Dan Sociu il prefera pe Eugen Ionescu
UN SCRIITOR CONTEMPORAN RECOMANDA UN CLASIC |
In anii ‘90, am fost si eu, ca majoritatea adolescentilor interesati de literatura, vrajit de cei trei mari interbelici: Cioran, Eliade si Ionescu. Nu cred sa fi fost vreo carte a acestora aparuta in rom¢na pe care sa n-o fi citit. Chiar si studii de genul „De la Zamolxe la Gighis-Han“ a lui Eliade, lucrare cu care nu aveam nici o legatura si al carei subiect nici macar nu ma interesa. Mircea Eliade si Emil Cioran ma fascinau si ma intimidau, dar cel cu care ma simteam cu adevarat bine era Ionescu.
Intr-o epoca psihotica, el reusise sa-si pastreze umorul si un fel de luciditate insolenta care mi se pareau, si inca mi se par, absolut delicioase. O personalitate unica in toata istoria culturii rom¢ne si nu numai: critic literar avangardist, publica, in aceeasi carte, articole in care facea praf c¢te un autor important al momentului si texte in care demonstra genialitatea acelorasi, poet foarte interesant si, in fine, celebru dramaturg care, ca si mine, dispretuia teatrul. A scris „Insinguratul“, un roman de nicio suta de pagini, insa unul dintre cele mai importante ale secolului.
Nu s-a lasat pacalit niciodata de fascism sau de comunism, ura arta angajata, dar a militat mereu pentru respectarea drepturilor omului. „Totul sf¢rseste mizerabil”, a spus inainte de a muri. Dupa un an, terminam liceul.
de Dan Sociu
Teatru: Macbett/ Ce nemaipomenita aiureala!
Humanitas, 2007.
„Personajul nu vorbeste. Este pe jumatate mut. Spune cate un cuvant, cate o interjectie. „N-am vrut sa pun in lumina doar solitudinea personajului, ci si solitudinea celor care il inconjoara“, spune Eugen Ionescu despre personajul sau Macbett.
.