Primăvara asta trăim bucuria în familie cu seminariile Sun Talks
În această primăvară, „Bucuria în familie răsare în sud” la seminariile Sun Talks, pentru că de sărbători familiile merită să fie împreună.Antoneta Galeș și Dhaniel Nora vin la Sun Talks, în Sun Plaza, , pe 13 și 20 aprilie, pentru a vorbi despre arta trăitului frumos în familie, ingredientele care fac relațiile puternice și elementele care creează decoruri elegante la mesele festive.
- Pe 13 aprilie, de la ora 11:00, Antoneta Galeș dezvăluie „Ingredientele pentru familii cochete”. Relațiile bune ne umplu de energie, de aceea este important să fim înconjurați de cei dragi – familie, prieteni – să găsim bucurie în fiecare întâlnire și să fim recunoscători pentru ceea ce avem.
Antoneta este trainer, coach, art-teraut Phronetik și formator pentru facilitatori în sănătate mintală. Are o experiență de peste 25 de ani în dezvoltare personală și a echipelor, este și scriitoare (sub numele Tony Mott) și autoarea „Caietului Fericirii”, care antrenează capacitatea de a face față mai bine încercărilor vieții, aduce claritate mintală și liniște în suflet.
” Apreciem calitatea vieții în funcție de relația pe care o avem cu noi înșine, cu ceilalți și cu lumea. Chiar dacă rețeta e foarte personală, ingredientele esențiale sunt aceleași: adevăr, respect, încredere, iubire. Contează să le mixăm cu generozitate și recunoștință și să le condimentăm cu umor.”
Antoneta Galeș
- Pe 20 aprilie de la ora 11:00, Dhaniel Nora explică elementele esențiale pentru „Frumusețea mesei de sărbători”, ordinea și rolul lor pe masă. Mesele de sărbătoare merită o atenție sporită, mai ales că adună în jur toți membrii familiei, dar și pentru că masa include acele detalii care fac atmosfera caldă și primitoare pentru ca toți invitații să se simtă confortabil și special.
Dhaniel Nora este artist floral și influencer ”pasionat de tot ce-i mai fain în lume: zâmbete, oameni și flori”,așa cum spune el. La 23 de ani a ales să renunțe la pregătirea sa în domeniul bancar, pentru a urma calea pasiunii sale pentru flori și design, iar acum conduce atelierul Purple Flowers, unde își eliberează creativitatea în fiecare zi.
„Esența designului floral nu o reprezintă doar florile. Filosofia mea este construită în jurul creativității și puterii de a transmite mesajul potrivit. Florile și toate celelalte elemente decorative sunt mijloacele pe care le folosim pentru a exprima trăirile și sentimentele pe care dorim să le transmitem.”
Dhaniel Nora
Ambele seminarii au loc la Sun Plaza, în zona centrală de la etajul 1.
Participarea este gratuită, dar este necesară înscrierea prin completarea formularului online aici: https://www.sun-plaza.ro/sun-talks/
Persoanele înscrise sunt rugate să vină cu un sfert de oră înainte de începere, pentru a se putea înregistra.
Ambele seminarii vor fi transmise live, pe pagina de Facebook Sun Plaza.
Sun Talks sunt seminarii create, organizate și găzduite de Sun Plaza, iar în primăvara aceasta ajung la a XX-a ediție. Temele de discuție sunt alese de clienții Sun Plaza și au dezbătut, de-a lungul vremii, de la nutriție la astrologie, de la beauty și fashion la dezvoltare personală.
Printre speakeri s-au numărat până acum Ana-Maria Udriște, Corneliu Ionescu, Francisc Doboș, Constantin Necula, Oana Nicolau, Andrei Vulpescu, Oana Pellea, Ada Galeș, Ioana Macoveiciuc, Melania Medeleanu, Mirela Vescan, Mihaela Bilic, Ligia Pop, Lena Criveanu, Ovidiu Buta, Ana Morodan, Adela Pârvu, Răzvan Pascu, Simona Tivadar, Andrei Roșu, Dan Cristea, Otilia Mantelers, Tedy Nicula și Adelina Toncean.
- Despre Sun Plaza
Inaugurat în 2010, Sun Plaza este centrul comercial dominant din zona de sud a Bucureștiului, având o suprafață construită de 208.000 mp. Centrul comercial cuprinde patru etaje, două destinate exclusiv cumpărăturilor, un spațiu de relaxare și o parcare subterană cu 2.000 de locuri. În anul 2018, Sun Plaza a finalizat cel mai amplu proces de reconfigurare și extindere din piața de retail din România, fiind adăugată o aripă nouă, dar și multe modificări la nivel de design. În 2019 a fost modernizat food court-ul și reamenajată o parte din terasa exterioară.
Centrul comercial este deținut de către CPI Property Group și administrat de către CBRE România.
- Despre CPIPG
CPI Property Group este unul dintre cei mai mari proprietari de real estate din Europa. Cu un portofoliu de proprietăţi a cărui valoare depăşeşte 23 miliarde de euro, CPIPG deține proprietăţi premium de birouri în principalele capitale din Europa Centrală și de Est: Praga, Berlin, Viena, Bucureşti și Budapesta. Grupul deține, de asemenea, proprietăți de retail în Europa Centrală și de Est, precum și hoteluri, unități rezidențiale şi terenuri