Now Reading
The Future of Humanity cu Prof. Michio Kaku – pentru prima dată în România

The Future of Humanity cu Prof. Michio Kaku – pentru prima dată în România

Revista Psychologies

Unul dintre cei mai respectați fizicieni și oameni de știință ai timpului nostru, Prof. Michio Kaku vine pentru prima data în România, la un eveniment de mare anvergură, care va avea loc în București, la Sala Palatului, pe data de 21 Octombrie. Prof. Michio Kaku va aborda într-o prezentare excepțională un subiect de interes global: Cum poate arăta viitorului omenirii și ce ne așteaptă?

Cum va modela știința lumea în care trăim până în anul 2100
Cum putem activa întregul potențial al minții
Ce trebuie să știm despre viitorul cosmosului
Cum vor revoluționa computerele quantice lumea care ne înconjoară

Cu o carieră impresionantă de peste 40 de ani, Prof. Michio Kaku este recunoscut pentru contribuțiile sale revoluționare din știință, dar și pentru cărțile publicate, vândute în milioane de exemplare, în toată lumea: Viitorul Omenirii”, „Fizica imposibilului”, „Viitorul minții umane” sau „Lumi paralele„.

Evenimentul se adresează tuturor minților curioase care vor să descopere cum poate arăta viitorul omenirii și ce ne așteaptă.

S-au pus în vânzare biletele pentru evenimentul de știință al anului 2024: The Future of Humanity. Biletele s-au pus deja în vânzare pe Entertix.ro

Video: Aici.

 

Evenimentul este organizat de aceeasi echipa care organizeaza si summit-ul BRAND MINDS.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top