsă pentru violență domestică, a împușcat-o în picioare, apoi a stropit-o cu combustibil și i-a dat foc. Chahinez a murit arsă de vie. În apărarea sa, Boutaa a susținut că nu intenționase să o omoare, ci să o pedepsească și să o facă să sufere: „Decisesem să o pedepsesc. Voiam să o împușc în picioare. Voiam să-mi ard puțin soția, ca să-i rămână o amintire a întregii suferințe pe care mi-a provocat-o.” Ancheta declanșată după crimă a scos la iveală grave disfuncționalități în gestionarea cazului.
În Franța, peste 100 de femei sunt ucise, în medie, în fiecare an de parteneri sau de foștii lor parteneri. Drama, care a tulburat profund Franța, a relansat dezbaterea privind protejarea victimelor violenței conjugale, iar Chahinez a devenit un simbol.
Nathacha Appanah s-a născut în Mauritius în 1973 și locuiește în prezent în Franța. Traducătoare, jurnalistă și scriitoare, a început să scrie încă din adolescență, iar la 17 ani a câștigat un concurs literar organizat de un ziar local din Mauritius. După studiile de jurnalism din Franța, și-a început cariera în presă, lucrând pentru mai multe publicații și instituții media. În 2003 a debutat la Gallimard cu romanul Les Rochers de Poudre d’Or, recompensat în același an cu Prix RFO du livre.
Până în prezent a publicat 13 volume, romane, proză scurtă, eseuri și jurnal, construind o operă puternic ancorată în realitățile sociale și istorice ale zonei Oceanului Indian. Printre cele mai cunoscute cărți ale sale se numără Le Dernier Frère, Tropique de la violence, Le Ciel par-dessus le toit și Rien ne t’appartient.
A fost distinsă cu peste 20 de premii literare, printre care Prix Femina, Prix Goncourt des lycéens, Prix Renaudot des lycéens și Prix Gisèle Halimi. În 2022 a primit Prix de la langue française pentru întreaga sa operă, iar în 2023 a fost numită profesor invitat la Institutul de Studii Politice din Paris (Sciences Po). Cu noaptea în inimă a câștigat în 2025 premiile Prix Femina, Prix Goncourt des lycéens, Prix Renaudot des lycéens și Prix Gisèle Halimi.
