Now Reading
DAVID GRIMAL cântă MOZART la Sala Radio

DAVID GRIMAL cântă MOZART la Sala Radio

Revista Psychologies

ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO va găzdui miercuri, 5 iunie 2024, un eveniment deosebit, axat în jurul prezenței invitatului special al serii: renumitul violonist francez DAVID GRIMAL. Acesta va fi în lumina reflectoarelor pe scena Sălii Radio, îndeplinind un dublu rol, atât ca solist, cât și ca dirijor. Grimal va avea privilegiul de a interpreta pe o vioară Stradivarius din 1710, cunoscută sub numele de „Ex-Roederer”. Repertoriul concertului va fi dedicat în întregime lui MOZART, oferindu-vă ocazia de a asculta Concertele nr. 3, 4 și 5 pentru vioară și orchestră.

Despre David Grimal

Născut în 1973, David Grimal a absolvit Conservatorul din Paris și cariera sa a însemnat în ultimii 20 de ani concerte susținute ca solist alături de cele mai apreciate ansambluri ale lumii, ca Orchestre de Paris, Orchestre Philharmonique de Radio France, Berliner Symphoniker, English Chamber Orchestra, Mozarteum Orchester Salzburg ș.a. A fost invitat să concerteze în importante săli din întreaga lume, precum Suntory Hall – Tokyo, Philharmonie de Paris, Musikverein – Viena, Concertgebouw – Amsterdam, Berlin Konzerthaus, Wigmore Hall – Londra, Lincoln Center – New York, Conservatorul Ceaikovski – Moscova, Théâtre des Champs Élysées – Paris etc.

Mulți compozitori contemporani i-au dedicat creațiile lor

Unul dintre proiectele de suflet ale lui David Grimal l-a constituit ansamblul Les Dissonances – al cărui fondator și director artistic a fost. Les Dissonances a fost considerată singura orchestră simfonică din lume care interpreta repertoriul standard fără dirijor.

Ca o prelungire firească a acestei dorințe de a împărtăși cu ceilalți, violonistul francez a creat „L’Autre Saison”, o stagiune de concerte pentru persoanele fără adăpost din Paris. David Grimal a fost numit Chevalier dans l’Ordre des Arts et Lettres de către Ministerul francez al Culturii (în 2008).

David Grimal a înregistrat pentru casele de discuri EMI, Harmonia Mundi, Aeon, Naïve, Transart și Dissonances Records. Înregistrările sale au fost aclamate de presă, cu premii precum BBC Music Magazine Choice, Choc de l’Année în Classica, Arte Sélection în Télérama.

David Grimal este și un apreciat pedagog – predă în prezent la Hochschule für Musik – Saarbrücken (Germania) – și este invitat frecvent să facă parte din jurii de concursuri internaționale.

 

  • Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio, și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

 

  •  Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro. Toate biletele cumpărate anterior datei de 7 mai 2024 (prin platformele entertix și myticket) rămân valabile.

 

  • Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top